Vladimir Midvichi – Nud I

Pictor, iconograf, desenator și fondator al Școlii de Arte Vechi Valuarda (alături de soția sa, pictorița Aura Chiriac), Vladimir Midvichi a inițiat acum câțiva ani, la atelierul său, sesiuni de desen după model vivant. O serie din lucrările sale, executate în orele dedicate studiului de nud în grafit, cărbune presat, creion, creioane colorate Prisma PRO, pastel sec și pastel gras, fac acum obiectul unei expoziții personale la Biblioteca Reginald-J.-P.-Dawson (1967 boul. Graham, Mont-Royal), intitulată „Vues d’atelier”.

Desenele expuse, 25 la număr, sunt crochiuri făcute în sistem maraton, contra cronometru (poze de 1, 2, 5, 10, 15, 20 și 30 minute). Valoarea schițelor crește cu cât timpul de realizare este mai mic, la fel ca într-un sport de competiție. Hârtia folosită este de mai multe feluri, calități și gramaje: Manila, Cartrige, Journal, Canson mixmedia, Strathmore, Fabriano etc. Un lucru deosebit este prepararea acestor foi cu gesso colorat și piatră ponce, astfel încât mai multe materiale sau tehnici pot adera la aceste suprafețe.

Vernisată în 23 februarie, expoziția va putea fi vizitată până în data de 22 martie 2017.

Detalii privind această expoziție și orarul de vizitare: 514-734-2967 sau site-ul primăriei Mont-Royal (www.ville.mont-royal.qc.ca) care găzduiește informații despre bibliotecă și expozițiile prezentate de aceasta. Pentru cursurile oferite de Școala de Arte Vechi Valuarda: 514-342-4105.