Până pe 10 august a.c., la Musée de Beax-Arts de Montréal (MBAM), puteți vedea expoziția „Présumées coupables. Les femmes et les sept péchés capitaux” (Prezumate vinovate. Femeile și cele șapte păcate capitale) care pune în valoare lucrări excepționale, rar prezentate publicului, din colecția muzeului.
Expoziția reunește gravuri și desene de la începuturile epocii moderne (sfârșitul secolului al XV-lea până în secolul al XVII-lea), explorând reprezentările femeilor „păcătoase” în arta europeană. Sunt retrasate astfel originile asocierii dintre femeie și păcat, rolul pe care arta l-a avut în consolidarea acestei percepții și modul în care ea rezonează și în ziua de azi.
Aceste vechi desene și gravuri dedicate celor șapte păcate capitale merită văzute nu doar pentru modul în care reflectă experiențele trăite de femei în trecut, ci și pentru originalitatea și rafinamentul tehnic ce le caracterizează. Lucrările prezentate în această expoziție surprind prin varietatea temelor abordate, expresivitatea compozițiilor și bogăția detaliilor minuțios realizate – mărturii vizuale de o profunzime estetică și culturală remarcabilă.
Originea celor șapte păcate
Poate părea surprinzător, însă cele șapte păcate capitale – denumite uneori și păcate cardinale – nu sunt menționate în mod explicit în Biblie. De fapt, mulți specialiști le situează originea în conceptul de călătorie a sufletului din Grecia Antică.
Sub influența acestei moșteniri culturale, primii filosofi creștini au formulat idei similare, precum „cele opt gânduri rele” identificate de călugărul Evagrie Ponticul în secolul al IV-lea, sau, două secole mai târziu, cele șapte păcate capitale popularizate de Papa Grigore I cel Mare (590-604). El este cel care a împărțit păcatele capitale în șapte categorii: mândrie, lene, mânie, invidie, avariție, lăcomie și desfrâu.
Arta alegoriei
Încă din secolul al XIV-lea – sau poate chiar mai devreme – cele șapte păcate sunt reprezentate prin alegorii (imagini care prezintă concepte abstracte) feminine, cu trăsături fizice și atribute specifice. Astfel, invidia este adesea ilustrată ca o femeie macabră, ținând în mâini șerpi și devorând o inimă omenească, în timp ce mândria apare sub forma unei femei elegant îmbrăcate, care își admiră chipul într-o oglindă de mână.
La vremea respectivă, corpul feminin alegoric – depersonalizat, idealizat și adesea erotizat – reprezenta un subiect predilect pentru artiștii bărbați și pentru o clientelă majoritar masculină. Înfățișate în diverse ipostaze, costumate sau dezgolite, cu expresii variate, femeile ajungeau să simbolizeze o gamă largă de concepte: de la țări și râuri, până la artele liberale și chiar cele șapte virtuți.
Spre deosebire însă de virtute, păcatul era perceput ca fiind intrinsec condiției feminine. A deveni o femeie virtuoasă presupunea un efort continuu și de durată: o luptă cu propria natură, trăită prin rugăciune neîntreruptă, alungarea demonilor interiori și renunțarea la lumea exterioară.
Expoziția include și elemente didactice interactive, menite să ofere publicului o înțelegere mai profundă a modului în care desenul este transpus în gravură – un proces complex, atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic. La finalul parcursului expozițional, o serie de întrebări invită vizitatorii să reflecte asupra modului în care evocarea celor șapte păcate capitale se poate regăsi, subtil, în viața cotidiană.
