Pe 30 noiembrie, cunoscutul scriitorul român Mircea Gheorghe a lansat la Salonul de carte de la Montreal noul său roman „Alfa și Omega”, publicat la editura Ideea Europeană. Un roman care ne readuce în memorie viața din România celei de-a doua jumătăți a secolului trecut.
Virginia Mateiaș: Cum se raportează titlul „Alfa și Omega” la titlurile altor lucrări literare sau la alte opere culturale cu teme similare? Există anumite influențe sau referințe pe care ați dorit să le evidențiați prin alegerea acestui titlu?
Mircea Gheorghe: Lucrurile sunt, cred, destul de simple. Titlul trimite la antiteza foarte bine cunoscută dintre personalitățile zise alfa – extrovertite – și personalitățile zise omega – introvertite. „Alfa și Omega” este la prima vedere un roman epistolar, un roman cu două personaje care-și povestesc credibil viața. Scriitorul francez Philippe Lejeune a scris un eseu celebru și a construit conceptul „pact autobiografic”, potrivit căruia în fața unui text scris la persoana întâi și, aparent, autobiografic, cititorul este invitat să dea crezare autorului și să-l judece potrivit termenilor pe care acesta îi propune.
De exemplu, frustrarea evocată de un autor în fața unor situații și probleme cu care s-a confruntat este considerată de cititor ca un adevăr. Nu o va reduce la o ficțiune fără o legătură importantă cu viața concretă a autorului, ci o va trata ca pe un „adevăr autobiografic”. În „Alfa și Omega” scrisorile și comentariile celor două personaje par să avanseze către posibilitatea unui asemenea pact și în raporturile dintre ele și în raport cu cititorul.
Există însă un „DAR” care aruncă peste tot ce este relatat în roman un voal de ambiguitate. Dacă nu e așa, ci altfel? Dacă cele două personaje se mint, cum este sugerat la un moment dat, unde mai este adevărul presupus de pactul autobiografic? Textul e o suită de evocări care sunt autobiografice sau, dimpotrivă, ficționale? Cititorul este invitat fie să aleagă pactul lui Philippe Lejeune și deci să citească romanul ca o suită de documente elaborate pe parcursul câtorva luni, fie să perceapă confesiunile celor două personaje ca niște lumini, posibil – doar posibil – înșelătoare care mai mult ascund decât fac vizibile viețile lor.
VM: Ce v-a inspirat să scrieți romanul acesta, care e punctul de abordare generator, dacă putem vorbi de un asemenea punct?
MG: Există o referință prestigioasă. „Eu sunt Alfa și Omega, cel dintâi și cel din urmă, începutul și sfârșitul”, un verset din Apocalipsă. Dar referința e foarte îndepărtată și am laicizat-o. Vorbele lui Isus, scoase din context, se aplică fiecărei existențe omenești. Romanul, deci, nu se înscrie pe traiectoria unui simbolism mistic ori religios. Este pur și simplu un roman realist și conceptele Alfa și Omega sintetizează condiția noastră fundamental solipsistă. Pentru fiecare dintre noi, lumea începe când ne naștem și se termină când noi ne terminăm. Suntem cu toții începuturi și sfârșituri, suntem Alfa și Omega. Și din alt punct de vedere, care corespunde altui mod de a privi textul, fiecare dintre noi avem biruințele noastre când suntem sau avem impresia că suntem „cei dintâi” și eșecurile noastre neplăcute, dureroase sau realmente tragice când ne putem simți „cei din urmă”. E foarte important, pentru imaginea noastră, socială și pentru stima față de noi înșine cum ne privim viața, ca o succesiune de momente Alfa sau ca o acumulare de eșecuri Omega.
Cele două personaje din cartea mea au trăit această dublă experiență, de Alfa și Omega. Și oricât s-ar crede de diferite în confidențele lor, ele sunt în mare măsură asemănătoare. Atât doar că amândouă privesc în direcții opuse, unul spre trecut, de care se simte atașat, celălalt către un ipotetic și poate improbabil viitor. Dar până la urmă și deosebirea aceasta dispare.
VM: Romanul are o structură narativă non-lineară. Ce ați urmărit sărind peste ordinea cronologică tradițională?MG: E o formă de realism. „Alfa și Omega” e conceput ca o excursie dialogală în trecut. Știm bine că în viața de toate zilele vorbind despre trecut, ordinea cronologică a ceea ce se povestește nu contează decât foarte puțin. De exemplu, când vorbim, despre noi înșine trecem cu ușurință de la amintiri din urmă cu un an sau doi, la altele din copilărie, urmate de amintiri din tinerețe, pe urmă din adolescență și din nou din copilărie ori din vremuri apropiate de momentul dialogului Regulile obligatorii care asigură claritatea și interesul unui dialog sunt asociația, legătura între evocările personajelor.
VM: Mi-ați spus într-o altă discuție că ați intenționat să folosiți mitul lui Janus, zeul cu două fețe care privește simultan trecutul și viitorul, pentru a explora temele timpului, memoriei și anticipației?
MG: E o idee dispărută în cursul multelor redactări succesive care au condus și la schimbarea titlului. Inițial exista sugestia unui singur personaj prezentat în dualitatea naturii sale sub forma a doi indivizi doar aparent separați. Era de fapt un singur ins cu două posibile vieți, ambele la fel de verosimile, una ancorată narcisistic în trecut, alta disprețuind trecutul, considerat un lanț de eșecuri și de singurătăți și privind cu speranță doar spre viitor. Dacă aș căuta o referință aș găsi una vagă și îndepărtată pe care n-am avut-o însă în minte când îmi scriam cartea în urma cu mai mulți ani fiindcă pe vremea aia nu o cunoșteam: americanul Paul Auster cu marele său roman 4321.
Dar nu cred că mai este așa ceva. E vorba realmente de două personaje. Ele declară într-adevăr explicit că se diferențiază în raport cu locul pe care-l ocupă în psihologia lor trecutul dar în cele din urmă se va vedea însă că diferența asta se estompează, și cele două personaje ajung să-și fie necesare reciproc, unul pentru ca să se elibereze de trecut, celălalt ca să-l descifreze. Esențial este însă că din istoria vieții lor se întrevede și istoria vremurilor pe care le-au trăit. Cu mentalitățile dominante, cu aparențele ei înșelătoare care au devenit ulterior lentile de interpretare deformată, cu tabuurile ei aberante și efemere.
VM: O întrebare directă: ce este și ce nu este autobiografic în romanul acesta?
MG: Am trăit tot ce-au trăit cele două personaje protagoniste chiar dacă în contexte diferite. Am simțit tot ce-au simțit ele, bucurii, frustrări, tensiuni familiale, aventura emigrării, dezamăgiri, culpabilități, suspiciuni, îndoieli de sine și complexe – de inferioritate ori de superioritate – cinisme arogante și sentimentalisme naive etc. Iulia este umbra soției mele dispărută în urmă cu câteva luni, dar destinul ei din carte nu este o plecare „dincolo”, ci doar o absență prelungită și posibil enigmatică. Oricum, stările sufletești ale personajului narator, autor de cărți cu succes confidențial, sunt identice cu ale mele chiar dacă ele au fost evocate cu peste zece ani în urmă. Erau premonitorii și de aceea „Alfa și Omega” este o carte in memoriam.
Ca o concluzie: am construit o casă fictivă cu cărămizile rezultate din dărâmarea celei reale pe care n-am vrut s-o expun „pactului autobiografic” al lui Philipp Lejeune. Personajele, amândouă, îmi seamănă, dar niciunul nu mă cuprinde întrutotul.
VM: Ce sperați să obțină cititorii din experiența lecturii cărții dumneavoastră? Ce mesaje ar urma să primească?MG: Am simțit de la prima pagină că trebuie să scriu această carte. Și am avut bucuria să întâlnesc în România cititori care mi-au spus că este și o carte care trebuie citită. Din mai multe motive. Mai întâi, interesul de a cunoaște o zonă care riscă să se piardă în uitarea totală – lumea nu foarte veche din România celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Cu mentalitățile, dinamica, problemele, limitele și obsesiile oamenilor de atunci față de care cei din generațiile tinere sau chiar mijlocii de azi sunt total deosebiți.
Apoi, o stimulare a reflectivității. Viața este, cum s-a spus, un drum. Nu cred că e lipsit de importanță să stăm de vorbă cu cineva care e mai avansat decât noi pe drumul ăsta. El ne poate comunica adevăruri și stări de suflet pe care le vom cunoaște mai târziu, dar care ne pot fi folositoare și acum când nu știm cât și în ce direcție vom merge. Și, în al treilea rând, este vorba de felul cum privim senectutea. Bătrânețea nu este cum credem mulți dintre noi, un deșert în care nu se mai întâmplă nimic frumos. În „Alfa și Omega” ea este un anotimp târziu care are fructele lui prețioase – ale spiritului, ale culturii ale înțelepciunii, ale tandreței. Depinde de fiecare din noi cât și cum ne vom bucura de ele când le va sosi timpul.
VM: Propun să încheiem acest interviu cu gândul că fiecare dintre noi este atât un început, cât și un sfârșit, iar în această dualitate se află esența însăși a poveștilor noastre. Vă mulțumesc!
MG: Și eu vă mulțumesc.
Cărți publicate
Semnate Mircea Gheorghe
„Alfa și Omega”, roman, Editura Ideea Europeană, 2024
„Bucuriile și capcanele lecturii”, eseuri, Ideea Europenă, 2020
„O adevărată familie”, povestiri, Editura Adenium, 2013
„Clepsidra”, roman, Editura EuroPress, 2010
„Imprevizibilul triumf”, eseuri, Editura Institutul European, 2008
„Partida de canastă”, povestiri, Editura Polirom, 2005
Semnate Maurice Germain
„Lectures dans mon jardin. Écrivains québécois et canadiens”, eseuri, Éditions Morgana 2024
„Renversements”, roman, Éditions Edilivre, 2015
