Este o simplă coincidență faptul că un focar restrâns de Hantavirus și un focar extins de Ebola au ajuns brusc pe prima pagină a ziarelor, la mai puțin de o lună distanță. Vor urma însă și alte crize de acest gen: epidemiile vor deveni mai frecvente și vor provoca pagube mai mari din cauza conflictelor armate, a încălzirii globale și a tăierilor operate la nivel de ajutor internațional, notează Agence Science-Presse.
Aceasta este concluzia unui raport al Consiliului Global de Monitorizare a Pregătirii pentru Crize Sanitare (Global Preparedness Monitoring Board, sau GPMB), redactat înaintea alertelor de Hantavirus și Ebola. Acțiunea colectivă, se arată în document, este subminată de „fragmentarea geopolitică, eroziunea spațiilor civice și interese comerciale”.
GPMB este un grup de experți înființat în 2018 de Banca Mondială și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu scopul de a evalua stadiul de pregătire – sau de nepregătire – în fața viitoarelor epidemii. Organismul a fost creat în urma ultimei mari epidemii de Ebola din Africa de Vest, care a provocat oficial peste 11,000 de decese (deși numărul real este probabil mult mai mare) între 2013 și 2016. Raportul GPMB a fost publicat luna aceasta, pentru a coincide cu adunarea anuală a OMS, care are loc la Geneva în perioada 18-23 mai.
Omenirea nu este mai bine protejată acum împotriva pandemiilor decât în urmă cu un deceniu, afirmă experții în baza analizei răspunsului la cele șase alerte internaționale declanșate de OMS în această perioadă, printre care Ebola, Mpox (variola maimuței) și COVID-19. În ciuda acestor crize, pregătirea este deficitară în ceea ce privește accesul la tratamente, diagnosticare și vaccinuri, în special în țările cele mai sărace. Mai mult, abia acum încep să se resimtă efectele tăierilor masive operate de administrația Trump în bugetul agenției pentru dezvoltare internațională (USAID), la care se adaugă și retragerea SUA din OMS.
Actuala criză de Ebola „nu a apărut din senin”, potrivit lui Matthew Kavanagh, expert în sănătate publică și director al Centrului pentru Politici de Sănătate din cadrul Universității Georgetown. El a reamintit cronologia acestei epidemii: primele simptome identificate la un lucrător medical din Congo au apărut încă din 24 aprilie, însă testele de laborator au confirmat prezența virusului Ebola abia pe 15 mai. Această întârziere a fost accentuată de faptul că testele inițiale au vizat o tulpină greșită a virusului (dintre cele trei existente). Prin urmare, în momentul în care alerta internațională de sănătate publică a fost lansată, pe 17 mai, virusul a avut deja timp să se răspândească în cel puțin trei provincii din Congo și într-una din Uganda. Bilanțul oficial din 19 mai – peste 500 de cazuri suspecte și mai bine de 130 de decese probabile – este, potrivit estimărilor, subevaluat, după cum recunosc atât OMS, cât și Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa (Africa CDC).
Unii experți în sănătate publică sunt și mai tranșanți în criticile aduse Statelor Unite, ca de exemplu dr. Craig Spencer de la Universitatea Brown, el însuși un supraviețuitor al virusului Ebola în 2014. „În vremuri normale, am fi avut pe teren echipe sprijinite de Statele Unite”, spune acesta. „Numeroase organizații neguvernamentale activează de ani de zile în Congo, ocupându-se de prevenție și control și asigurându-se că unitățile medicale dispun de echipamente de protecție”. Însă de data aceasta lucrurile nu au mai stat așa: „vedem ce se întâmplă atunci când aceste măsuri, din păcate, nu mai există”.
Absența Statelor Unite s-a văzut și în aprilie, în prima săptămână a alertei de Hantavirus de pe nava de croazieră Hondius, în Atlanticul de Sud. Deoarece retragerea Washingtonului din OMS a intrat deja în vigoare (în ianuarie 2026), experții agenției americane guvernamentale responsabile cu monitorizarea bolilor – CDC – nu au avut, inițial, autorizația de a discuta cu omologii lor din cadrul OMS.
O discuție desfășurată pe 15 mai între șase experți – și publicată ulterior pe blogul său de dr. Angela Rasmussen, profesoară de virologie la Universitatea din Saskatchewan – a încercat să răspundă la următoarea întrebare: ce s-a schimbat între focarul de Ebola din 2016 și criza de acum? Răspunsul a fost unanim: ce a intervenit între timp este factorul politic, iar epidemia actuală ar putea fi mult mai gravă decât cea de acum un deceniu.
De-a lungul timpului, Statele Unite au jucat un rol cheie în răspunsul la epidemiile de Ebola. CDC a fost lider mondial în ceea ce privește reacția rapidă la bolile infecțioase emergente. Institutele Naționale de Sănătate (National Institutes of Health, sau NIH) au fost responsabile de crearea de vaccinuri și contramăsuri, sprijinind totodată dezvoltarea testelor de diagnosticare. USAID a asigurat infrastructura și programele de formare, iar SUA și OMS au colaborat îndeaproape pentru coordonarea acestor reacții. Acum, toate acestea au dispărut.
Fiind redactat înaintea acestor două crize, raportul GPMB anticipa o evoluție pozitivă pe termen lung: din 2016 și până în prezent, noile tehnologii, inclusiv vaccinurile cu ARN mesager, „au avansat într-un ritm fără precedent”, iar datorită pandemiei de COVID, miliarde de dolari au fost investiți în strategii de pregătire și de reacție în caz de pandemie.
Dar planeta pare să dea înapoi în privința dorinței afirmate atunci de a asigura un „acces echitabil” la vaccinuri și tratamente în țările în curs de dezvoltare. Autorii dau ca exemplu vaccinurile împotriva Mpox, care au avut nevoie de doi ani pentru a ajunge în țările africane afectate, în condițiile în care pentru vaccinurile împotriva COVID a fost nevoie de un an și jumătate – termen care, la rândul său, a fost intens criticat.
La toate acestea se adaugă tăierile bugetare din domeniul cercetării operate de administrația Trump în Statele Unite: nu doar că cercetarea privind vaccinurile cu ARN mesager pare să fi fost suspendată, dar, în plus, NIH a tăiat anul trecut fondurile destinate unuia dintre puținele laboratoare care studiau tulpina Andes a virusului Hantavirus. „Această reducere bugetară nu a schimbat traiectoria focarului, însă simbolismul este greu de ignorat”, afirmă Craig Spencer într-un articol publicat pe 13 mai în revista medicală STAT.
Soluțiile pentru a schimba cursul lucrurilor sunt cunoscute și fac obiectul discuțiilor din cadrul adunării anuale a OMS: implementarea unui sistem de supraveghere permanent, asigurarea unui acces echitabil la îngrijiri medicale și garantarea unei finanțări durabile. Însă punerea lor în practică depinde mai degrabă de factorul politic decât de comunitatea medicală.
