Recent, roverul Curiosity al agenției americane NASA a detectat cea mai mare cantitate de metan măsurată vreodată pe Marte. Nu se știe însă dacă acest metan este produs de metabolismul unor forme de viață prezente pe planetă sau de procese geologice.

Pe Pământ metanul este produs în urma proceselor metabolice care au loc în diverse forme de viață. În special micro-organismele, precum diverse bacterii aflate în sistemul digestiv al bovinelor și chiar și al nostru, produc metan care este eliberat în atmosferă. Metanul este însă un gaz instabil, deoarece moleculele sale se descompun sub influența razelor ultraviolete. Metanul în atmosfera terestră este generat deci în continuu, în urma proceselor organice. La ora actuală, concentrația metanului în atmosferă este în jur de 1.800 părți pe miliard de unitate de volum (ppbv).

În acest context, existența unei cantități de metan pe o planetă ar putea fi legată de prezența vieții și, din acest motiv, căutarea metanului în atmosfera planetelor este extrem de importantă.

Recent, roverul Curiosity al NASA a măsurat o creștere a cantității de metan pe Marte – cea mai mare măsurată vreodată! Această măsurătoare a fost efectuată cu spectrometrul laser Sample Analysis at Mars (SAM), care analizează cantități de gaz din atmosfera marțiană, studiind compoziția acesteia. Astfel, SAM a detectat o creștere importantă a metanului, și anume 21 ppbv. Față de metanul de pe Terra această cantitate este minusculă, însă, dacă ținem cont că în mod normal metanul pe Marte este în jur de 1 ppbv, cantitatea măsurată de SAM este semnificativă.

În 2004 o creștere a cantității de metan la nivel de 14 ppbv a fost de asemenea măsurată de misiunea agenției spațiale europene Mars Express, generând discuții aprinse legate de posibila origine a metanului: viață pe Marte sau procese geologice?

CITIȚI ȘI: Pe când Marte era o planetă albastră

Noua înregistrare a creșterii cantității de metan de pe Marte a generat la rândul ei o serie de discuții și ipoteze. Pe de-o parte, există grupul celor care susțin că în subsolul Planetei Roșii ar putea exista colonii de bacterii care, precum cele din aparatul digestiv al bovinelor, produc metan. Pe de altă parte, sunt cei care susțin că la baza creșterii cantității de metan ar putea să stea procese geologice, precum reacții ale apei din subsolul planetei cu mineralele din rocile marțiene, care ar genera metanul ca un produs secundar. Toți sunt însă de acord asupra faptului că metanul este produs în continuu de procese ce au loc pe Marte în fața „ochilor noștri”, de fapt în „nasul” lui SAM, care miroase și analizează atmosfera marțiană.

După ce SAM a măsurat 21 ppbv de metan, cantitatea acestuia în atmosferă a scăzut spre valori normale (1 ppbv) și nu s-au mai înregistrat alte creșteri – cel puțin nu atât de mari precum cea care i-a pus pe jar pe cercetători.

Nu este de mirare deci că eforturile de a înțelege originea acestui gaz pe planeta cea mai asemănătoare cu a noastră din Sistemul Solar se întețesc. Misiunea europeană Trace Gas Orbiter (TGO), care orbitează din 2016 în jurul lui Marte, încearcă să descopere, la rândul ei, metan, însă până la ora actuală nu a înregistrat nicio creștere importantă a acestui gaz.

În următorii ani, misiunea ExoMars2020 a agenției spațiale europene ESA și a agenției spațiale ruse Roscosmos are ambițiosul obiectiv de a săpa solul marțian la adâncimi de circa doi metri și a căuta forme de viață, precum bacterii, care ar putea explica metanul produs pe Planeta Roșie.

Ceea ce se va descoperi în următorii ani legat de originea metanului de pe Marte este extrem de important nu doar pentru căutarea formelor de viață pe această planetă, ci și pe altele (sau pe sateliți ai acestora), atât în Sistemul Solar, cât și în alte sisteme mai mult sau mai puțin îndepărtate.

CITIȚI ȘI:

Pași pe o nouă planetă. Care este forța de atracție gravitațională pe care o putem suporta?
Molecule organice pe Enceladus: forme de viață sau procese chimice complexe?
Atmosfera de pe Lună de acum 3.5 miliarde de ani