Ni se oferă în mod constant cu o versiune a inteligenței artificiale care arată, sună și acționează în mod suspect ca noi. Vorbește în propoziții elegante, imită emoții, exprimă curiozitate, pretinde că simte compasiune, chiar se aventurează în ceea ce numește „creativitate”.
Dar iată adevărul: inteligența artificială nu posedă niciuna dintre aceste calități. Nu este umană. Și prezentarea ei ca și cum ar fi? E periculosă. Pentru că este convingătoare. Și nimic nu este mai periculos decât o iluzie convingătoare.
În special inteligența artificială generală, tipul mitic de IA care presupune că oglindește gândirea umană, este încă science fiction și ar putea rămâne așa.
Ceea ce numim astăzi inteligență artificială nu este nimic mai mult decât o mașină statistică: un papagal digital care regurgitează modele extrase din „oceane” de date umane (situația nu s-a schimbat mult în ultimii cinci ani). Când scrie un răspuns la o întrebare, literalmente doar ghicește ce literă și ce cuvânt va urma într-o secvență – bazându-se pe datele cu care a fost antrenată.
Asta înseamnă că IA nu are înțelegere. Nicio conștiință. Nici cunoaștere în vreun sens real, uman. Doar strălucire inginerească bazată pe probabilitate, nimic mai mult și nimic mai puțin.
Deci de ce este probabil imposibilă o IA „gânditoare” reală? Pentru că nu are corp. Nu are simțuri, nu are carne, nu are nervi, nu simte durere, nu simte plăcere. Nu îi este foame, nu dorește și nu se teme. Și pentru că nu există cogniție, nici măcar o fărâmă; există un decalaj fundamental între datele pe care le consumă (date născute din sentimente și experiențe umane) și ceea ce poate face cu ele.
Continuarea acestui articol la www.scientia.ro.
