Spuneam în cel mai recent comentariu că una din caracteristicile noului an în zona politicului este pierderea încrederii în politicieni. Trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu o situație rar întâlnită până acum, în care aleșii (pe bune, fără îndoială) se comportă ca niște mici monarhi. Câteva nume? Trump, evident, Putin, și mai evident, Erdogan, Duterte, până și micul rege teleormănean Dragnea (putem să-l numim rege, că doar are un oareșice domeniu, nu?) și ceilalți care vin din urmă și care aspiră la o mică coroană, un titlu, ceva…
Dar ce ne facem cu democrația și cu procesul clar democratic al alegerilor? Cei amintiți mai sus nu s-au instalat de la sine putere. Ei au fost aleși de majoritatea celor care s-au urnit la urne. În același timp, asistăm la conflictul acestora cu societatea civilă și progresistă. În România și în Statele Unite au loc în aceste zile demonstrații, mai mici sau mai mari, care contestă capacitatea acestor lideri aleși de a administra și a conduce afacerile națiilor respective.
Trump a intrat în conflict nu neapărat cu cetățeanul american, ci mai degrabă cu sistemul democratic, cu instituțiile statului și cu apărătorii acestora. Populismul a luat locul doctrinelor politice tradiționale, fie de stânga, fie de dreapta, fie moderate, de centru. Acest populism a devenit periculos odată cu amalgamarea lui cu o doză de naționalism. Vezi „Make America Great Again”, vezi succesul lui Putin, vezi Brexitul și exemplele pot continua. Inclusiv pe Dâmbovița, unde naționalismul primitiv daco-traco-zamolxian s-a manifestat zilele acestea la porțile Cotroceniului, în contrast cu vocile raționale din fața clădirii guvernului, care încearcă – și este posibil să și reușească – să țină în frâu tendințele autocrate ale micului dictator-infractor teleormănean.
