Noua clădire în care biserica Sfântul Ierarh Nicolae își desfășoară acum activitatea este biserica Saint Thomas More din Verdun, situată la 5701 rue Bannantyne.
Reamintim că în noaptea de 22 spre 23 februarie 2026, un incendiu a izbucnit în biserica Saint-Paul, situată în arondismentul Le Sud-Ouest din Montreal, în care funcționa această biserică românească.
Incendiul a distrus clădirea bisericii catolice, construită în 1910-1911, precum și toate icoanele și obiectele de cult ce aparțineau bisericii ortodoxe românești.
Preotul Andrei Crețu și Consiliul parohial al bisericii au făcut apel la comunitate și au inițiat o campanie GoFundMe pentru acoperirea costurilor de relocare, închirierea unui nou spațiu și înlocuirea obiectelor liturgice de bază. Campania a reușit să strângă peste 44,000$.
Programul de slujbe de duminică este următorul: Utrenia – ora 10:00, Sfânta Liturghie – ora 10:30.















































