Ruxandra Mihaela Botez, ingineră, cercetătoare și profesoară în domeniul aerospațial, a parcurs o semnificativă distanță profesională într-o branșă în care, până nu de mult, femeile aveau un acces limitat sau erau excluse. Ca profesoară a știut să împartă din expertiza și experiența sa noilor generații, astfel încât foarte mulți din studenții pe care i-a pregătit au devenit specialiști de marcă în acest domeniu. Ruxandra Botez este, de asemenea, și coordonatoarea laboratorului LARCASE, în care este implicată NASA și multe companii lider în domeniu.
Un interviu cu această fascinantă personalitate realizat de către Veronica Balaj, care a fost inclus în volumul „Convorbiri cu personalități românești din Montreal II” (2018) și adaptat pentru ziarul Accent Montreal.

VERONICA BALAJ: Ruxandra Botez, sunteți una dintre persoanele feminine de origine română care aici, în Canada, au urcat la mare înălțime cota realizării profesionale. De unde atracția pentru zbor?
RUXANDRA BOTEZ: Am fost atrasă de zbor din copilărie – probabil eram prea visătoare și cu ochii la albastrul cerului. Mătușa mea din partea lui tata, Zoe Cristea, a pilotat avioane, ceea ce era destul de „special” pentru o femeie pe vremea ei. Unchiul meu din partea mamei, Hariton Dușescu, a fost unul dintre cei 80 de ași din cel de-al Doilea Război Mondial. Visam, de asemenea, să călătoresc mult și să vizitez mult – ceea ce era dificil în România acelor vremuri. Deci, mi-ar fi plăcut să fiu pilot pentru ca să zbor mult cu avionul. Evident, aceasta a fost dificil de realizat, inclusiv din motive medicale, așa încât cel mai aproape mi s-a părut ingineria de aviație.

VB: În facultate cum vă proiectați în minte evoluția profesională? Ați reușit mai mult decât v-ați propus?
RB: Da, am reușit mult mai mult, însă cred că am reușit și datorită faptului că locuiesc și lucrez în Montreal. Montrealul este recunoscut ca un oraș aeronautic, aici existând o imensă concentrație de companii aeronautice care lucrează în subdomeniile ingineriei de aviație. Montrealul este al treilea oraș aeronautic din lume, după Toulouse (Franța) și Seattle (SUA). Multitudinea de companii aeronautice de aici a favorizat recunoașterea mea în domeniu, deoarece am colaborat cu acestea pe diverse proiecte.

În plus, am terminat masterul în cercetare la École Polytechnique, sub îndrumarea profesorului Ion Paraschivoiu, și doctoratul la Universitatea McGill, sub îndrumarea profesorului Michael Païdoussis. Continui să țin legătura cu foștii mei profesori deoarece, la rândul meu, îmi place să țin legătura cu foștii mei studenți. De altfel, dr. Païdoussis a donat sufleria laboratorului său (instalație experimentală pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor machete de avioane, în vederea stabilirii forțelor care se exercită asupra construcțiilor reale în condiții de exploatare – n.r.) mie și laboratorului LARCASE, de care sunt responsabilă.

Îmi amintesc, de pildă, ce impresionată eram în studenție de AIAA (American Institute of Aeronautics and Astronautics), negândindu-mă vreodată că voi putea fi membră. În 2017 am devenit AIAA Associate Fellow, distincție ce reprezintă una din cele mai importante realizări în domeniul aeronautic. 

VB: Când, în ce moment al vieții, a început capitolul Canada, Montreal?
RB: Am emigrat la Montreal în Canada în 1987, unde tatăl meu locuia din 1970. Tata a fost doctor neurolog iar mama ingineră metalurgistă și, trebuie să mărturisesc, amândoi au fost pasionați de meseriile lor. S-au separat în 1972, fiecare pe câte un continent. Am rămas cu mama în țară până în 1987, unde am locuit împreună cu sora ei și bunicile mele. Am venit în Canada gândindu-mă că aici sunt mai multe oportunități decât în România. Din fericire așa a și fost pentru mine. Mă gândesc des la faptul că tata nu a ales Montrealul pentru că era una din capitalele aeronautice, căci în 1970, când eu aveam 10 ani, nu știam niciunul    din noi că voi deveni ingineră în acest domeniu. 

VB: Ați fost tentată vreodată de ideea de a participa la zbor, văzând aplicate în practică cercetările dumneavoastră?
RB: Da, am fost atrasă dintotdeauna de zbor și mi-ar fi plăcut să fiu pilot. Practic, acesta a fost unul din motivele pentru care am studiat la Facultatea de Aeronave. În anul II se efectua o practică de zbor, pe care am făcut-o la Brașov și pe care am apreciat-o, evident, foarte mult, așa cum cred că și colegii mei au apreciat-o. Această practică, care a durat o lună, era așteptată cu nerăbdare de noi toți. 

O altă interacțiune cu zborul o am de câțiva ani ca pilot de UAV (unmanned aerial vehicle). Am urmat o practică de zbor la Hydra Technologies în Mexic pentru a colecționa datele de zbor pe echipamentele pe care lucrăm împreună, în scopul de a efectua cercetări pe sistemele autonome de zbor UAS-S4 și S45.

Dr. Ruxandra Botez este fondatoarea și coordonatoarea laboratorului de cercetare LARCASE. FOTO: www.etsmtl.ca

VB: Vorbiți-ne, vă rog, despre domeniul dumneavoastră, în câteva detalii interesante și pentru profani.
RB: Cercetările pe care le facem de când sunt profesoară, folosesc teste de zbor și de suflerie pentru diferite avioane, elicoptere, sisteme de gestiune de zbor existente și furnizate de către colaboratorii noștri din industria aeronautică: Bombardier, Bell Helicopter Textron, CMC Electronics-Esterline, CAE Inc., Cessna, Hydra Technologies, NASA, etc. Noi, (eu și echipa pe care o conduc), ne ocupăm de validarea rezultatelor metodologiilor de modelizare și simulare cu rezultatele testelor experimentale în zbor și în suflerie. În acest mod, modelele sunt ameliorate și validate experimental.

VB: Câteva coordonate ale colaborării cu România și cu alte state, ale departamentului pe care îl conduceți?
RB: O colaborare importantă este cea cu dr. Lucian Grigorie, profesor la Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova. Lucrăm împreună de mai bine de 15 ani, în mod principal pe cele două proiecte de aripi deformabile CRIAQ MDO 505 și CRIAQ 7.1, în colaborare cu două companii canadiene aeronautice foarte cunoscute – Bombardier și Thales, cu Institutul de cercetare IAR-NRC și cu École Polytechnique. Al doilea proiect de cercetare a fost realizat în colaborare și cu partenerii italieni de la Alenia, CIRA și de la Universitatea Federico II din Napoli. În urma colaborării cu dr. Grigorie (întâi ca cercetător postdoctoral și apoi ca profesor invitat) și cu o parte din studenții de la LARCASE au rezultat mai bine de 28 de articole publicate în jurnale de specialitate, 48 de articole prezentate în cadrul unor conferințe și șase capitole de cărți. Dr. Grigorie este profesor invitat la ÉTS, iar eu sunt profesoară invitată la Facultatea de Inginerie Electrică din Craiova.

O altă colaborare importantă în România este cea cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS) din București, eu asumând rolul de editor-șef al publicației INCAS Bulletin. De asemenea, am făcut parte și continui să fac parte din comitetele de organizare ale celor două conferințe internaționale care au loc anual la INCAS, iar în 2017 am fost invitată să devin membră a comitetului științific al INCAS.   

Pe plan internațional, cea mai lungă colaborare universitară a fost cea cu NASA, care a început în 1995, când lucram încă la Bombardier. Această colaborare în aeroservoelasticitate s-a desfășurat în două direcții de cercetare, cu două grupuri diferite de la NASA: un grup în structură și aerodina-mică, și un alt grup în control; structura, aerodinamica și controlul sunt domeniile de intersecție ale aeroservoelasticitații.

Menționez și colaborarea cu compania Hydra Technologies din Mexic, care a început în 2011. Cu ajutorul fondurilor obținute de la Canadian Foundation for Innovation (CFI) și de la ministerul Dezvoltării economice din Quebec, am obținut un sistem autonom de zbor UAS-S4. În urma colaborării noastre, am obținut și un sistem autonom de zbor UAS-S45, care este mult mai eficace decât UAS-S4.

De asemenea, am lucrat în cadrul NATO în echipa secțiunii AVT-161 cu mai mult de 50 de companii și am obținut, în 2012, premiul NATO intitulat „RTO Scientific Achievement Award”.

După cum am menționat anterior, unul din proiectele internaționale cele mai importante ale laboratorului LARCASE, intitulat CRIAQ MDO 505, a fost realizat în colaborare cu participanți canadieni de la Bombardier, Thales, IAR-NRC, École Polytechnique, cât și cu participanți italieni de la Alenia, CIRA și Universitatea Federico II din Napoli. Echipa acestui proiect, pe care am avut onoarea să o conduc în calitate de șef de proiect, a obținut Premiul Veneția în categoria științifică și academică.

În proiectele sale de cercetare, dr. Botez lucrează cu ingineri și cercetători de la cele mai performante companii canadiene aerospațiale FOTO: www.etsmtl.ca

Ruxandra Botez, repere biografice
Ruxandra Botez este ingineră, diplomată, în 1984, a Facultății de Aeronave de la București. După trei ani în care profesează ca ingineră în domeniul designului și fabricației de elicoptere la Întreprinderea de Construcții Aeronautice din Brașov, în 1987 se stabilește la Montreal, unde își continuă studiile la École Polytechnique (master în științe aplicate, 1989) și la Universitatea McGill (doctorat în interacțiunile și vibrațiile fluidelor și structurilor, 1994). Lucrează ca cercetător postdoctoral în controlul elicopterelor la Universitatea Auburn din SUA și apoi la Bombardier Aéronautique, în aeroservoelasticitate. Își începe cariera profesorală în 1998, la École de technologie supérieure (ÉTS) din Montreal, Département de génie des systèmes.

În cadrul ÉTS fondează și conduce unul dintre cele mai performante laboratoare de cercetare în domeniu, dotat cu echipamente majore, de înaltă performanță. Este vorba de LARCASE – Laboratoire de recherche en commande active, avionique et aéroservoélasticité/ Laboratory of Applied Research in Active Controls, Avionics and Aeroservoelasticity. În proiectele sale de cercetare, dr. Botez lucrează cu ingineri și cercetători de la cele mai performante companii canadiene aerospațiale: Bell Helicopter Textron, Bombardier Aerospace, CAE Inc., CMC Electronics-Esterline, Presagis, Thales Canada, cu compania Alenia și Universitatea din Napoli din Italia, cu Facultatea de Inginerie din Craiova, precum și cu Institutele de cercetare în domeniul aerospațial IAR-NRC din Canada, CIRA din Italia și NASA DFRC din Statele Unite.

Este Associate Fellow la American Institute of Aeronautics and Astronautics (2017), membră de onoare a Asociației Alumni a Facultăţii de Inginerie Aerospațială de la București și editor-șef al publicației INCAS Bulletin a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS) din București.

De-a lungul timpului, peste 80 de articole au fost publicate despre cercetările și performanțele Ruxandrei Botez și a studenților săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

twenty one − 15 =