În perioada 7 iunie – 31 august a.c., la Maison de la culture Notre-Dame-de-Grâce, renumitul artist de origine română Peter Krausz va expune mai multe lucrări din seria „Cariera”. Alături de el se va afla artistul Giuseppe Di Leo cu seria sa de desene intitulată „Rottura”.

Creații ce merită a fi descoperite și contemplate

În această expoziție duo, Giuseppe Di Leo și Peter Krausz propun un dialog vizual prin care surprind metamorfozele lumii contemporane – transformări marcate de amprenta omului sau de acțiunea imprevizibilă a naturii.

Explorarea profundă a siturilor – de la peisajele mutilate de exploatările miniere din „Cariera” (subiect abordat de Peter Krausz) până la detaliile tulburătoare ale rădăcinilor smulse și retezate din „Rottura” (subiect abordat de Giuseppe Di Leo) – a devenit sursă de inspirație pentru cei doi artiști care au transformat observația directă în expresie plastică. Prin tușe expresive, o paletă cromatică încărcată afectiv și o doză remarcabilă de inventivitate, lucrările lor surprind reziliența naturii și scot la iveală o frumusețe neașteptată, încă vie, chiar și în ruină.

Peter Krausz – 1165.„Cariera” no 2.

Expoziția reunește 12 lucrări semnate de Peter Krausz, zece din seria „Cariera” și două care sunt în relație cu această tematică. Ele înfățișează mine și cariere abandonate din din diferite țări și regiuni ale lumii. Majoritatea au fost prezentate deja în diferite expoziții, însă este pentru prima oară când sunt le putem vedea reunite laolaltă.

Reamintim că una din lucrările ce aparțin acestei serii, un desen realizat în cărbune pe hârtie intitulat „Cariera nr. 10”, se află în colecția permanentă a Muzeului Național de Artă Contemporană din București (MNAC), fiind achiziționat acum câțiva ani. Lucrarea înfîțișează o carieră din Spania, veche de 2000 de ani, acum părăsită, ce servea odinioară pentru extragerea minereului de fier.

Vernisajul expoziției „Rottura / Cariera” va avea loc sâmbătă, 7 iunie, între orele 14:00 și 17:00. Adresa: Maison de la Culture Notre-Dame-de Grâce, 3755 rue Botrel, Montreal.

O expoziție ce reunește doi artiști de mare calibru

Născut în România, Peter Krausz (1946) s-a stabilit în 1970 la Montreal, unde lucrează de atunci. Practica sa artistică, vastă și diversă, include pictura, desenul, instalația și fotografia.

A participat la numeroase expoziții individuale și de grup la pe continentul nord-american și în Europa. Pe lângă colecții private, lucrările sale se află în colecțiile unor muzee renumite, cum ar fi Canada Council Art Bank, Musée des beaux-arts de Montréal, Musée national des beaux-arts du Québec, Musée d’art contemporain de Montréal, Muzeul Național de Artă Contemporană din București  sau Jewish Museum NYC.

Este câștigătorul unor burse acordate de Conseil des Arts du Canada și ministerul Culturii din Quebec, laureat al mai multor competiții pentru proiecte de integrare a artei în arhitectură și membru al Royal Canadian Academy of Arts.

În anii ’80, a fost curatorul și directorul galeriei de artă de la Centrul Saidye Bronfman și profesor la Universitatea Concordia, iar între 1991 și 2024 a predat arta la Université de Montréal, fiind profesor titular în cadrul Departamentului de Istoria Artei și Studii Cinematografice.

Canadian de origine italiană cu studii în arte plastice la universitățile Concordia din Montreal (licență) și York din Toronto (master), Giuseppe Di Leo (1955) a participat de-a lungul anilor la numeroase expoziții solo și de grup, lucrările sale regăsindu-se în colecții muzeale și corporative precum Leonard and Bina Ellen Art Gallery, Concordia University, Art Gallery of Hamilton, Loto-Québec, Canada Council Art Bank, colecția Prêts d’œuvres d’arts du Musée national des beaux-arts du Québec, ministerul Imigrației din Quebec, Museo Civico d’Arte Contemporanea di Casacalenda, Italia.

În ultimul deceniu, pe lângă activitatea sa artistică și cea didactică, Giuseppe Di Leo a activat și ca director și curator al Galeriei Warren G. Flowers din cadrul Colegiului Dawson din Montreal.