Orizontul nostru, al oamenilor pentru care copilăria a devenit de mult timp istorie, este umbrit de nori despre care nu știm cât vor fi de primejdioși pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat al lumii noastre. Dar există o șansă de înseninare pe care o întrevedem în literatura pentru copii, poate singura ramură a literaturii care cultivă cu consecvență continuitatea. Și în continuitatea aceasta probabil că va trebui să căutăm șansa dăinuirii a ceea ce este încă bun dar în pericol să dispară.
Cărțile pentru lumea adultă, oricât ar fi de celebre sau de iubite la un moment dat, au vremea lor, devin încet, încet inactuale și cititorul știe ce poate găsi în ele fără măcar să le răsfoiască. Chiar și cei mai candizi în domeniul literar înțeleg imediat, de la primele pagini, dacă deschid o carte de Balzac, de Tolstoi, de Dickens ori de Mark Twain că autorul nu face parte din literatura contemporană.
Evident, se pot înșela dacă citesc ceva din autori precum Virginia Woolf, Marguerite Duras, Albert Camus și mulți alții, autori mai apropiați în timp de noi fără, să ne fie totuși contemporani, dar care s-au afirmat în perioadele premergătoare ultimelor evoluții literare. Însă și aceștia vor deveni, aidoma marilor clasici din urmă cu un secol, două, trei sau mai multe, respectați cu pietate și citiți doar de împătimiți ai literaturii „bune” de altădată. Pentru marele public va fi vorba însă doar de simple nume cunoscute, despre care se învață, eventual, câte ceva la școală.
Literatura pentru copii se află într-o altă situație. Copilăria este singura vârstă cu trăsături eterne. Între copilul din antichitate și copilul de azi deosebirea ține esențial de context. Alte jucării, alte peisaje create de mâna omului, alte obligații, alt ritm de evoluție. Dar fragilitatea, înclinația de intra în dialog cu natura, sensibilitatea, receptivitatea imaginației, incomparabilă cu vârsta adultă, capacitatea de a se minuna, fantezia, sentimentele duioase precum tandrețea ori compasiunea, atracția instinctivă către bine și frumos și, corelativ, stupefacția în fața a ceea ce e urât și rău, toate acestea sunt arhetipice și, în mare măsură, anistorice. Sigur, ele se estompează și fac loc altor trăsături, unele deloc agreabile, de inserție în lumea adulților, prin educație și influențele mediului social ambiant, dar procesul acesta de despărțire de copilărie nu mai are legătură cu literatura pentru copii.
Trebuie să observăm că datorită trăsăturilor arhetipale ale psihologiei infantile marea literatură pentru copii nu se devalorizează. Copiii cărora părinții și școala reușesc să le trezească interesul pentru ficțiunea literară, citesc sau se interesează în secolul nostru al XXI-lea și de poveștile unor scriitori din urmă cu multe zeci și sute de ani. Contesa de Ségur, Charles Perrault, Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Lewis Caroll etc. sunt mai actuali în lumea cititorilor copii decât clasicii universali ai literaturii majore din aceleași perioade în lumea adulților. Prințul fericit al lui Oscar Wilde, Micul prinț al lui Saint-Exupery sunt pe aceeași etajeră în biblioteca virtuală a cărților iubite de copii cu poveștile lui Charles Perrault, ale Fraților Grimm sau, din literatura contemporană, cu aventurile lui Harry Potter, personajul emblematic al lui J.K. Rowling.
Am făcut această foarte lungă introducere ca să înțelegem mai bine rostul și farmecul cărții Virginiei Witch (Virginia Mateiaș), Théo et le monde caché, apărută de curând la Editura Morgana.
Povestea Virginiei Witch se înscrie într-o continuitate reîmprospătată de motive, idei și tendințe ale timpului nostru. Iar cele mai importante, într-o lume citadinizată și obsedată de consum, sunt apropierea de natură, sensibilizarea la rosturile ei primordiale care determină totul.
Satul în care trăiește Théo este straniu, casele, drumurile, totul e din piatră, regnul mineral este dominant. Lipsește lumea organică, nu există pomi, nu există vegetație, nu există culori, totul e tern și monocrom și chiar și aerul este greu „ca somnul”. Este de fapt o lume moartă, o lume „de dincolo” în care Théo, un băiețel de 8-10 ani, și bunica lui sunt aidoma unor proscriși. Dar la fel ca în basmele lui Petre Ispirescu, există și un alt târâm, de taină, miraculos, despre care vorbesc poveștile bătrânilor și în care se găsește tot ce-i lipsește satului de piatră. Și când bunica se îmbolnăvește, Théo va întreprinde o călătorie în acest tărâm, spre a-i aduce bunicii singurul leac prin care ea se poate însănătoși.
Călătoria lui are funcții multiple. Mai întâi, ea îi cimentează tăria de caracter. Apoi, ea are o dimensiune exploratorie într-o lume necunoscută, surprinzătoare prin verdeață, policromia și parfumul florilor, prin generozitatea și armonia lumii vegetale. Și, în al treilea rând, ea este o călătorie inițiatică. S-ar zice că sensul aventurii lui Théo este să se confrunte cu sine însuși, să-și educe perseverența și responsabilitatea, să-și descopere potențialul personalității în plină dezvoltare. El își va găsi prieteni care-l vor ajuta, va fi inventiv, își va domina frica, va deveni temerar cum nu era la început și va contribui decisiv la apărarea noilor săi prieteni din țara paradisiacă Verdelor. Se va întoarce acasă sub chipul unui alt Théo, nu doar cu leacul pentru bunica bolnavă ci și cu o misiune de îndeplinit. Va aduce în satul de piatră semințele care îl vor transforma într-un nou Verdelor. Théo este astfel un personaj mesianic.
Narațiunea Virginiei Witch, sub forma unui foarte bun poem, este fermecătoare, presărată cu multe bijuterii de stil și cu personaje simpatice, atrăgătoare, construite doar prin câteva cuvinte (bufnița, melcul, supraveghetorul spinos de la intrarea în Verdelor, împărăteasa Belladone etc.)
Sensibilitatea, delicatețea sentimentelor, finețea descrierilor, niciodată exagerate sau obositoare pentru mințile proaspete și delicate ale copiilor, se întrepătrund cu un umor blând și tandru care face mesajul și mai accesibil. Și, în plus, descriind conflictul care opune lumea pașnică din Verdelor, năvălitorilor Besticid – aluzie ecologistă transparentă – autoarea are darul de a crea scene dinamice, vii și intense, antrenând multe personaje.
Să spunem deci, în concluzie, că Théo et le monde caché este o carte inteligentă și instructivă, bogată în idei și scrisă admirabil. Este o carte frumoasă și ca obiect artistic, grație Iulianei Irimia și lui Șerban Andreescu, care au acompaniat textul cu ilustrații atrăgătoare, stimulative pentru imaginarul copiilor.
Virginia Witch – „Théo et le monde caché”, Editura Morgana, Montreal, 2026
Carte destinată copiilor de peste șase ani
