Ce se întâmplă cu negocierile de pace în Ucraina zilelor noastre seamănă cu distinsul joc „alba-neagra” pe care compatrioți de-ai noștri îl practică strălucit oridecâteori au nevoie să-și refacă moralul și portofelul.
În cazul de față, operatorul jocului este Vladimir Putin și obiectul care trebuie ghicit sub unul dintre cele trei pahare este pacea. Există paharul Zelenski, există paharul Putin și al treilea, apărut cel din urmă, paharul Trump. Există și războiul, similar cu prestidigitația jetonului care se deplasează repede de la un pahar la altul. Războiul trebuie neapărat să se încheie dar conform cu obiective diferite ale proprietarilor de pahare. Pentru Zelenski, esențială este salvgardarea Ucrainei ca stat independent și suveran în alegerile sale; pentru Putin – înglobarea Ucrainei în imperiul rus sau măcar transformarea ei într-un stat servil, condus din Rusia; iar pentru Trump – gloria universală de pacificator concretizată printr-o nobelizare care l-ar propulsa în istorie, după opinia sa, ca un mare lider al timpului nostru.
Nu este nevoie să intrăm în istoria acestui joc macabru care a ucis și rănit sute de mii, poate peste un milion de oameni și a distrus, și continuă zi de zi, să distrugă o țară. E suficient să ne aducem aminte că în prima zi a jocului, pacea însemna capitularea Ucrainei în câteva zile, așadar ea se afla sub paharul Putin. Dar ucrainenii nefiind de acord, rușii au fost izgoniți spre est și situația lor era atât de nesigură, încât pacea părea că se va deplasa, după înfrângerea lor, sub paharul Zelenski. Președintele american Biden a intrat imediat în joc, dar nici el și nici europenii nu au avut abilitatea, ori dorința, ori încrederea că ar putea câștiga pacea rapid și definitiv în momentele acelea în care ucrainenii aveau inițiativa. Rușii s-au trezit din KO-ul neașteptat, s-au scuturat, au trecut prin ce-au trecut, iar acum ne aflăm cu trei pahare pe masă, neștiind dacă sub vreunul dintre ele se ascunde pacea. Rușii nu vor pace decât dacă…, ucrainenii nu vor pace decât dacă…, iar Donald Trump, care este pe cale să pretindă mulțumiri chiar și pentru faptul că s-a născut, vrea pace oricum ar fi… cu o preferință marcată pentru paharul Putin.
Dar tocmai aici nu există nicio șansă pentru pace – toată lumea, poate chiar și Donald Trump, știe asta. Tot baletul diplomatic la care asistăm seamănă cu un exorcism în jurul președintelui american pentru a-l elibera de diavolul Putin. Dar acesta are asupra lui Trump o putere inexplicabilă. În fața lui, colericul, instabilul, impulsivul, violentul Trump, devine un cățeluș cuminte care mârâie cu blândețe doar ca să salveze aparențele. Și atunci, fără participarea exorcizatului intimidat peste poate de diavolul lui, exorcismul se desfășoară în gol.
Sunt arhicunoscute motivele invocate de Putin pentru a explica de ce Rusia nu e de acord ba cu una, ba cu alta dintre propunerile care ar putea introduce un stadiu preliminar al păcii – înghețarea necondiționată a conflictului pe toată perioada negocierilor. E vorba de așa numitele cauze profunde. Dar dincolo de ele există și o altă realitate, care poate fi echivalentă cu o capcană imposibil de gestionat.
Armata rusă are două componente principale. Soldați proveniți prin incorporarea tinerilor între 18 și 30 de ani și soldați sub contract. Soldații aflați în anul obligatoriu de pregătire – cei proveniți din încorporare – legal nu pot fi trimiși pe front. Ceilalți da, contra unui salariu consistent. Patriotismul lor este stimulat de indemnizații lunare cuprinse între 1800 și 2600 de dolari americani, echivalând, fiecare, cu mai multe salarii medii pe economie. Se adaugă prime inițiale la semnarea contractului, bonusuri pentru performanțe, toate sume foarte consistente și foarte variabile în funcție de regiunea de unde provin soldații: anual, mii ori chiar zeci de mii de dolari.
Există soldați-salariați și în multe alte formații paramilitare, plătiți chiar și mai bine decât soldații din armata regulată.
Per total, câștigurile individuale se apropie de circa 59 de mii de dolari americani anual. Iar subofițerii și ofițerii sunt plătiți și mai generos. Toți patrioții aceștia beneficiază pentru perioada 2025-2027 de o plapumă bugetară de aproape 950 de milioane de dolari.
Înrolarea în armata profesională (așa-zisă de voluntari), publicitată acum și în marile orașe, este deci o miraculoasă sursă de câștig și pentru soldatul combatant, și pentru familia lui, căci dacă el moare în luptă, ea primește o indemnizație care se apropie de 158 de mii de dolari. Ceea ce, în condițiile de viață rusești, înseamnă enorm.
E de presupus că acceptarea armistițiului îi creează lui Putin o dilemă insurmontabilă. Ori plătește zilnic sute de mii de cadre militare fără ca acestea să lupte, ori întrerupe indemnizațiile și-și trimite militarii acasă, cu consemnul să se prezinte din nou pe front imediat ce vor fi solicitați.
Amândouă soluțiile sunt periculoase. Să continue plățile pentru nimic este o risipă pe care nu și-o poate permite în starea fragilă generală de acum a economiei ruse. Dar să trimită soldații acasă este ca și cum ar împlini unul dintre fostele deziderate, considerate acum irealiste, ale lui Zelenski: retragerea armatei ruse din teritoriile invadate înaintea oricărei negocieri!
Și mai trebuie puse în balanță și posibilele tulburări interne, în rândul populației și al mediilor militare cupide, tulburări care, depășind un prag critic, l-ar putea înlătura de la putere.
Rezultă că Putin nu poate și nu va accepta nicio întrerupere a luptelor din Ucraina. Va dilata doar scenariul ficțional al negocierilor pentru galeria martorilor internaționali și pentru menținerea lui Trump, omul lui, într-o poziție confortabilă. Dar nu va abandona nicio clipă planul de a trage de timp spre a da armatei sale șansa de noi câștiguri teritoriale. Cu orice preț. Și cu cât succesul soldaților ruși va fi mai constant, cu atât refuzul oricărei versiuni de pace în afara capitulării, va fi din partea lui mai ferm.
Nu știm desigur ce se află în spatele ușilor închise. Vom afla mai târziu, noi sau urmașii noștri. Dar ca martori a ce se întâmplă acum, ne putem întreba dacă președintele american și consilierii lui n-ar trebui făcuți să înțeleagă că Rusia, dincolo de covoare roșii și de aplauze, va rămâne în continuare un adversar strategic al Americii, unul dintre cei mai importanți, dacă nu chiar cel mai important. Și de asemenea că, dacă Statele Unite abandonează Ucraina, Rusia va deveni mai puternică și mai agresivă, cu energii economice și demografice adăugate: cele ale Ucrainei care, devenită o mega-provincie rusească sau un stat satelit, se va transforma din aliatul terorizat de astăzi, implorând ajutorul Occidentului, în dușman implacabil al aceluiași Occident și al Americii. Alături de Rusia, desigur, dar cu un motiv în plus. Căci la ostilitatea comandată de la Kremlin, se va adăuga și ranchiuna naționalistă a ucrainenilor de a nu fi fost ajutați suficient atunci când aveau și voința și puterea să se rupă definitiv de Rusia și de fantasmele ei medievale, amenințătoare pentru toată lumea.
