Ray Kurzweill, renumit pentru cercetările în domeniul inteligenţei artificiale, este de părere că într-un viitor nu foarte îndepărtat (câteva decenii), omul va fi capabil să-şi transfere mintea pe un computer şi să atingă astfel imortalitatea digitală. Fără a lua în calcul problemele de etică, filozofice, sociale şi legale, trebuie să ne întrebăm dacă are sens o asemenea aşteptare. Pentru a da un răspuns documentat ne vom îndrepta către biologie şi neuroştiinţă.
Lumea simțurilor
În cartea sa „Being There: Putting Brain, Body and World Together Again”, Andy Clark, profesor de filozofie cognitivă la University of Sussex, explică următoarele: „Mintea biologică este în primul rând un organ destinat controlării corpului biologic. Mintea generează emoţii şi le generează rapid – înainte ca un prădător să te prindă ori ca prada ta să se îndepărteze. Mintea nu reprezintă un simplu dispozitiv de raţionare”.
Pentru a înţelege mai bine această afirmaţie este important să ştim că organismul nostru este practic acoperit cu senzori: chimici, mecanici, vizuali, termali, proprioceptivi (percepţia corpului), nociceptivi (percepţia durerii). Toţi aceşti senzori informează creierul cu privire la lumea exterioară şi universul intern al corpului, permiţându-i astfel să efectueze reglările necesare. Mare parte a creierului este dedicată procesării informaţiilor vizuale, ocupând întregul lob occipital şi mari părţi al lobilor parietal şi temporal. Suntem, aşadar, în cea mai mare parte fiinţe văzătoare care, accidental, şi gândim.
Dacă cineva vrea să-și „transfere întreaga minte într-un computer”, trebuie rezolvată problema senzorilor. O soluţie rapidă și nu foarte elegantă ar fi să pretindem pur şi simplu că toţi neuronii implicaţi în procesarea informaţiei senzoriale vor române inerți pentru totdeauna. În urmă cu șase decenii însă, neuropsihologul canadian Donald O. Hebb (1904 – 1985), unul dintre cei mai citați psihologi ai secolului XX, a efectuat o serie de experimente pentru a studia efectele privării senzoriale. Hebb a plătit generos câțiva studenți pentru a sta în izolare 24 de ore din 24, luând măsuri pentru eliminarea stimulilor externi (folosind sticlă, căşti, mănuşi etc.). Cei mai mulţi dintre participanți au renunţat la experiment după două sau trei zile, întrucât nu mai puteau gândi coerent şi începuseră să sufere de halucinaţii vizuale şi auditorii. CIA a fost foarte interesată de aceste rezultate. Agenția a şi finanţat studiul iniţial, pe care ulterior l-a „îmbunătățit”, transformându-l într-un instrument de tortură psihologică.
Citiți continuarea acestui articol pe Scientia.ro. Scientia.ro este un site de popularizare a științei și de demontare a miturilor pseudoștiințifice. Scientia.ro prezintă zilnic articole și știri, are o secțiune de bloguri și una destinată întrebărilor din partea cititorilor.
