E greu să vorbești despre yoga. Este o artă atât de îngropată în clișee și prejudecăți și atât de frecvent greșit înțeleasă încât numai experimentarea la prima mână mai poate repune lucrurile în perspectivă.

Este greu să vorbești despre yoga în mod special pentru noi, căci cel mai mediatizat caz din România care implică yoga a fost afacerea MISA, mișcarea de integrare spirituală în absolut. În esență era vorba de o organizație fondată de niște domni care au găsit o metodă eficientă de a se integra în niște domnișoare.

Nu am de gând să vă împuiez capul cu istorie, tradiții, filozofie sau deități cu multe perechi de brațe (cu care ne confundă uneori angajatorii), ci o să mă rezum să vorbesc din proprie experiență. Nu de alta, dar nici mie nu-mi sunt foarte familiare aceste aspecte.

Când am trecut pragul studioului de yoga, nu-mi era foarte clar ce caut acolo și nici nu știam ce mă așteaptă. Speram cumva să găsesc un panaceu universal, ceva care să-mi reducă stresul, să-mi aline durerile și să mă facă mai flexibil și așa, în general, ceva care să-mi facă viața mai ușoară.

În primele câteva luni mă vedeam ca pe un buștean printre trestii, însă, odată cu trecerea timpului, au apărut alți bușteni în peisaj și nu m-am mai simțit atât de singur. Încetul cu încetul, am început să experimentez atât de trâmbițatele beneficii de care vorbesc adepții acestui mod de viață: în primul rând, am ajuns să îmi simt corpul în detaliu, să devin conștient de existența unor mușchi care până atunci nu dăduseră niciun semn de viață.

În felul acesta am devenit capabil să identific tensiunile din corp. Am realizat cât de cumplit de încordat am trăit mare parte din viață și m-am străduit să destind acele zone. Mi-a luat cam un an ca să ajung să îmi relaxez corpul la un nivel rezonabil (profit de ocazie să-i bat obrazul lui Horatius, care ne-a livrat aforismul acela celebru, „trăiește clipa”, fără să ne furnizeze și instrucțiunile de folosire. Căci e nevoie de ani de zile de antrenament ca să fi capabil de asemenea performanță).

Multe tensiuni încă mai sunt acolo (mușchii feței și ai gâtului s-au dovedit campionii încordării, ceea ce nu-i tocmai o surpriză având in vedere mulțimea de măști pe care ne simțim obligați să le purtăm în diferite contexte), dar am certitudinea că eliminarea lor e doar o problemă de timp.

Acum pot identifica, cu precizie, modul în care se manifestă anxietatea la nivel fizic. Și deși încă nu știu ce să fac cu informația asta, am o bănuială că se va dovedi utilă la momentul potrivit.

Un efect surprinzător a fost că m-am trezit vegetarian (ovo-lacto-vegetarian, mai exact) peste noapte, practic. Îmi era din ce în ce mai limpede că anumite alimente nu îmi pică bine, cap de listă fiind carnea. După ce mâncam carne, mă simțeam greoi și lipsit de energie.

Sigur, cu toții suntem capabili să realizăm că ceva nu ne pică bine, mie, de  exemplu, mi-era clar că țigara era responsabilă de o parte din problemele mele de sănătate, dar asta nu m-a împiedicat să mai fumez încă vreo 10 ani până să renunț definitiv. Practicând yoga însă, începi să capeți respect pentru propriu-ți corp, acest mediu capabil să îți ofere plăceri atât de intense și variate.

Și ar mai fi convingerea mea mai veche cum că e nejustificat din punct de vedere moral să ucidem animale doar pentru că ne place gustul cărnii, lucru care se potrivește cu filosofia yoga de altfel (aceea despre care am promis să nu vorbesc).

Drept urmare, am remarcat, cu timpul, cum corpul mi se modifică. Rezervele de grăsimi din jurul mijlocului s-au topit, spatele s-a îndreptat, umerii s-au tras înapoi și mi-am regăsit un nivel de energie pe care îl credeam propriu unor vremuri demult apuse. Desigur, în secunda în care las garda jos și mintea începe să urmărească himere, poziția incorectă a corpului revine în forță: la urma urmei, am exersat-o o viață întreagă. Dar practicând yoga, sunt din ce în ce mai conștient de poziție, o corectez des și o păstrez perioade mai îndelungate de timp.

Nu vă lăsați înșelați de aparențe, yoga este foarte solicitantă din punct de vedere fizic. Când stai în mâini, practic îți susții toată greutatea corpului. Forța fizică se dezvoltă, ceea ce îmi pare a fi un paradox, căci, în același timp, masa musculară se diminuează (din motive de dietă). Cred că pur și simplu posturile activează niște grupe de mușchi suplimentare.

Durerile de spate au dispărut primele, destul de repede. Și nici nu s-au mai întors de atunci, iar eu nu pot decât să mă bucur că au fost atât de ingrate. De stres nu știu ce să zic, parcă a rămas la același nivel, dar am trecut prin momente dificile în ultimele luni, așa că probabil ar trebui să fiu recunoscător că sănătatea mentală nu mi s-a deteriorat.

Cât despre flexibilitate, e uimitor câte resurse are corpul nostru. Suntem mult mai maleabili decât realizăm. Până la urmă, se pare că kamasutra nu se adresează doar artiștilor de circ.

Până aici am vorbit doar de beneficii și am lăsat pentru la urmă partea mai puțin plăcută: ei da, la fel ca în orice alt domeniu, ca să obții rezultate e nevoie de timp, de efort și de perseverență. În primele luni, cel puțin două ședințe pe săptămână, completate cu antrenament zilnic, acasă, după ce v-ați însușit noțiunile de bază.

Ședințele de yoga sunt destul de scumpe dar sunt absolut necesare, cel puțin la început. Cu o bună încadrare vă scutiți de o grămadă de probleme. Apoi, alegeți-vă cu grijă instructorul. Unul bun nu e chiar așa de ușor de găsit, iar unul mai puțin pregătit, sau cu un stil atipic, vă poate ruina experiența.

Mă opresc aici, pentru că nu vreau să vă descurajez. Am convingerea că yoga merită efortul, răsplata fiind un corp suplu, sănătos și un spirit senin. În final, corpul este singura noastră certitudine, singura realitate pe care ne putem baza (căci mintea, mare amatoare de scenarii, ne poartă de colo-colo, în funcție de frânturile de informații la care are acces și care-i servesc ca materie primă). E și o formă practică de spiritualitate, pentru cei care simt că dincolo de rațiune se află ceva mai profund.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

+ 34 = forty