Felicia Mihali, alături de mai mulți autori publicați de Editura Hashtag, fondată de trei scriitoare de origine română, se vor afla la această ediție a Salonului de carte de la Montreal. O tânără autoare, Flavia Maria Goga, va fi de asemenea prezentă, cu romanul său de debut.

A 42-a ediție a Salonului de carte de la Montreal (SLM), își deschide porțile și anul acesta la Place Bonaventure, între 20 și 25 noiembrie, cu participarea a peste 2.000 de autori și peste 1.000 de edituri. Pe durata celor șase zile ale evenimentului sunt așteptați mai bine de 115.000 vizitatori.

În fiecare an, Salonul constituie un nou labirint (și la propriu și la figurat), în care publicul poate descoperi o mulțime de comori. Pentru această ediție, organizatorii, axați pe inovațiile momentului și dorind mereu să reinventeze o altă variantă a evenimentului, au pregătit multe noutăți, printre care o creștere a numărului de scene de mici dimensiuni, mai accesibile și mai favorabile interacțiunilor, pe care vor avea loc diverse ateliere, conferințe și animații. Astfel, pe lângă La Grande Place ce va continua să găzduiască evenimentele de anvergură ale salonului, va exista o nouă scenă dedicată în întregime literaturii pentru tineret (Espace jeunesse TD) și una specializată în subiecte de nișă, precum științele oculte sau militantismul pentru mediu (Espace littéraire). Tot la această ediție va fi inaugurat și Espace innovant, menit să scoată în evidență inovațiile în materie de prezentare și editare de carte, care va avea o bogată secție dedicată cărților audio.

O altă noutate este introducerea în program a prezentării unui cartier al Montrealului, cartierul St-Michel fiind selectat pentru această ediție. Este un cartier cu o populație foarte diversă, care în fiecare an primește un număr foarte mare de imigranți.

Pentru a ilustra această ediție a SLM ce stă sub semnul noutății, organizatorii au făcut apel la ilustratorul quebechez Mathieu Labrecque, care semnează identitatea vizuală a salonului într-un stil ludic, viu și uimitor în egală măsură.

Printre personalitățile care vor fi prezente la Salon se află și romancierul Bret Easton Ellis (American Psycho), la prima sa participare la Salonul de la Montreal. El va purta un dialog despre romanele polițiste cu jurnalistul Jean-Philippe Cipriani, sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 14:10-14:35, la Grande Place.

Dar nu mai prejos sunt și autorii de origine română prezenți la Salonul de Carte de la Montreal, ediția 2019! Felicia Mihali, scriitoare, jurnalistă și profesoară de istorie, președinta Editurii Hashtag, va fi prezentă la standul 731 al Editurii Gallimard, distribuitorul  Editurii Hashtag, cu noul său roman „Le Tarot de Chefferville”, apărut în această toamnă. Romanul se înscrie în categoria roman documentar, identitate autohtonă, etnii, prietenii și legende. Cartea continuă un ciclu început în 2007: același personaj, Augusta, pe care în 2007 îl regăsim în „Sweet, Sweet China” este în „Le Tarot de Cheffersville” într-o altă căutare identitară, în Marele Nord, în taigaua Tshakapesh. (Autoarea a avut ocazia să cunoască Marele Nord între 2016 și 2018, când a fost profesoară în Iqualit, Nunaavut).

Coperta este o creație a directorului artistic al Editurii Hashtag, Daniel Ursache, conceptor grafic, ilustrator și pictor, cel care a realizat toate coperțile și ilustrațiile cărților publicate de către Editura Hashtag de la înființarea sa în 2018 și până în prezent.

Felicia Mihali va susține un dialog cu Anne Brigitte Renaud, directoarea Editurii Chauve-Souris, despre trecerea de la scrierea literară la gestiunea unei edituri și la acompaniamentul oferit altor scriitori în vederea publicării operelor lor, pentru a vedea în ce măsură acest proces influențează imaginația autorului. Această întâlnire va avea loc la Espace Littéraire, vineri, 22 noiembrie, de la ora 15:30 la 16:00.

La același stand 731 va fi disponibil și cel mai recent roman al scriitoarei Miruna Tarcău, care este și directoare literară la Hashtag: „L’Apprentissage du silence”, apărut în 2018. Autoarea, aflată la studii post-doctorale în Belgia, nu va participa fizic la salon, însă din partea Editurii Hashtag vor fi prezenți pentru sesiuni de autografe nu mai puțin de opt autori proaspăt publicați, printre care și Jila Mossaed, membră a Academiei Suedeze, cu volumul său de poezii „Le Coeur demeure dans le berceau”.

Mai  multe detalii despre volumele apărute în această toamnă la Hashtag și disponibile la Salon găsiți pe site-ul editurii, la: www.editionshashtag.com.

O foarte plăcută surpriză pentru publicul român va fi și prezența tinerei scriitoare Flavia Maria Goga (care semnează ca F.M. Goga), în vârstă de 15 ani, cu debutul său literar concretizat printr-un roman scris între două limite: filozofie și science-fiction, care oferă, prin puterea introspecției, puterea de a te autodepăși și a descoperi cine ești cu adevărat. Scrisă la vârsta de 14 ani și intitulată „Sophia: Au-delà des ultravers”, cartea va fi disponibilă la standul 358 al editurii pariziene Edilivre, vineri 22 noiembrie, între orele 17:30-20:00 și sâmbătă, 23 noiembrie, între 9:30 și 12:30. În luna octombrie, Flavia Maria Goga și-a făcut debutul și în cadrul Cenaclului literar Mihai Eminescu de la Montreal (profităm pentru a reaminti că acesta are loc în fiecare a treia joi din lună, la Centrul comunitar 6767 Côte-des-Neiges).

De reținut că accesul la SLM va fi gratuit miercuri, 20 noiembrie și că cei care doresc să-și procure un „pașaport” pentru eveniment, adică un bilet valabil pe toată durata Salonului, și-l pot achiziționa pe 20 noiembrie la preț redus. 
Salon du livre de Montréal@Place Bonaventure, 800 de la Gauchetière Ouest, Montreal, H5A 1K6. Info: 514-845-2365 | salondulivredemontreal.com.

CITIȚI ȘI:

Felicia Mihali: Romancierul cosmopolit
Prezențe românești la Salonul de carte de la Quebec 2019
Conferință la Universitatea McGill pe tema romanului „L’apprentissage du silence” de Miruna Tarcău
Un nume românesc la Salonul de carte de la Montreal 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

− three = seven