În contextul declarațiilor de la Washington care atentează la suveranitatea sa, a tarifelor punitive și a revizuirii CUSMA, Canada caută să-și consolideze poziția pivotând către „friend-shoring” și în noi alianțe tehnologice în Indo-Pacific. O analiză despre cum metafora celebră a lui Pierre Trudeau despre vecinătatea cu „elefantul” american a căpătat, în era Trump, o dimensiune de securitate vitală.
În 1969, într-un discurs susținut în fața Press Club din Washington, Pierre Elliott Trudeau rostea aceste faimoase cuvinte despre Statele Unite: „Living next to you is in some ways like sleeping with an elephant. No matter how friendly and even-tempered is the beast, one is affected by every twitch and grunt”. (A trăi în vecinătatea acestui colos este, în anumite privințe, ca și cum ai dormi alături de un elefant. Oricât de pașnic și de echilibrat ar fi gigantul, suntem inevitabil afectați de orice mișcare sau răsuflare a acestuia).
Acest citat a devenit o maximă a geopoliticii nord-americane, tocmai pentru că definește asimetria relației dintre cele două țări. Ea surprinde perfect natura raporturilor Canadei cu vecinul său de la Sud: strânse, dar marcate de vulnerabilitate, căci până și cele mai temperate acțiuni ale Washingtonului produc efecte semnificative asupra Canadei.
La ora actuală, metafora elefantului a căpătat o nouă dimensiune. De când Trump s-a reinstalat la Casa Albă, „mișcările” elefantului american se traduc prin declarații care atentează la suveranitatea Canadei, prin tarife punitive și politici comerciale imprevizibile.
În 2026, agresivitatea constantă a administrației Trump la adresa altor state acutizează temerile privind noi acțiuni îndreptate împotriva Canadei. Căci acum nu mai e vorba de efecte nefaste indirecte pe care „mișcările” elefantului le-ar putea cauza aici, ci de acțiuni în care forța colosului de la Sud este deliberat ostilă.
Regimul de la Washington va uza de toate pârghiile posibile pentru a obține un avantaj în negocierile comerciale cu Canada. Reamintim că revizuirea CUSMA, programată pentru anul acesta, este pe cale să transforme un mecanism de cooperare într-un veritabil instrument de presiune, cu scopul de a lăsa Ottawa cu puține opțiuni de manevră în fața cerințelor americane.
Lecții din umbra Marelui Urs
În timp ce Canada se trezește brusc în fața unei super-puteri care manifestă un comportament ostil și prădător, România se confruntă cu un vecin care a trecut de mult la astfel de fapte. Pentru Rusia, influențarea politicii interne a altor state și coerciția sunt moduri de operare tradiționale.
Dacă istoria României oferă o lecție despre această „tiranie a proximității”, aceea este că neutralitatea nu reprezintă decât o iluzie, iar ambiguitatea, o invitație la agresiune.
Soluția pentru ambele țări – atât de diferite, dar cu un punct comun major, cel legat de geografie, de vecinătatea cu un colos ostil – constă într-o strategie de multi-aliniere. Securitatea militară și economică nu poate fi garantată de un singur partener, oricât de puternic și de binevoitor ar părea acesta, ci de o rețea de alianțe diversificate.
Pentru Canada, asta înseamnă trecerea de la „totul prin SUA” la un model în care legăturile cu Europa (CETA) și Asia devin contraponderi vitale. Pentru România, securitatea nu mai depinde de un singur centru de putere. NATO rămâne pilonul defensiv, însă acesta este dublat acum de o autonomie strategică europeană și de alianțe regionale solide, precum axa București-Varșovia-Paris. În această ecuație, reziliența energetică și economică a Uniunii Europene nu este doar un suport, ci adevărata armură în fața presiunilor externe.
Anul trezirii
2026 se conturează a fi anul în care Canada încetează, în sfârșit, să mai pretindă că Statele Unite sunt un partener de încredere și previzibil pe termen lung și începe să acționeze în consecință.
În ultimele luni, vizitele prim-ministrului Carney la Bruxelles și Berlin au vizat transformarea CETA (acordul comercial Canada-Uniunea Europeană) dintr-un simplu tratat, într-o axă energetică și de resurse. Un exemplu în acest sens este Protocolul de Securitate Minerală semnat cu Germania, prin care Canada s-a poziționat ca furnizor strategic de litiu și magneziu pentru industria auto germană, câștigând o alternativă vitală la piața din Detroit și sprijinind reducerea dependenței Berlinului față de China în acest domeniu.
Per total, exporturile canadiene către UE au atins un record istoric, impulsionate de cererea europeană pentru resurse critice și energie curată. Companii precum Hydro-Québec au început deja implementarea primelor coridoare comerciale pentru hidrogen verde către porturile din Hamburg și Rotterdam, marcând începutul unei noi ere în care Canada nu mai furnizează doar materie primă, ci devine pilonul de stabilitate energetică al aliaților săi europeni.
Drept urmare, ponderea exporturilor către zona Indo-Pacific a înregistrat o creștere susținută, depășind mediile istorice pe măsură ce noile rute energetice și tehnologice au devenit funcționale. Obiectivul Canadei este de a-și dubla prezența comercială în regiune până la sfârșitul deceniului.
Toate aceste reorientări marchează trecerea Canadei către o strategie de friend-shoring – conceptul prin care schimburile comerciale sunt mutate din zone de risc geopolitic către state cu valori democratice similare. Pentru Ottawa asta înseamnă securizarea exporturilor de resurse critice, transformându-le din simple tranzacții în alianțe strategice imune la capriciile protecționiste ale Washingtonului.
Un pas controversat, dar necesar
Cel mai controversat, dar necesar pas, este vizita lui Carney în China, planificată luna aceasta (13-17 ianuarie). Ea este prima vizită de acest nivel după aproape 10 ani de îngheț diplomatic, cauzat în mare parte de subordonarea politicii externe canadiene la interesele americane.
Scopul acestei vizite este reluarea exporturilor de potasiu și canola către China sub noi protocoale de securitate, menite să garanteze – prin sisteme de trasabilitate digitală și rute logistice segregate – că produsele canadiene rămân imune la eventualele coliziuni comerciale dintre Washington și Beijing.
Se vehiculează că pe agenda tehnică a discuțiilor s-ar afla crearea unui circuit financiar imun la eventualele presiuni ale Statelor Unite. Practic, Ottawa și Beijing ar încerca construirea unui bypass financiar: dacă SUA ar încerca să blocheze tranzacțiile ca metodă de coerciție, exporturile canadiene ar continua să fie decontate direct, protejând fermierii din Saskatchewan sau Alberta de undele de șoc ale unui război financiar în care nu au ales să fie implicați.
Este, în esență, o tentativă de a instaura o nouă diplomație care se folosește de tehnologie pentru a proteja fluxul de mărfuri acolo unde vechile reguli (precum cele din cadrul OMC sau acordurile clasice) nu mai sunt suficiente.
La ora actuală, Ottawa nu mai caută doar concesii comerciale pe lângă Washington. Pentru o națiune aflată la granița unui colos, diversificarea nu mai este o opțiune politică sau o preferință economică; este însăși condiția supraviețuirii. Canada dă semne clare că a înțeles că suveranitatea nu se primește cadou de la vecini mai puternici, ci se fortifică zi de zi, prin curajul de a nu depinde de un singur partener.
