Acest text a fost prezentat de către autor sub forma unei comunicări în cadrul unei conferințe dedicate unirii Bucovinei cu România, care a avut loc la Montreal (Centrul comunitar 6767 Côte-des-Neiges), în data de 22 aprilie 2018.
Pentru ca unirea Bucovinei cu România să se înfăptuiască în mod real, trebuie ca acest ideal să întrunească cel puțin trei condiții. În primul rând trebuie ca această idee să se manifeste în conștiința celor două națiuni, care sunt de fapt una singură, trebuie ca voința celor două popoare să se exprime liber și nu în ultimul rând, să se găsească mijloacele concrete prin care acest deziderat să devină realitate, în contextul sensibil al geo-politicii actuale.
Desigur, conștiința unității dintre Bucovina și Patria mamă nu are o valoare arbitrară în conștiința și voința noastră, a câtorva care înțelegem astfel lucrurile, ci trebuie să se manifeste în elementele de unitate din mintea și inima celor care simt legătura de limbă, de cultură, de tradiții, dar și a celor care doresc și manifestă convingerea că aparținem totodată spiritului european.
CITIȚI ȘI: Punct de vedere filozofic asupra unirii Basarabiei cu România
Am precizat data trecută, cu prilejul vorbirii despre unirea Basarabiei cu România, că noțiunea de națiune are diferite semnificații potrivit definițiilor gânditorilor de azi. Valorizarea elementului etnic și fundamentarea unei unități de neam doar pe etnicitate implică riscul de a favoriza grupul etnic căruia îi aparținem, ceea ce conduce la etnocentrism, o derivă de care trebuie să ne ferim. Etnocentrismul constă în a privilegia în chip absolut modelul de referință antropologic căruia aparținem (cântecele noastre, religia noastră, limba noastră etc.). O asemenea poziție poate fi rectificată adăugând elemente cum ar fi comportamentul civic, amabilitatea, sociabilitatea, empatia pentru cei în mijlocul cărora trăim și, desigur, prin măsurile legislative, democratice, corespunzătoare unei Europe avansate democratic – într-un cuvânt, menținerea și continuarea a tot ceea ce civilizația modernă actuală a câștigat ca un bun transmisibil. Trebuie să avem legi clare și funcționale, potrivit unui concept etno-civic egalitar, care să respecte voința și libertatea fiecărui individ, grup, etnii și care să ne integreze astfel armonios în spațiul Uniunii Europene.
Trebuie să precizăm cu claritate că nevoia de unire a Bucovinei și Basarabiei cu România nu implică niciun fel de expansiune. Românii nu s-au evidențiat istoric printr-o politică de extindere. În consecință, nu se dorește prin unire decât refacerea unei identități reale, care să exprime caracterul unitar al românității, redobândirea unui spațiu străvechi. În istoria românilor, aceasta corespunde mai degrabă încercării de a păstra ceea ce le aparținea în fata marilor imperii care-i înconjurau.
O asemenea unire nu vizează doar o nevoie a noastră, ci este înfățișarea unei forme de cultură și civilizație care-i caracterizează pe români. Este expresia faptului că nu dorim să continuăm să trăim separați prin vicisitudinile istorice, ce pot fi înțelese ca etape mai mult sau mai puțin dramatice, dar care trebuie să conducă la apartenența la un întreg ce ne va uni mereu.
Este important de adăugat că românii nu vad unirea ca o închidere într-un naționalism exclusiv. Un asemenea naționalism închis în sine nu este un mijloc de conviețuire demn de cultura și civilizația europeană actuală. Însă multiculturalismul european actual are nevoie la rândul sau să cuprindă în sine în mod constructiv identitățile popoarelor care-l constituie. Conviețuirea europeană primește o valoare cu atât mai mare, și conștiința sa devine la rândul ei cu atât mai liberă, cu cât cuprinde în ea națiuni mai bine determinate, mai bine organizate constituțional. Hannah Arendt preciza foarte clar în „Originile totalitarismului” că: „Odată cu apariția minorităților în Europa răsăriteană și de sud, dar si cu apatrizii împinși în Europa Centrală și Occidentală, un element complet nou a fost introdus în Europa postbelică. Deznaționalizarea (s.n.) a devenit o armă puternică a politicii totalitare, iar neputința constituțională a statelor naționale europene de a garanta drepturile omului celor care-și pierduseră drepturile asigurate național, făcea cu putință, pentru guvernele persecutoare, să-și impună standardul de valori chiar și asupra oponenților lor.”
În măsura în care statele europene vor înțelege acest aspect, ele vor evita deviațiile despotice, vor consolida drepturile inalienabile ale omului și vor contribui la integrarea unor națiuni consolidate civic și cultural, asigurându-le și acestora un grad sporit de prosperitate și libertate. La rândul lor, națiunile, cu cât sunt mai bine consolidate civic, cultural, politic și economic, cu atât mai mult vor împărtăși valorile europene în armonie și pace, făcând ca idealurile despre care vorbim să devină fapte concrete.
Doresc să atrag mereu atenția că nu năzuim cu unirea noastră la niciun fel de naționalism extremist. A fi născuți într-o matrice spirituală înseamnă să primim o anumită limbă, credință, un statut social, politic, juridic, constituind cadrul existenței noastre pe care trebuie să-l tratam cu respect. Putem avea o poziție critică față de națiune, după cum națiunea ne poate integra sau respinge în funcție de caracterul comportamental al acțiunilor noastre. Însă un statut total desprins, de neapartenență totală la o națiune nu este posibil pentru cineva care trăiește într-o țară civilizată.
As vrea să mai fac apel încă o dată la raportul intim pe care-l avem cu transcendența, cu Dumnezeu. Așa cum spunea Hegel, popoarele, națiunile, oricare ar fi ele, deși au o valoare intrinsecă, în ele însele, identitatea lor nu se ridică totuși la ceea ce este cu adevărat esențial decât prin legătura lor cu un Ideal, cu ceva care le dă putere și le transgresează.
Desigur că unirea nu se va face ușor și în această lupta pe care cei care o doresc o duc cu partea opozantă voinței lor, cei din urmă dobândesc sorți de izbândă numai în măsura în care ideea de unitate își pierde forța sa spirituală și vitalitatea. Din această cauză, înfăptuirea acestui deziderat ideatic depinde cu prisosință de persistența idealului însuși. Ceea ce noi facem acum este doar așternerea unui preambul, să spunem un pridvor, pe care să se construiască ceea ce punem astăzi ca fundament. Trebuie să ne menținem starea de conștiință eliberata de diferențele care ne despart și să punem în valoare pe termen lung unitatea care ne leagă!
