Misiunea Artemis 2 pare să fi reaprins pe rețelele de socializare entuziasmul celor care contestă faptul că 12 astronauți americani au pășit pe Lună între 1969 și 1972. Argumentele lor sunt însă aceleași de decenii. Detectorul de zvonuri de la Agence Science-Presse a analizat zece dintre cele mai frecvente astfel de teorii, pentru cei care doresc totuși să poarte un dialog argumentat cu scepticii.
Cei ferm convinși că americanii nu au ajuns niciodată pe Lună nu trebuie confundați cu cei care au, pur și simplu, îndoieli. Așa cum sublinia în 2018 jurnalistul Paolo Attivissimo, autorul cărții Moon Hoax: Debunked: „O persoană care are îndoieli rămâne întotdeauna receptivă la argumente raționale și la dovezi prezentate clar. Mulți oameni se îndoiesc de aselenizări pentru că pur și simplu nu sunt familiarizați cu subiectul și au tot auzit diverse teorii.”
1) Dacă într-adevăr am ajuns pe Lună acum 50 de ani, nu ne-am fi oprit din a mai merge acolo
Totul se rezumă la bani. În mai 1961, când președintele John F. Kennedy lansa celebrul său apel de a trimite americani pe Lună până la sfârșitul deceniului, bugetul NASA s-a dublat instantaneu. S-a dublat din nou în anul următor și a continuat să crească până când, în 1965, a ajuns să reprezinte aproximativ 4,5% din întregul buget al guvernului american. Dacă bugetul NASA ar fi rămas la același nivel și în 2025 – când bugetul guvernamental total a fost de 7000 de miliarde de dolari – agenția spațială ar fi beneficiat de aproximativ 320 de miliarde de dolari. În realitate, acesta a fost de doar 24 de miliarde. Prin comparație, doar misiunea Artemis 2 a costat 4,1 miliarde de dolari.
Reducerea bugetelor colosale de odinioară a început chiar în timp ce programul lunar era încă în desfășurare, așa încât ultimele trei misiuni planificate, Apollo 18, 19 și 20, au fost anulate.
2) Comandantul misiunii Artemis 2 a declarat că nimeni nu a mai fost pe Lună
Într-un scurt fragment dintr-un interviu acordat în septembrie 2025, astronautul Reid Wiseman, comandantul misiunii Artemis 2, declara: „Pentru prima oară vom trimite oameni spre Lună și vom avea oameni în orbita joasă a Pământului”. Adepții teoriilor conspiraționiste au văzut în această afirmație o recunoaștere a faptului că nimeni nu ar mai fi ajuns pe Lună înainte.
Dacă ar fi ascultat întregul interviu, aceștia l-ar fi auzit pe Wiseman vorbind cu admirație despre misiunile Apollo. De altfel, chiar și fragmentul respectiv oferă un indiciu: el precizează că este prima dată când se vor afla, în același timp, oameni în jurul Lunii și în orbită terestră – având în vedere că, în prezent, pe Stația Spațială Internațională se află permanent un echipaj uman.
3) Nu se văd stele în fotografiile făcute pe Lună – dovada că au fost realizate într-un studio
Dacă aveți ocazia să purtați un dialog cu o persoană care are dubii, comparați propriile fotografii făcute noaptea. Pentru ca stelele să apară într-o poză, este nevoie de un aparat reglat cu un timp de expunere de câteva minute. Mai mult, realizarea fotografiilor pe Lună nu a fost o sarcină ușoară: fie Soarele era jos la orizont, luminând puternic peisajul lunar, fie astronauții fotografiau un coleg îmbrăcat într-un costum spațial de un alb imaculat sau un detaliu geologic din apropiere. Toate aceste condiții necesitau un timp de expunere de ordinul fracțiunilor de secundă, nu de minute.
Așa cum explica (încă din 2001!) autorul și bloggerul Keith Mayes, „dacă obturatorul camerei ar fi rămas deschis suficient de mult timp pentru ca stelele să devină vizibile, tot restul cadrului ar fi fost supraexpus, transformându-se într-un alb orbitor”.
4) Steagul care flutură în vânt
- Aceasta este fotografia cel mai des folosită în astfel de argumentații: un astronaut stând lângă un steag care pare să fluture, deși pe Lună nu există aer. Să fi fost oare un curent de aer în studio?
În realitate, steagul nu flutură în vânt: el este agățat de o bară orizontală care nu a fost complet desfășurată, ceea ce face ca materialul să rămână încrețit, asemenea unei draperii care nu a fost trasă de tot.
5) În fotografii, umbrele nu sunt paralele, așa cum ar trebui să fie dacă Soarele ar fi singura sursă de lumină – încă o dovadă că totul a fost filmat într-un studio
Este vorba despre o iluzie optică pe care orice fotograf sau pictor peisagist o recunoaște: direcția în care par să se îndrepte umbrele depinde, în parte, de perspectiva observatorului. Fenomenul este amplificat atunci când umbrele sunt foarte lungi, din cauză că Soarele se află aproape de orizont. „Putem reproduce acest efect oricând pe Pământ”, explica în 2019 profesorul Anu Ojha, în cadrul unei conferințe la Observatorul Regal din Greenwich.
De altfel, ideea că aceste umbre ar dovedi existența mai multor proiectoare în studio conține o contradicție logică: dacă în spatele astronauților s-ar fi aflat mai multe surse de lumină, atunci fiecare obiect ar fi trebuit să aibă mai mult de o singură umbră…
6) Dacă dublăm viteza filmelor făcute pe Lună, n-ar trebui ca astronauții și roverele lunare să se comporte la fel ca pe Pământ?
În ceea ce îi privește pe astronauți, aspectul este discutabil. Astronomul Phil Plait, care a demontat numeroase astfel de mituri încă din anii ’90, consideră că, chiar și la viteză dublă, oamenii „nu au alura pe care ar avea-o dacă ar fi filmați sub influența gravitației terestre”: mișcările lor rămân mai sacadate și mai nesigure.
În schimb, când vine vorba de vehiculele lunare, nu există loc de dezbatere, continuă Plait: comportamentul lor nu este sub nicio formă unul „pământean”, dacă observăm cu atenție praful aruncat de roți.
Praful se ridică urmând o parabolă perfectă și cade direct pe suprafață. Dacă filmarea ar fi fost făcută pe Pământ, unde există aer, praful ar fi format nori în jurul roților și ar fi plutit deasupra solului… Aceasta este, de fapt, o demonstrație elocventă a unui zbor balistic în vid.
7) Nu există dovezi că am ajuns pe Lună
Dacă explicațiile referitoare la fotografii și filme lasă rece o persoană care crede în teorii conspiraționiste, nici argumentele ce urmează nu au mari șanse să o convingă. Însă, pentru cineva care are simple îndoieli, poate fi util de reamintit că, datorită misiunilor Apollo, dispunem de peste 8,400 de fotografii accesibile tuturor, mii de ore de material video, înregistrări audio ale conversațiilor dintre astronauți și Pământ (împreună cu transcrierile lor), precum și de o cantitate uriașă de documente – de la descrieri tehnice ale fiecărui instrument, până la rapoarte medicale, articole științifice și bugete detaliate.
Să nu uităm cele 380 de kilograme de roci lunare. Acestea au o „amprentă” care le distinge clar de rocile terestre, creată de razele cosmice care, în absența atmosferei, bombardează Luna fără încetare de miliarde de ani. „În rocile lunare există izotopi pe care în mod normal nu îi găsim pe Pământ, creați prin reacții nucleare cu aceste raze cosmice de foarte înaltă energie”, explică David McKay, de la Centrul Spațial Johnson al NASA.
Certitudinea provine din faptul că aceste roci au fost studiate timp de peste 50 de ani de mii de oameni de știință din zeci de țări. Iar mai recent, grație sondei chineze Chang’e, avem noi mostre de sol lunar.
În cele din urmă, există oglinzile lăsate pe Lună de astronauții misiunilor Apollo 11, 14 și 15 – la fel ca și cele două sonde sovietice automate, Luna 17 și 21. Așa cum explică NASA, aceste oglinzi (sau reflectoare laser) au permis măsurarea distanței Pământ-Lună cu o precizie milimetrică, prin calcularea timpului necesar unui fascicul laser pentru a face drumul dus-întors. IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) descrie aceste oglinzi ca fiind o experiență care nu doar a validat utilizarea laserelor la distanțe astronomice, ci a și pus bazele pentru decenii de explorări științifice în ceea ce privește gravitația, geofizica și planetologia.
8) Centura de radiații care înconjoară Pământul ar fi trebuit să-i omoare pe astronauți
Acest fenomen, cunoscut sub numele de „centura Van Allen”, este, într-adevăr, o regiune în care nivelurile de radiații sunt mai ridicate. Totuși, cantitatea de radiații care poate penetra pielea astronauților – fără a mai menționa blindajul capsulei – a fost calculată riguros încă din anii ’60, dovedindu-se a fi mult sub pragul de pericol.
Unul dintre motivele acestor calcule precise este de ordin economic: numeroase țări au în orbită sateliți care valorează miliarde de dolari și care au devenit indispensabili în viața de zi cu zi – pentru telecomunicații, meteorologie sau teledetecție. Aceste state au tot interesul să știe exact la ce riscuri sunt expuse aparatele lor.
9) Din moment ce modulul lunar a spulberat tot praful la aselenizare, nu ar fi trebuit să mai rămână destul în jur pentru ca bocancii astronauților să lase urme
În filmările care surprind ultimele secunde dinaintea aselenizării, se observă, într-adevăr, un nor de praf ridicat de motorul care frânează în acel moment coborârea. Nu ar fi trebuit oare ca acest motor să acționeze ca un aspirator, lăsând în urmă o suprafață perfect curată?
Pe Pământ, un astfel de jet nu ar fi singurul care ar deplasa praful: aerul din jur ar fi și el „deranjat”, antrenând particulele de praf pe o suprafață mult mai mare. Pe Lună însă, în absența aerului, singurele granule de praf „perturbate” sunt cele care se află direct sub fluxul motorului. Toate celelalte rămân nemișcate exact acolo unde se află. De altfel, pe anumite imagini se poate observa un halo chiar sub modulul lunar.
10) Toate dovezile provin exclusiv dintr-o singură sursă, misiunile Apollo
Dacă o persoană care are dubii simte nevoia unui punct de vedere „extern”, îi putem reaminti că, în 2011, sonda Lunar Reconnaissance Orbiter a fotografiat locurile în care au aselenizat misiunile Apollo 12, 14 și 17. În 2012, a fost fotografia și locul aselenizării misiunii Apollo 11. De altfel, și sondele japoneze, indiene și chineze au fotografiat unul sau mai multe dintre siturile misiunilor Apollo.
În plus, e bine de reamintit că sovieticii erau angajați, în anii ’60, într-o cursă contracronometru pentru a ajunge pe Lună înaintea americanilor. Aceștia ar fi fost mai mult decât fericiți să poată denunța un eventual fals al inamicilor lor.
