Deoarece în doar câteva zile, pe 20 septembrie, avem alegeri federale, prezentăm o scurtă trecere în revistă a câtorva elemente importante ce definesc sistemul politic și cel electoral din Canada.

În sistemul politic canadian există trei paliere guvernamentale. Fiecare nivel guvernamental are propriile sale responsabilități.

Guvernul federal operează în domenii care afectează întreaga țară, ca de exemplu apărarea națională, politica externă, comerțul cu alte țări, asigurarea de șomaj, băncile, taxele și impozitele federale, poșta, telefonia, pescuitul, transportul de mărfuri, căile ferate, oleoductele și gazoductele, drepturile și teritoriile autohtone, dreptul penal etc.

Guvernele provinciale și teritoriale sunt responsabile de educație, sănătate, anumite resurse naturale, Codul rutier, căsătoria, proprietatea, dreptul civil etc.

Guvernele municipale se ocupă de transportul în comun local, poliție, colectarea deșeurilor și reciclare, deszăpezire, precum și de turism, muzee, biblioteci, centre comunitare, piscine, locuri de parcare etc.

Aceste trei niveluri de guvernământ sunt consacrate în Actul Constituțional de la 1867, care enumeră, în linii mari, puterile ce revin guvernului federal și celor provinciale și teritoriale. Conform Constituției canadiene, orașele țin de provincii, care dispun de puteri considerabile asupra lor. Există și situații în care zonele de jurisdicție se suprapun, ca de exemplu în agricultură și imigrație, domenii în care Ottawa și provinciile își partajează puterile. De asemenea, toate trei palierele guvernamentale se ocupă de turism și finanțează muzee.

Sistemul canadian este unul parlamentar

Canada este o democrație parlamentară pe stil britanic și o monarhie constituțională, șef al statului fiind regina Elisabeta a II-a. Aceasta, prin reprezentanții săi locali (guvernatorul general și locotenenții-guvernatori), are un rol pur decorativ, puterea executivă aparținând exclusiv primului ministru.

Parlamentul canadian este bicameral: Camera Comunelor (House of Commons/Chambre des communes) cu membri aleși, și Senatul, cu membri numiți de către Guvernatorul General, la recomandarea primului ministru. Partidul politic care reușește să aleagă cei mai mulți deputați în Camera Comunelor formează guvernul, iar liderul său devine prim-ministru.

Așa cum arătam în articolul Coaliția guvernamentală: O sperietoare în politica federală canadiană, în sistemul canadian, deputații dețin rolul central. În Actul Constituțional de la 1867 doar membrii parlamentului sunt pomeniți, lucru ce se reflectă în faptul că la alegeri, pe buletinul de vot, canadienii nu votează un partid sau o persoană pentru funcția de prim-ministru, ci un reprezentant local, un deputat într-o circumscripție electorală. Acești deputați pot fi din partea unui partid politic sau pot fi independenți. În total, canadienii aleg 338 de membri al parlamentului – atât câte locuri sunt în Camera Comunelor.

Winner-takes-all

În Canada avem ceea ce se cheamă un scrutin cu majoritate relativă (scrutinul cu un tur), cunoscut ca first-past-the-post sau winner-takes-all (câștigătorul ia totul), deoarece candidatul care într-o circumscripție întrunește cele mai multe voturi (dar nu neapărat o majoritate) câștigă. Principiul fundamental aici este că guvernarea se întemeiază pe exprimarea voinței majorității.

Este un sistem simplu, ușor de înțeles, foarte competitiv, care, așa cum am arătat în articolul Este necesară o reformă electorală în Canada?, încurajează votul tactic – i.e. alegerea candidatului care are cele mai multe șanse de câștig, în detrimentul celui preferat dar fără șanse, pentru care votul individual ar fi considerat „irosit”. Este o situație în care candidații NPD s-au regăsit adesea.

Acest sistem favorizează partidele mari și în general, formarea unor guvernele majoritare, descurajând tendința ca partidele mici să devină decisive în Parlament și prin urmare să capete o putere disproporționată – cu excepția situației în care aceste partide sunt regionale, cum este cazul Blocului québécois. O consecință directă a formulei „câștigătorul ia totul” este că alternanța la putere în Canada a fost mereu disputată între două mari partide, liberal și conservator.

Deși sistemul first-past-the-post se regăsește în unele din cele mai mari democrații ale lumii – pe lângă Canada, SUA și Marea Britanie funcționează cu un astfel de sistem electoral –  nu multe țării l-au adoptat, deoarece el este adesea criticat ca fiind prea puțin echitabil. Sistemului majoritar i se reproșează că nu ilustrează cu acuratețe totalitatea opțiunilor electorale ale unei populații, putând crea dezavantaje pentru minorități semnificative. De aceea, cel mai răspândit sistem electoral este cel proporțional, cel pe care și România l-a adoptat.

Guverne majoritare și minoritare

Dacă majoritatea parlamentarilor provine dintr-un partid politic, atunci guvernul este unul majoritar, iar liderul acestui partid devine prim-ministru. Pentru a forma un guvern majoritar un partid politic trebuie să câștige cel puțin 170 de locuri în Parlament.

Atunci când niciun partid nu reușește să obțină majoritatea fotoliilor parlamentare, premier devine alesul care are cele mai multe șanse să mențină încrederea Camerei – în mod normal, liderul partidului care deține cele mai multe locuri în Parlament, chiar dacă nu formează o majoritate. În istoria Canadei, există multe exemple de guverne minoritare, ca cel al lui Pierre E. Trudeau (liberal) în 1972, al lui Joe Clark (conservator) în 1979, Paul Martin (liberal) în 2004,  Stephen Harper (conservator) în 2006 și 2008 și Justin Trudeau (liberal) în 2019.

Guvernele minoritare funcţionează cu sprijinul a cel puțin două partide. Este esențial ca guvernul să se bucure în orice moment de încrederea majorității parlamentarilor din Camera Comunelor. Dacă o pierde, se declanșează noi alegeri.

Cât de des au loc alegerile?

Spre deosebire de Statele Unite de exemplu, unde perioada dintre alegeri este fixă și previzibilă, în Canada primul ministru poate cere organizarea alegerilor electorale în orice moment. Deși din mai 2007 Canada Elections Act prevede desfășurarea alegerilor generale la o dată fixă – în a treia zi de luni din octombrie la fiecare patru ani de la ultimul scrutin – această lege nu reduce puterea primului-ministru de a cere dizolvarea Parlamentului chiar și fără a pierde o moțiune de încredere. Este ceea ce s-a întâmplat pe 15 august a.c., când premierul Trudeau a solicitat noi alegeri.

Pentru informații privind desfășurarea alegerilor din 20 septembrie 2021, consultați site-ul Élections Canada / Elections Canada.

Desigur, atunci când un guvern pierde un vot de încredere, în mod tradițional primul-ministru cere Guvernatorului General organizarea alegerilor anticipate. Votul asupra bugetului federal anual este considerat un vot de încredere în Canada.

Ultima oară când un guvern federal a căzut în urma faptului că a pierdut încrederea majorității parlamentare a fost în 2011, când guvernul minoritar conservator (Harper) nu a supraviețuit moțiunii de cenzură susținută de opoziție (nu pe buget, ci pentru ultraj la Parlament – o premieră în istoria Canadei). Ironic, conservatorii nu doar că au câștigat acele alegeri, au reușit să formeze un guvern majoritar.

CITIȚI ȘI:

Alegerile federale și cel de-al patrulea val al pandemiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introdu numele

97 − = ninety three