Întâlnirea de la Davos a monopolizat, ca de obicei, întreaga atenție a opiniei publice. Ar trebui totuși să redirecționăm o parte din acest interes către un eveniment care, de peste un deceniu, însoțește constant acest summit al celor mai influenți oameni ai planetei: lansarea raportului Oxfam International privind sărăcia și inegalitatea globală. Anul acesta, documentul poartă un titlu manifest: „Resisting the Rule of the Rich – Protecting freedom from billionaire power” (Rezistența în fața puterii celor bogați – Protejarea libertății împotriva puterii miliardarilor).
Oxfam trage din nou un semnal de alarmă privind concentrarea bogăției în mâinile câtorva indivizi, în detrimentul vastei majorități a populației. Raportul subliniază că, după alegerea lui Donald Trump în noiembrie 2024, averile miliardarilor au crescut într-un ritm accelerat, de trei ori mai rapid decât rata anuală medie din precedenții cinci ani. Deși miliardarii americani au înregistrat cea mai mare creștere a averilor, și cei din restul lumii au raportat creșteri de două cifre. Acțiunile administrației Trump sunt în principal de blamat, prin susținerea dereglementării și subminarea acordurilor pentru creșterea impozitării corporative – măsuri care au beneficiat în mod direct celor mai bogați oameni de pe planetă.
Anul trecut, numărul miliardarilor la nivel mondial a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 3,000 de persoane. Averea cumulată a celor mai bogați 12 oameni (clasament dominat de figuri precum Elon Musk, prima persoană cu o avere de peste jumătate de trilion de dolari) este acum mai mare decât întreaga avuție deținută de jumătatea cea mai săracă a populației lumii, adică 4,1 miliarde de oameni.
Cifrele acestea arată o concentrare de capital fără precedent. În timp ce progresele împotriva sărăciei stagnează, averile ultra-bogaților au crescut cu aproximativ 16% doar în ultimul an, impulsionate masiv de sectorul tehnologic și de euforia legată de inteligența artificială. Altfel spus, acumularea de bogăție la vârful piramidei s-a accelerat mult mai rapid decât pot compensa politicile de redistribuire sau programele de dezvoltare.
Problema este dublă: nu numai că super-bogații au acumulat averi ce efectiv nu pot fi cheltuite, ei se folosesc de acest capital pentru a-și securiza puterea politică necesară pentru a stabili regulile ce definesc economii și guvernează națiuni. Această putere politică se manifestă adesea prin lobby intens pentru politici fiscale favorabile, bariere la intrarea pe piață pentru competitori mai mici și reglementări care protejează activele mari; prin faptul că acești miliardari își folosesc averea pentru a cumpăra politicieni, publicații sau platforme de social media, ori pentru a se blinda de o armată de avocați care să le asigure impunitatea în fața justiției.
Raportul Oxfam arată, de asemenea, că miliardarii au o probabilitate de peste 4,000 de ori mai mare decât un cetățean obișnuit de a deține o funcție politică. Disproporția este uriașă și ea evidențiază transformarea sferei politice dintr-un spațiu al reprezentării cetățenești într-unul al reprezentării averii. Acești oameni excesiv de bogați nu sunt numai finanțatori ai campaniilor politice, ci și actori direcți în procesul decizional, lucru ce le permite să acționeze asupra legislației privind impozitarea, mediul, protecția consumatorilor, sănătatea publică etc.
În aceste condiții, nu mai vorbim doar de diferențe de cifre în conturi, ci de o modificare a regulilor jocului. În cuvintele directorului executiv Oxfam, Amitabh Behar, „adâncirea prăpastiei dintre cei bogați și restul populației creează un deficit politic extrem de periculos și nesustenabil. Guvernele greșesc atunci când aleg să cânte în strună elitelor și să protejeze marile averi, în timp ce reprimă drepturile și furia oamenilor ale căror vieți devin inaccesibile și de nesuportat.”
Situația în Canada
În Canada există cel puțin 89 de miliardari, conform unui raport conex publicat de Oxfam Canada, intitulat „Ascensiunea Super-Bogaților: Starea inegalității în Canada”. Acești indivizi dețin o avere disproporționată în raport cu restul populației, reflectând tendința globală de erodare a clasei de mijloc. Similar situației din SUA, miliardarii canadieni beneficiază de portițe fiscale și de o legislație care favorizează câștigurile de capital și penalizează veniturile din muncă prin cote de impozitare mult mai aspre.
Efectul Trump este foarte prezent și aici: raportul precizează că averea celor mai bogați 40 de canadieni a crescut cu peste 20% în 2025, atingând aproape 550 de miliarde de dolari canadieni. Această sumă depășește PIB-ul unor țări precum Chile, Africa de Sud sau Finlanda.
Avem de-a face cu o disproporție care sfidează logica economică tradițională. Acești 40 de indivizi încap într-un autobuz. Finlanda are peste 5,5 milioane de locuitori. Averea grupului din autobuz depășește producția anuală de bunuri și servicii a acestei țări dezvoltate.
Oxfam Canada precizează că cel mai bogat 1% din populația țării – cei cu o avere netă de cel puțin 7 milioane de dolari canadieni – deține acum aproape 1,25 trilioane de dolari în active, o sumă aproape egală cu averea deținută de restul de 80% din populație la un loc.
În același timp, sărăcia a crescut constant începând cu anul 2020 – aproximativ un sfert dintre canadieni trăiesc acum în gospodării care se confruntă cu o insecuritate alimentară, fiind nevoiți să sară peste mese în mod regulat. În ciuda promisiunilor politice, mecanismele de protecție socială au fost depășite de inflație, de costul locuințelor și de măsurile care protejează marile averi în detrimentul puterii de cumpărare a cetățeanului.
Oxfam consideră că guvernul federal trebuie să introducă un impozit pe avere care să vizeze în mod direct categoria ultra-bogaților și să limiteze utilizarea paradisurilor fiscale offshore pentru a readuce veniturile din impozite în economia Canadei.
Altfel, concentrarea bogăției în mâinile câtorva are implicații negative nu doar la nivel economic, ci și la nivel politic și social, afectând întreaga societate.
„Sărăcia economică generează foamete, sărăcia politică generează furie”
Această declarație a lui Amitabh Behar ar trebui să ne dea de gândit tuturor. Deși sărăcia economică este absolut devastatoare, cea politică este și mai periculoasă. Ea apare atunci când cetățeanul simte că nu mai are nicio voce, că votul său este irelevant, că probleme sale nu contează, că viața sa este lipsită de importanță. Lipsa de reprezentare cuplată cu sentimentul că sistemul funcționează doar pentru câțiva pe seama celor mulți, reprezintă sursa furiei explozive care alimentează populismul radical.
Oamenii care se simt așa devin vulnerabili la discursurile care promit „răsturnarea sistemului”, chiar dacă, într-o ironie tragică, aceste mișcări sunt conduse de către exponenții sistemului pe care pretind că îl combat. Ei sunt cei pe care propaganda ostilă democrației îi vânează pentru a-i racola în războiul hibrid împotriva a tot ce înseamnă drepturi și libertăți fundamentale.
