Lumea în care trăim, în care ne-am născut și în care se vor naște încă oamenii ce vor veni după noi a început prin cuvinte și este amenințată să dispară la fel, prin cuvinte. Ne aflăm în fabula lui Esop. Care e cel mai prețios lucru? îl întreabă pe Esop stăpânul lui, Xantos. Limba, spune Esop, fiindcă datorită ei există comunicarea, rațiunea, poezia, construirea de cetăți, laudele aduse divinității etc. Și care e cel mai rău? Limba, răspunde iar Esop, fiindcă datorită ei există calomnia, se declanșează războaie, apar înșelătorii, se distrug reputații.
Printre multe alte lucruri pe care nu le înțelege, în ciuda genialității personale pe care el, cel dintâi, a descoperit-o, Donald Trump ar trebui să includă și felul cum funcționează limba, modul în care ea poate ajuta sau submina un politician ajuns președinte al Americii.
A spune că nu are nevoie de dreptul internațional când vrea să invadeze o țară și că nu recunoaște alte limite decât propria moralitate echivalează cu a provoca răspunsul ironic, de aprobare batjocoritoare „și noi la fel, și noi la fel” din partea nu doar a prietenului Vladimir Putin ci și a mult respectaților Xi Jinping, liderul Chinei comuniste, și Kim Jon-un, liderul Coreii de Nord.
Toți dictatorii au propria lor moralitate și propriul lor dispreț față de reguli constrângătoare, interne sau externe și a le imita algoritmul de gândire înseamnă a-i legitima ca inamici.
Trump este inconsecvent și imprevizibil în multe privințe, dar nu și în ceea ce privește distanțarea lui tot mai trufașă și mai aberantă de vechii săi aliați europeni. Aceștia, oricât ar fi fost de naivi să conteze la nesfârșit pe sprijinul Americii în asigurarea securității și capacității lor de descurajare a agresorilor potențiali, au participat totuși din plin la mitizarea „visului american” și la răspândirea în lume a unei imagini amplificate, și nu rareori idealizate, a Statelor Unite. Clamând că se poate ridica deasupra regulilor care au prezidat nașterea Americii, care au fost fondatoare a măreției ei reale și au contribuit esențial la elanul și la protejarea democrațiilor occidentale, Donald Trump izolează America de lumea și de istoria ei firească.
America nu are o tradiție autocratică precum Rusia, China, Coreea de Nord și alte regimuri represive. America poate avea temporar un lider tentat stupid de autocrație, însă nu poate deveni o Rusie, o Chină sau o Coree de Nord.
Retorica lui Trump înstrăinează prietenii și aliații Americii și îi diminuează dezastruos prestigiul. Sloganul MAGA devine astfel un trist malentendu. Drumul lui Trump nu duce la măreția SUA, ci la diminuarea ei prin încercarea jalnică de aliniere la lumea autocraților, moștenitori ai unor tradiții de uriașe eșecuri sociale, economice, politice, umane. America a dezavuat totdeauna lumea aceasta și a combătut-o cu mijloace radicale, deși nu totdeauna ortodoxe. Căci ea nu are istoria autocrațiilor pe care le invidiază Donald Trump. Și nici istoria lor de represiune a opozanților politici, a ziariștilor, a tuturor celor care gândesc diferit, prin internarea lor lagăre de concentrare, prin închisori de exterminare, prin crime și experimente psihiatrice odioase de distrugere mintală.
Și astfel, America lui Trump are acum mai puțini prieteni decât sub administrațiile precedente, fie democrate, fie republicane. Iar noii comperi de taină sunt dușmani structurali și insidioși, și îl disprețuiesc în ascuns ori abia mascat pe președintele megaloman al Americii.
Societatea americană este divizată și, din cauza asta, fragilă în fața manipulărilor externe. America din zilele noastre, în pofida aparențelor, e mai slabă decât în urmă cu câțiva ani. căci e singură. A face pe viteazul cu cei slabi și cu cei care au nevoie de ajutorul lui și, corelativ, a întreține o falsă camaraderie, o complicitate umilitoare cu cei puternici – dar în niciun caz mai puternici decât el – este o probă deplorabilă de debilitate tocmai a ceea ce Trump invoca, plin de sine, drept moralitate și spirit. Nimeni nu avea nevoie de ea !
Toată lumea este pesimistă. Retorica lui Donald Trump produce evenimente tragice, încurajează mari agresori să continue decimarea populațiilor nevinovate, slăbește alianțele defensive, creează complexe de superioritate în mințile unor bolnavi de putere, paranoici, care pot arunca toată lumea pe care o cunoaștem cu reguli bune sau mai puțin bune, dar reguli, în infernul unei barbarii pe care n-o mai credeam posibilă.
Acest marș tot mai accelerat spre trecut trebuie oprit. Vor găsi oare elitele americane cuvintele, retorica anti destructivă, argumentele teoretice și pragmatice prin care lucrurile să se întoarcă pașnic la matca firească a regulilor, normelor și a principiilor democratice?
Va veni o vreme când vom privi deceniile care au urmat încheierii războiului rece nu ca pe o catastrofă geopolitică mondială precum în mintea anacronică a lui Vladimir Putin, ci ca pe un șantier uriaș de construcție a unei catedrale la care au visat generații de oameni luminați înaintea noastră. Dar orice mare catedrală poate lua zeci și sute de ani ca s-o construiești și doar cinci minute ca s-o distrugi cu câteva bombe.
Ar trebui să existe la Casa Albă un consilier care să-i explice lui Donald Trump fabula lui Esop, fiindcă e vorba de responsabilitate! Și, în plus, ea se raportează, dincolo de el, la toată lumea noastră în care cuvintele jargonului politic au devenit versatile și exprimă, concomitent, sensuri opuse.
