Fjord, complexa dramă regizată de Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolurile principale, a câștigat trofeul Palme d’Or pentru cel mai bun film la Festivalul de la Cannes 2026. Cineastul român devine astfel al zecelea regizor din istorie care își adjudecă de două ori râvnitul premiu, la 19 ani de la primul său triumf cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.
Pelicula, inspirată din mai multe cazuri reale recente, se prezintă ca un studiu de caz asupra prăpastiei tot mai adânci dintre valorile progresiste și cele tradiționale. Povestea urmărește familia Gheorghiu, un cuplu format dintr-un român și o norvegiancă, Mihai și Lisbet. Evanghelici fervenți, cei doi se stabilesc într-un orășel din țara ei natală, de pe malul unui fjord.
Mihai, interpretat de Sebastian Stan – proaspăt remarcat pentru rolul apreciat al lui Donald Trump din filmul The Apprentice (2024) al lui Ali Abbasi – este de profesie inginer. Odată cu mutarea în Norvegia, cuplul reia legătura cu o parte din familia extinsă a lui Lisbet și astfel Mihai își găsește de lucru ca programator în cadrul comunității evanghelice locale. Profund religioși, cei doi își cresc copiii cu o disciplină strictă și o devoțiune intensă, ca expresie a credinței lor. La început, instituțiile și vecinii îi întâmpină cu căldură. Totul se schimbă însă în ziua în care, la școală, o învățătoare observă vânătăi inexplicabile pe corpul uneia dintre fetițe.
Filmul s-a numărat printre cele mai aprig dezbătute titluri din competiție – criticii au fost împărțiți în privința calităților filmului și a poziționării sale sociopolitice, însă tocmai această capacitate de a stârni controverse a unit juriul condus de cineastul sud-coreean Park Chan-wook.
La primirea trofeului, Mungiu a rămas fidel modestiei care îl caracterizează. „Toate premiile sunt contextuale”, a declarat el. „Faptul că mi-ați oferit acest premiu este minunat pentru noi și ne face foarte fericiți. Totuși, trebuie să așteptăm 10 sau 20 de ani pentru a revedea un film; abia atunci vom înțelege care dintre ele au fost cu adevărat bune și au reușit să treacă testul timpului.”
Înainte de decernarea Palme d’or, Fjord a fost recompensat cu alte patru premii în cadrul Festivalului: Premiul François Chalais, Prix de la Citoyenneté, Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul FIPRESCI (International Critics’ Prize).
Printre ceilalți laureați s-au numărat Andrei Zvyagintsev, al cărui film Minotaur a fost recompensat cu Marele Premiu (Grand Prix), în timp ce trofeul pentru cel mai bun regizor a fost împărțit de Javier Calvo și Javier Ambrossi, pentru The Black Ball, și Pawel Pawlikowski, pentru Fatherland.
Înainte de anunțarea premiului pentru regie, cineastul și scenaristul quebechez Xavier Dolan a adus un omagiu scriitorului palestinian Mahmoud Darwish, citându-l cu aceste versuri: „Pe acest pământ ceea ce merită trăit: nehotărârea lui aprilie, mirosul pâinii în zori, părerile unei femei despre bărbați, scrierile lui Eschil. Începutul iubirii. Iarba pe o piatră. Mamele stând pe fragilitatea unui fir de fluier. Și frica invadatorilor de istorie.”
În timp ce competiția oficială a reunit 19 lungmetraje, în ansamblul său, ediția din acest an a Festivalului de la Cannes a fost marcată de câteva teme clare: un accent puternic pus pe cinematografia de autor și independentă, o înclinație vizibilă către pelicule ce abordează războiul, exilul, strămutarea și conflictele politice, precum și o prezență mult mai discretă a Hollywood-ului și a blockbuster-elor față de anii precedenți.
Anul trecut, regizorul iranian Jafar Panahi a fost recompensat cu trofeul Palme d’Or pentru pelicula It Was Just an Accident, în timp ce cineastul norvegian Joachim Trier a obținut Marele Premiu cu filmul Sentimental Value. Actrița Juliette Binoche a condus juriul ediției din 2025, urmându-i regizoarei Greta Gerwig, președinta juriului din 2024.
Ediția din 2026 a inclus, de asemenea, și filmul Teenage Sex and Death at Camp Miasma, în regia lui Jane Schoenbrun, ca titlu de deschidere pentru secțiunea Un Certain Regard, subliniind mixul constant promovat de festival între numele consacrate și vocile noi din cinematografie.















































