Guvernul României a decis să declare stadioanele Steaua şi Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf”, stadioane de interes public şi de importanţă naţională, alături de Dinamo și Rapid, pentru organizarea, la Bucureşti, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campiona-tului European de Fotbal 2020, informează Mediafax.
Drept urmare, aceste stadioane vor beneficia de investiții importante. Se preconizează ca arena din Ghencea să aibă o capacitate de 30.500 de locuri pentru spectatori, patru vestiare, 24 de camere pentru cazarea sportivilor, un muzeu, spaţii comerciale, precum şi restaurant pitch-view/bar sky view.
Durata de realizare a proiectului este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale.
Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf” va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori. La acest stadion se va consolida şi reabilita clădirea existentă pentru vestiare, se va reface sala de antrenament, se vor construi spaţii de cazare şi cantonament pentru sportivi, se vor amenaja spaţiile urbane exterioare, precum şi o parcare subterană (pentru 170 de autoturisme), vor fi construite un centru de îngrijire pentru sportivi şi gradene acoperite pentru public şi se va moderniza suprafaţa de joc.
Durata de realizare a proiectului este de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 126,41 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele MDRAP şi MTS.
UEFA Euro 2020 va fi a 16-a ediție a Campionatului European de fotbal. Întrucât atunci se aniversează 60 de ani de la înființarea turneului, competiția se va desfășura în 12 orașe ale Europei, între 12 iunie şi 12 iulie 2020. Bucureștiul va găzdui meciuri din grupa C, alături de Amsterdam. Pe Arena Naţională se va desfăşura şi un joc din optimi de finală.