Oleg Pacaleu

Voce rafinată și prezență scenică aparte, Felicitas Iștoc va interpreta piese clasice și colinde românești în cadrul concertului de Crăciun Nuit de Paix, organizat de asociația La Muse Héritage Musical.

Concertul Nuit de Paix oferit de asociația La Muse Héritage Musical se apropie cu pași repezi. Duminică, 23 noiembrie, la Biserica St-Édouard din Montreal, vor urca pe scenă corul și orchestra La Muse, sub bagheta dirijoarei Ioana German, sufletul acestei asociații. Evenimentul se bucură de participarea solistelor Corina-Maria Zosim, Felicitas Iștoc și Maria Anca Grigoriu, precum și a pianistului Matteo Chirilă, toți colaboratori fideli La Muse.

Nuit de Paix este o invitație la reculegere înaintea sărbătorilor de iarnă, dar și un prilej de bucurie care dă un ton vesel pregătirilor pentru Crăciun, aducând mai multă speranță în bine, lumină și pace. Veți recunoaște piese din repertoriul clasic european, precum Ave Verum de Mozart, Panis Angelicus de C. Franck, Ave Maria de Schubert sau Cantique de Jean Ravine a lui Fauré, dar și minunatele colinde românești O, ce veste minunată, Sus la poarta Raiului, După datini colindăm și multe altele.

Gabriela Busca


Serban Mihai Tismanariu

O voce, o poveste – parcursul artistic al sopranei Felicitas Iștoc

Facem un popas literar înaintea acestui eveniment pentru a vă prezenta mai pe larg una din sopranele aflate pe afiș: Felicitas Iștoc.

Câștigătoare a Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée în 1995, la prima ediție a acestei manifestări, Felicitas Iștoc are o carieră frumoasă, strălucitoare, cu numeroase participări la evenimente muzicale de elită, și multiple premii și recunoașteri ce i-au recompensat talentul – talent din care dăruiește noilor generații, fiind de 16 ani profesoară în cadrul Comisiei școlare Marguerite Bourgeoys din Montreal, unde predă cursul de muzică copiilor din ciclul primar.

Vocea sa, ce se înscrie în registrul liric, a fost remarcată timpuriu, fapt ce i-a permis să-și aleagă direcția devreme în viață, urmând cursuri de canto clasic. Două profesoare au contribuit substanțial la formarea și dobândirea încrederii în calitățile sale vocale: Elena Botez la liceul de artă „Victor Bauer” din Piatra Neamț și solista de operă Maria Diaconu la Haute École de Musique de la Geneva, ale cărei cursuri Felicitas Iștoc le-a urmat după trei ani de studii la Academia de Muzică „George Enescu” din Iași. De la Universitatea de Muzică din Geneva a obținut, în 2006, o diplomă de pedagogie muzicală în canto, iar în 2008 una de interpretare.

De atunci a avut ocazia să se perfecționeze și să-și cultive vocea și jocul scenic participând la numeroase master class și stagii susținute de nume cunoscute ale artei lirico-teatrale, cum ar fi Mariana Nicolesco, Eda Moser, Luisa Castellani, Alain Garichot. Ca solistă a susținut mai multe recitaluri de muzică sacră, arii de operă, melodii și lieduri în România, Canada, Franța, Elveția și Spania.

Stabilită la Montreal în 2008, Felicitas Iștoc are prima colaborare cu asociația La Muse Héritage Musical în 2009. Timp de doi ani face parte din corul La Muse, iar în octombrie 2011 susține recitalul L’emozione del canto împreună cu pianista Dana Nigrim, recital desfășurat sub egida La Muse Héritage Musical în cadrul Journées de la culture. De atunci, a continuat colaborările cu dirijoarea Ioana Gherman, precum și cu alți muzicieni de aici și din Europa, fiind o prezență constantă pe afișele spectacolelor La Muse din ultimii ani.

Atrasă și de muzica populară românească, solista s-a implicat în diverse proiecte și evenimente artistice organizate în cadrul comunității române Quebec. Astfel, s-a numărat printre artiștii invitați la concertele organizate de orchestra Rapsodia Română din Montreal, dirijată de maestrul Nicolae Mărgineanu, și de Ansamblul Național Valahia Montreal, condus de Marius Boblea. De asemenea, a colaborat cu Klub Event, cântând în deschiderea concertului Brio Sonores în decembrie 2024.

Atrasă de muzica populară românească, Felicitas Iștoc s-a implicat în diverse evenimente din cadrul comunității.

Cea mai recentă prezență muzicală a sa fost colaborarea din 17 octombrie 2025 cu talentatul pianist și compozitor Matteo Ioan Chirilă, în cadrul recitalului susținut de acesta, unde a avut plăcerea să interpreteze două din piesele tânărului compozitor.

În concertul Nuit de Paix veți putea audia o pleiadă de muzicieni remarcabili, dintre care vocea sopranei Felicitas Iștoc se distinge printr-o gamă caldă, plină de forță și emoție dramatică.

În prima parte a spectacolului, ea va interpreta Ave Maria, celebrul lied compus de Franz Schubert în 1825, cunoscut în întreaga lume și interpretat de un număr uriaș de soliști. A doua piesă din repertoriul sopranei Felicitas Iștoc pentru concertul Nuit de Paix este Trois anges sont venus ce soir, un frumos cântec de Crăciun a cărui muzică și versuri au fost scrise în 1884 de Augusta Holmès, compozitoare de origine irlandeză și naționalitate franceză. Această piesă a devenit foarte populară în lumea francofonă, făcând parte din repertoriul francez clasic de Crăciun.

În a doua parte a concertului, Felicitas Iștoc va interpreta colinda românească Sus la poarta Raiului (scrisă de Emil Monția), de o mare sensibilitate și emoție, care ne duce cu gândul la timpurile frumoase ale copilăriei noastre.

În final, alături de ceilalți soliști și de corul și orchestra La Muse, ea va interpreta Condacul Nașterii Domnului, piesă ce face parte din Oratoriul de Crăciun scris de Paul Constantinescu.

„Pe plan artistic, îmi doresc să urc cât mai des pe scenă, să mă implic și mai mult în diversele proiecte și evenimente artistice și culturale organizate în cadrul comunităților românești și moldovene”, spune Felicitas Iștoc. Nu ne înșelăm dacă spunem că publicul, numeros, care îi apreciază vocea și prezența scenică, o va primi cu căldură în cadrul concertului din 23 noiembrie și a tuturor celor care vor urma.

Nuit de Paix
Sâmbătă, 23 noiembrie 2025, orele 15:30 – 17:00
Église Saint-Edouard
427 Beaubien Est, Montréal (metrou Beaubien)
Bilete: 25$ în prevânzare, www.eventbrite.com; 35$ la ușă
Info & rezervări: 450‑541‑1978.