Miercuri, 3 decembrie, la sala Paul-Desmarais a Centrului Canadian de Arhitectură, pianiștii Ruxandra Oancea și Ilya Poletaev vor susține un concert cu rezonanțe romantice, intitulat Échos et conversations symphoniques. Intrarea este gratuită, cu rezervare de bilet.
Échos et conversations symphoniques este o invitație de a descoperi bogăția repertoriului pentru două piane și farmecul unei armonii muzicale profunde, în care timbrurile celor două instrumente se contopesc într-o voce comună.
Concertul, prezentat de Chapelle historique du Bon-Pasteur, reunește lucrări de Enescu, Lipatti și Brahms, ce vor fi interpretate pe două piane Fazioli, renumite pentru rafinamentul sunetului, finețea reacției clapelor și precizia cu care surprind nuanțele interpretative ale pianistului.
Programul începe cu Variante pentru două piane de George Enescu, continuă cu două piese lirice de Johannes Brahms – Romance și Le Rossignol din Souvenirs de Russie, Anh IV/6, și cu două Dansuri românești de Dinu Lipatti, lucrări scurte, dar pline de culoare folclorică, ce vor fi urmate de o altă compoziție emblematică a lui Enescu, Rapsodia română nr. 1, într-un aranjament pentru două piane semnat de Marius Sireteanu.
Punctul culminant al concertului îl reprezintă Simfonia nr. 3 de Brahms, în aranjamentul pentru două piane realizat chiar de compozitor. Această simfonie este considerată o lucrare de referință în muzica romantică, descrisă adesea ca cea mai caldă și mai poetică dintre simfoniile lui Brahms.
Interpretarea acestui program va fi asigurată de pianiștii Ruxandra Oancea și Ilya Poletaev, ambii recunoscuți pentru tehnica impecabilă și sensibilitatea interpretativă.
Artistă polivalentă și dinamică, Ruxandra Oancea excelează atât la pianul modern, cât și la fortepiano – strămoșul pianului modern, cu un sunet mai delicat și mai subtil decât pianul obișnuit, folosit în secolele XVIII–XIX de compozitori ca Mozart sau Beethoven.
În România a studiat alături de Dan Grigore, discipol al renumitei profesoare Florica Musicescu, cea care i-a fost mentor lui Dinu Lipatti. A obținut numeroase premii la competițiile de pian din România și s-a prezentat frecvent în recitaluri solo și concerte de muzică de cameră în Canada, Statele Unite, Italia, Austria, Franța, Marea Britanie, Japonia. În 2004, a câștigat ex-aequo Competiția Internațională de Pian „Carl Filtsch”.
În Canada a obținut un Master în Muzică la pian modern cu Sara Laimon și o Diplomă de Studii Avansate în fortepiano cu fortepianistul și cercetătorul Tom Beghin, dedicându-se promovării muzicii românești. A prezentat programe tematice cu lucrări de George Enescu, Iacob și Iuliu Mureșianu și Carl Filtsch și, în 2017, a participat ca interpret și organizator la Festivalului George Enescu de la Universitatea McGill din Montreal, o premieră în Canada.
Repertoriul său cuprinde toate sonatele lui Beethoven pentru fortepianul de cinci octave al lui Anton Walter, lucrări de Schubert și Woelfl pe fortepianul Streicher din 1809, precum și lucrările Mes quatre saisons și Les turluteries de André Gagnon, interpretate împreună cu Orchestre Symphonique de la Vallée-du-Haut-Saint-Laurent.
În 2001, a fost numită profesor titular de pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Deține titlul de Doctor al Universității Naționale de Muzică din București, iar studenții săi au fost frecvent premiați la numeroase concursuri din România. În 2018, a devenit lector la Universitatea McGill, predând un curs axat pe repertoriul pentru claviaturi clasice.
Recitalurile sale live ale celor trei Sonate op. 31 de Beethoven au adunat peste 150.000 de vizualizări pe YouTube.
Proiectele viitoare ale Ruxandrei Oancea includ concerte pentru două piane, alături de pianistul Ilya Poletaev.
Muzician cu o tehnică impecabilă și o viziune profund poetică, Ilya Poletaev este singurul canadian care a câștigat Premiul I la prestigioasa Competiție Internațională Johann Sebastian Bach de la Leipzig. Considerat de publicația Süddeutsche Zeitung drept „unul dintre cei mai importanți pianiști ai generației sale”, Ilya Poletaev a concertat în săli și festivaluri de renume din Canada, Statele Unite, Europa și Rusia.
În 2008 a câștigat Marele Premiu la Concorso Sala Gallo din Italia, unde a susținut numeroase turnee sub egida agenției Mondo della Musica, dedicată promovării tinerilor artiști. De asemenea, a fost laureat al competiției de clavecin SEHKS din 2007 și al concursului canadian Stepping Stone în 2008, și a fost premiat la Concursul George Enescu din 2011, de la București.
În 2009, s-a alăturat programului Astral Artists și este în prezent laureat al acestei prestigioase asociații. La pian modern, a cântat alături de Toronto Symphony, Orchestra of St. Luke’s, Hartford Symphony, Moscow State Symphony Orchestra, Samara Philharmonic, Sinfonia Toronto, Orchestra Filarmonica din Cluj, State Symphony Orchestra of Thessaloniki și McGill Symphony Orchestra, colaborând cu dirijori precum David Robertson, Peter Oundjian, Bernhard Gueller, Alexis Hauser, Rossen Milanov, Nurhan Arman, John Holloway și Leo Kraemer.
Ilya Poletaev stăpânește la fel de bine pianul modern și instrumentele clasice cu claviatură: clavecin, fortepiano și orgă de cameră. Repertoriul său este extrem de variat, cu muzică din secolul al XVI-lea până în secolul XXI, și include atât lucrări clasice consacrate, cât și compoziții de autori mai puțin cunoscuți sau muzică contemporană.
Dintre înregistrările sale, un set în două volume cu muzică pentru vioară și pian de George Enescu, realizat împreună cu Axel Strauss, s-a bucurat de aprecieri elogioase din partea criticii de specialitate. Muzician de cameră activ, el este membru fondator al Trio de Montréal și Trio Séléné.
Originar din Moscova, Ilya Poletaev a trăit în Israel și, de la vârsta de 14 ani, în Canada. Este licențiat al Universității din Toronto, unde a studiat cu pianista Marietta Orlov, clavecinistul Colin Tilney și compozitorul Walter Buczynski, și deține un master și doctorat de la Yale, unde a studiat cu Boris Berman.
În prezent, Ilya Poletaev este profesor asociat de pian la Universitatea McGill și locuiește la Montreal împreună cu soția sa, pianista și fortepianista Ruxandra Oancea, și cei doi copii ai lor.
Échos et conversations symphoniques
Miercuri, 3 decembrie, ora 19:30
Centre Canadien d’Architecture, sala Paul-Desmarais
1920, rue Baile, Montreal, H3H 2S6
Intrare gratuită, cu rezervare de bilet (2$) începând din 27 noiembrie, la prânz
















































