Încălzirea globală – un subiect care în timp s-a mai răcit. Asta nu înseamnă că el a dispărut. Al Gore, autorul documentarului An Inconvenient Truth, a fost denigrat, boicotat şi ridiculizat vizavi de revelaţiile din filmul sau. În special presa şi politicienii de mâna dreaptă l-au răstignit alături de alţi susţinători ai teoriei încălzirii globale.

Schimbarea atitudinii faţă de această teorie vine, surprinzător, tocmai de unde nimeni nu se aştepta: de la companiile de asigurări. Este ştiut faptul că reţeaua companiilor de asigurări, alături de bănci şi alte mari corporaţii, ţin economia pe direcţie, atunci când nu o pun de o recesiune.

Tocmai companiile de asigurări unde cu siguranţă nu veţi găsi socialişti, social-democraţi, ndp-işti sau liberali de stânga, tocmai aceste companii, şi mai precis cei care le conduc, au tras semnalul de alarmă vizavi de încălzirea globală.

Dacă sesizăm o creştere a temperaturii la scară planetară şi odată cu ea şi evenimente meteorologice extreme, cine vor fi cei care vor plăti pentru daunele rezultate, dacă nu noi, asiguraţii? Evident nu cu aceleaşi tarife de „timp senin”, să-i spunem aşa. Nu poţi conduce o maşină, nu poţi cumpăra o casă, nu poţi porni un business fără asigurare.

Întrezăresc printre gene o stare conflictuală cel puţin ideologic între ceea ce crede sau promovează dreapta conservatoare şi ceea ce face dânsa atunci când e vorba de bani.