de Mihaela Fîrșirotu și Yvan Allaire

Este lesne de înțeles de ce, după căderea zidului Berlinului, țările Europei centrale și  răsăritene, precum și fostul URSS, au adoptat ca singur reper ideologic ideea pieței libere, mondializate și omniprezente. Vicisitudinile socialismului/ comunismului – ca penuria cronică de bunuri de consum esențiale vieții cotidiene, opresiunea politică a cetățenilor de către un stat polițienesc omniprezent (care reprezenta de altfel marca de comerț a sistemului), interdicția brutală de a emigra sau călători în afara granițelor – au dus în final  la o repulsie puternică față de însăși ideea de stat, la o aversiune față de tot ce putea emana de la stat. Acest sentiment continuă să fie prezent și azi,  în majoritatea  țărilor Europei de est și centrale, precum și în țările baltice.

UN VÂNT RECE…
Așa cum se întâmplă de obicei, exemplul negativ oferit de statul socialist/comunist a fost instrumentalizat și utilizat pentru promovarea unei ideologii de piață, cunoscută sub numele de neoliberalism. Din păcate, crezul ideologiei neoliberale, ale cărei rețete principale sunt dereglementarea totală a piețelor, privatizarea serviciilor publice, parteneriatele dintre stat și privat, schimburile comerciale libere la nivel planetar, prezintă la rândul său un număr important de probleme sociale și economice grave.

Dereglementarea piețelor financiare, apoteoza unui neoliberalism triumfător, a condus în mod direct la criza financiară din 2007-2008, criză care a aruncat economia mondială în cea mai profundă depresiune economică de după cel de-al Doilea Război Mondial.

În mod normal, criza financiară ar fi trebuit să ducă la discreditarea neoliberalismului ca ideologie economică și politică și, în final, la aruncarea lui la lada de gunoi a istoriei. Ce s-a întâmplat însă de fapt?  După o scurtă pauză, ironia ironiilor: această ideologie a fost reînviată, camuflată sub forma programelor de austeritate, adoptate sau impuse unui număr mare de țări.

Cu alte cuvinte, deoarece criza financiară, al cărei principal arhitect a fost neoliberalismul, a forțat statele să-și mărească deficitele și să-și amplifice datoria publică pentru a face față recesiunii economice provocate de această criză financiară, neoliberalismul, hocus-pocus, a ieșit la suprafață ca salvator, camuflat sub forma „pericolului îndatorării și posibilei insolvențe a statelor”.

Vântul rece al neoliberalismului suflă din nou deasupra mai multor țări și popoare.  Obiectivul recunoscut public de neoliberali este discreditarea statului, diminuarea lui și preluarea de către sectorul privat a numeroase activități ce țineau în trecut de resortul exclusiv al statului. Pentru un neoliberal convins, nu este suficient că există piața; este strict necesar să nu existe nimic altceva decât piața.

CONSECINȚELE NEOLIBERALISMULUI
Ce se întâmplă însă în realitate în acest stat scheletic pe care îl vizează neoliberalii, unde sectorul privat asumă multiple funcții? Ce se întâmplă în acest stat deschis capitalului străin și importurilor tuturor bunurilor de consum și serviciilor?

■ Piețele „libere” nu rămân libere pentru multă vreme, deoarece fără o supraveghere eficace, coluziunea, monopolizarea și manipularea lor de către diverse firme devin monedă curentă; beneficiile sperate ale pieței libere nu se materializează pentru consumatori, aceștia suportând doar costurile, semnificative, ce decurg din această situație.

■ Fără suficiente resurse, atât cantitative cât și calitative, necesare supravegherii comportamentului sectorului privat, căruia statul i-a subcontractat responsabilitățile sale, serviciile publice privatizate devin locul privilegiat unde se urmărește în mod exclusiv maximizarea profiturilor pe termen scurt și unde se dă frâu liber unei lăcomii fără margini.

■ Orice dereglementare sau diminuare a supravegherii sectorului financiar devine o incitare la „inovații în domeniul serviciilor financiare”, o ocazie de aur pentru speculanți de tot soiul; frenezia câștigului care domină aceasta categorie de indivizi nu cunoaște limite, nu cunoaște niciun mecanism de frânare…  și aceasta până când întregul sistem se prăbușește.

■ Slăbirea puterii sindicatelor și liberalizarea pieței muncii – atât în sectorul privat cât și, mai recent, în sectorul public – duc la o stagnare a salariilor, la o vulnerabilizare a cetățeanului de rând privind locul său de muncă și la o creștere fără precedent a inegalității de venituri.

■ O delapidare a capitalului social de încredere, de loialitate și de ajutor reciproc sub influența unei lăcomii perverse infectează toate activitățile economice. Cel mai grav însă este faptul că, odată ce valorile de integritate și de responsabilitate sunt distruse sau abandonate, dorința de câștig și corupția vin să infecteze chiar și instanțele de reglementare, adică pe toți acei care trebuie de fapt să joace rolul de gardieni și jandarmi ai piețelor.

În cursul normal al vieții democratice, un partid politic și un guvern care promovează și propun politici neoliberale ar fi respinși la alegeri de către majoritatea cetățenilor, tocmai datorită efectelor nocive ale acestor politici pentru marea majoritate a populației. Este normal să ne întrebăm, așadar, cât timp vor accepta cetățenii de rând să fie folosiți drept carne de tun de către cercurile financiare, drept cobai pentru „inovațiile” lor financiare, drept pioni în jocurile trucate ale finanței mondiale.

Mulți sunt de părere că nemulțumirile sociale se vor intensifica, că guvernele sunt pe cale să-și piardă legitimitatea, semn precursor grav al unor conflicte sociale. De ce atunci oamenii sunt încă receptivi rețetelor neoliberale, atâția ani după constatarea efectelor lor nocive? În opinia noastră, sunt trei motive:

În primul rând, orice persoană, în calitatea sa de cetățean, asumă mai multe roluri:
■ Consumator de bunuri și servicii private, ceea ce suntem cu toții;
■ Plătitori de taxe, ceea ce suntem aproape toți;
■ Investitori, direcți sau indirecți, prin intermediul fondurilor de pensii;
■ Salariați și din ce în ce mai mult, pensionari;
■ Consumatori de bunuri și servicii publice (transport în comun, sănătate, învățământ public, etc.);
■ Din când în când, alegători.

Politicile neoliberale îi favorizează pe consumatorii de bunuri și servicii private prin deschiderea piețelor către importurile provenind din țări în curs de dezvoltare. Căutând să reducă statul la minim, aceste politici îi avantajează pe plătitorii de taxe. În același timp, libera circulație a mărfurilor și a capitalului îi avantajează pe investitori. Totuși, aceste avantaje sunt plătite de cetățean în calitatea sa de lucrător (salariat), prin diminuarea mecanismelor de protecție de care beneficia în trecut și prin slăbirea puterii lui de negociere cu partea patronală.

De remarcat că schimbările demografice au o influență semnificativă asupra importanței acestor roluri în societate. Fără să fie neapărat adepta ideologiei neoliberale, o populație formată în mare parte din oameni de vârsta a treia, pensionari, va fi favorabilă unor guverne și politici care duc la consumul de bunuri și servicii private oferite la prețuri mici, la reducerea impozitelor și la un context favorabil plasamentelor lor financiare. Costul acestor politici este însă asumat de cetățean în rolul lui de salariat și se manifestă sub forma precarității locului de muncă, a stagnării nivelului de salarizare și prin subinvestiții în serviciile publice. Fără îndoială că aceste costuri par tolerabile celor care nu se mai află pe piața muncii, cu condiția ca programele publice de pensii și serviciile publice medicale să nu fie vizate. Neo-liberalii, în entuziasmul lor ideologic, au făcut mereu greșeala de a ataca aceste programe. Atât în SUA cât și în alte țări, sprijinul pentru astfel de politici scade în mod precipitat de îndată ce neoliberalii se aventurează pe acest teren.

În al doilea rând, neoliberalii împărtășesc o ură nedeghizată față de stat și acțiunile sale. Potrivit adepților acestei ideologii, toate guvernele sunt incompetente sau corupte, sau de ce nu, și una și alta. Trebuie admis că unele guverne, prin acțiunile lor, le-au dat apa la moară. Ori, supuse atacurilor neoliberale, adesea suferind de incompetență și de corupție, ca rezultat direct al politicilor și perceptelor neoliberale favorabile unui stat slăbit, „pus la dietă”, guvernele încep să fie percepute de către populațiile lor ca inepte, incapabile să rezolve problemele cetățenilor, cheltuitoare și risipitoare de fonduri publice.

În aceste condiții, rețetele neoliberale care preconizează transferul serviciilor publice spre sectorul privat, „atât de eficace și integru”, și privatizarea activităților statului devin atrăgătoare, ba chiar reconfortante pentru cetățean.

În al treilea rând, neoliberalii sunt convinși că oamenii care sunt săraci sunt, în mare parte, responsabili pentru soarta lor. Proastele lor obiceiuri, lipsa capacității de planificare, greșelile de judecată în luarea deciziilor explică situația lor mizerabilă. Statul nu ar trebui să intervină. Programele de asistență socială și alte forme de sprijin sunt nejuste, deoarece sunt bazate pe banii sustrași celor harnici, care muncesc din greu și care sunt prudenți, și aceasta pentru a finanța obiceiurile proaste ale celor care nu demonstrează autodisciplină și autocontrol.

În plus, scenariile sumbre demografice, care lasă să se întrevadă în viitor un stat îndatorat peste capacitatea sa de plată, incapabil de a finanța programele de asistență socială și de sănătate publică existente, au semănat în populație o doză de anxietate și o frică de viitor.

În acest context, rețetele neoliberale de austeritate privind finanțele publice, de reducere a programelor de ajutor pentru cei defavorizați, de reducere a dimensiunii statului, devin rezonabile, chiar inevitabile.

O IMENSĂ VINOVĂȚIE
Neoliberalii și cei care sunt de acord cu politicile lor economice și sociale, dintr-un motiv sau altul, nu trebuie să uite că această ideologie poartă o imensă vinovăție și o teribilă responsabilitate pentru criza financiară din 2007-2008. Reamintim că această criză a distrus aproape complet sistemul financiar mondial, economiile multor țări, și că efectele ei se resimt chiar și-n ziua de azi.

Este important de conștientizat că reducerea fără socoteală a dimensiunii statului, pe baze pur ideologice și a unor interese deghizate, poate provoca o serie de efecte perverse, cum ar fi printre altele, limitarea capacității statului de a acționa în calitate de monitor al intereselor publice și de gardian al integrității piețelor private, lucruri atât de necesare, când funcționează, unei economii înfloritoare și juste.

Acest articol a fost tradus și adaptat pentru Accent Montreal după un articol publicat de autori în 2011, în revista quebecheză Forces. Mihaela Firsirotu, Ph.D (McGill), este profesor asociat la École des sciences de la gestion, UQAM. Yvan Allaire, Ph.D. (MIT), profesor emeritus UQUAM, este președintele executiv al consiliului de administrație al IGOPP (Institut sur la gouvernance d’organisations privées et publiques).