Din cauza interacțiunii mai mult sau mai puțin voluntare cu ceilalți producători TV etnici de la televiziunea OMNI unde ne producem și Noi Românii, reușim să luăm pulsul celorlalte comunități și să comparam ce avem noi cu ce au sau nu au ceilalți.
Mai deunăzi povesteam cu producătorul maghiar despre pornirile emoțional-naționaliste ce se întâmplă în comunitățile maghiare locale, aidoma celor din comunitățile noastre. Întâmplător, momentul-centenar 1918 este o piatră de hotar marcantă pentru mai multe nații est și central europene: fericit pentru unele, mai puțin pentru altele. Cehoslovacia născută în acel an, ca și Iugoslavia, nu mai există. Ungaria a pierdut teritorii la est, la vest, la nord și la sud. Noi, românii, stăm cel mai bine. Ne-am unit și ne-am extins.
La toate națiile implicate în acest moment aniversar există o mică, mare problemă: naționalismul cu de-a sila. Referindu-ne numai la ai noștri, bag de seamă o nevoie de auto-validare și acum, după o sută de ani, de parcă ar vrea cineva – recte Soros – să ne răpească Ardealul, Moldova și Țara Românească, vorba poetului stelar, iar noi suntem apărătorii granițelor super istorice. Dacă am săpa mai adânc o țâră în momentul postbelic Paris, am vedea că Marea Unire nu a fost chiar atât de spumoasă cum ne-o prezentau cărțile de istorie comuniste. România și provinciile așa zise istorice reprezentau o fărâmitură pe masa negocierilor în care marii jucători tăiau Europa în felii și feliuțe.
Nu trebuie să cădem nici în latura cealaltă, nihilistă și anti-românească, în care ne schimbăm numele, „uităm” să vorbim românește și mâncăm doar la restaurante grecești și italiene… România stă bine în granițele curente, cu sau fără puseurile noastre naționaliste, așa cum Zoltan, prietenul meu de la emisiunea TV în limba maghiară, mă aprobă.
