La 29 mai anul acesta s-a stins unul dintre cei mai longevivi și mai înțelepți gânditori europeni din ultimele decenii, antropologul, sociologul, filozoful și scriitorul Edgar Morin (1921-2026). Morin a publicat peste 60 de cărți traduse în 28 de limbi și editate în 42 de țări, iar numele său este legat, în primul rând, de teoria gândirii complexe, concept transdisciplinar de cunoaștere, analiză și interpretare a realității căreia i-a consacrat o vastă lucrare în șase volume, La Méthode.
Existența centenară a lui Edgar Morin (pseudonim pentru Edgar Nahoum) a fost intens implicată în evenimentele și în mișcarea de idei a epocii sale, dinamică dar, totodată, contradictorie și tragică, marcată de cele mai mari și mai distrugătoare războaie din istoria umanității, de dictaturi și totalitarisme patologice și de perioada războiului rece.
Una dintre ultimele lui cărți, De guerre en guerre (Éditions de l’Aube, 2023), este consacrată războiului din Ucraina, într-un moment în care, în noiembrie 2022, pentru cei mai mulți analiști desfășurarea ulterioară a conflictului era cu totul de nebănuit, și ca amploare, și ca durată. Nu se poate spune că Edgar Morin ar fi fost un clarvăzător miraculos, dar modul lui de a trata invadarea Ucrainei în comparație cu celelalte conflicte importante înregistrate din 1914 până în zilele noastre, l-a condus la discernerea unor elemente structurale comune tuturor marilor conflicte militare și deci la concluzii în mare parte validate apoi de mersul lucrurilor. El n-ar fi avut niciun motiv, în 2026, să spună că s-a înșelat în 2022 și că felul în care s-au derulat evenimentele i-a infirmat analizele.
Edgar Morin identifică, pornind de la date istorice, economice, geopolitice, sociale, un scenariu cu mai multe axe de dezvoltare care se aplică în mare măsură tuturor conflictelor militare. El nu analizează cauzele profunde ale războaielor, ci doar dinamica lor dintr-un punct de vedere care, deși nu ignoră, pune într-o paranteză de lucru relațiile lor cu valorile pozitive sau negative. El este interesat de contextul concret, imediat, în care izbucnește și decurge un război și de consecințele pe care acesta le creează, consecințe devenite, uneori, cauze generatoare de alte conflicte.
Cu un asemenea mod de abordare, Morin aduce în discuție în afara războiului din Ucraina și multe alte conflicte majore din secolul trecut: cele două războaie mondiale, războiul civil din Spania, conflictele israelo-palestiniene, războaiele din fosta Iugoslavie, războiul francez din Algeria, conflictele provocate de Statele Unite și cele declanșate de Rusia în fostul spațiu sovietic, în Georgia sau în Cecenia.
Evenimentul războinic este stimulat, observă Edgar Morin, de o isterie războinică intensificată pe măsură ce tensiunea crește în taberele aflate în conflict. Aceasta a fost situația în toate națiunile angrenate în Primul Război Mondial. Inamicii se acuză mutual, de tot felul de crime, reale sau false, însoțindu-și acuzațiile de glorificarea propriilor fapte de arme. Tot ce aparține inamicului este anatemizat de propaganda de război. „Minciuna de război este unul dintre aspectele cele mai odioase ale propagandei de război și cea mai rea dintre minciuni este atribuirea propriilor crime inamicului.”
Exemplele sunt legiune și unul dintre cele mai edificatoare este masacrarea de către sovietici a mii de ofițeri polonezi la Katyn în al Doilea Război Mondial. Sovieticii au atribuit imensa crimă naziștilor care, evident, aveau destule la activul lor ca să mai fie nevoie să li se atribuie și altele false. Dar minciuna aceasta de război era necesară scopurilor obscure urmărite de ruși. Odată ce polonezii au fost „eliberați” de sub ocupația germană, ofițerii lor deveneau potențiali inamici periculoși pentru viitoarea ocupație rusească postbelică.
O consecință a isteriei de război este spionita – obsesia de a vedea spioni și trădători peste tot, și Edgar Morin dă exemplul Franței înaintea invadării ei de germani în 1940.
Propaganda de război criminalizează inamicul, promovează ura fără nuanțe și introduce ideea de responsabilitate colectivă. Apare astfel un mediu favorizant pentru radicalizarea naționalistă și pentru crimele de război produse fie ocazional, de simplii militari, fie sistemic, ordonate de ofițeri, fie structural ca obiective de război urmărite deliberat de statul agresor.
În conflictele interetnice care au condus la destrămarea Iugoslaviei (1991-1995), Morin deploră ura fratricidă dezlănțuită la nivel de masă de crimele structurale promovate de elitele politice, radicalizate și războinice. Ura aceasta subzistă și astăzi (adică în 2022, când el scria cartea).
Analiza lui Edgar Morin se aplică în totalitate și războiului din Ucraina. Propaganda oficială a Kremlinului a construit, spre a justifica invazia, imaginea falsă a unui regim ucrainean fascist, periculos pentru Rusia, exagerând cu bună știință importanța oficială acordată unor figuri de colaboraționiști cu Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fusese atunci un moment critic al istoriei când în Ucraina, prioritatea absolută revenea desprinderii de Rusia bolșevică. Și dacă regimul ucrainean actual conservă memoria unor ucraineni extremist-naționaliști, motivul nu are legătură cu crimele teribile comise alături de naziști – printre care și participarea la masacrarea a zeci de mii de evrei – ci, în contextul amenințării rusești contemporane, partea pozitivă a activității lor, singura recuperabilă dar foarte prețioasă, patriotismul, apărarea identității ucrainene.
La rândul ei, și Ucraina a recurs la înlăturarea din spațiul public a muzicii și literaturii rusești (Pușkin, Cehov, Tolstoi, Dostoievski, Soljenițîn), chiar dacă marea cultură rusă nu este cu nimic vinovată de politica agresivă a lui Vladimir Putin. Dar ura provocată de război șterge nuanțele și distincțiile în privința agresorului, și lumea acestuia, din care face parte și cultura, este global percepută ca o lume ostilă.
Edgar Morin nu tratează invazia Ucrainei ca o simplă excrescență de orgoliu imperial din partea unui dictator obsedat de prestigiul său istoric postum. Lucrurile sunt mult mai complexe. E vorba de rivalitatea geopolitică dintre Rusia și Statele Unite, de sprijinul constant dar ambivalent al Americii pentru Ucraina – nu suficient ca să câștige războiul, dar destul ca să reziste invaziei și să slăbească Rusia – și de extinderea NATO până la granițele Rusiei. Fără să subscrie la teza oficială rusă despre amenințarea pe care ar reprezenta-o NATO pentru securitatea Rusiei, Edgar Morin discerne un element al angrenajului geopolitic aflat la baza conflictului: „În fapt, Ucraina este confruntarea a două voințe imperiale – una care vrea să salveze dominația sa asupra lumii slave și să se protejeze de o națiune învecinată care ar fi sub influența Statelor Unite și o alta care urmărește să integreze Ucraina în Occident și să-i smulgă Rusiei titlul de superputere mondială.”
Dar culisele politice ale marilor puteri nu exprimă întrutotul esențialul. Dincolo de calculele lui Putin care a contat greșit pe slăbiciunea Ucrainei și pe divizarea Occidentului, dincolo și de limitele prudente ale ajutorului american, fapt este că Ucraina a evoluat mult de la declararea independenței, în sensul democrației și al valorilor occidentale cu care e compatibilă. În noiembrie 2022, Edgar Morin credea că „Putin este destul de rațional ca să dea înapoi. El a făcut deja asta în Georgia, mulțumindu-se cu câteva firimituri.”
Ne aflăm la aproape patru ani de când Edgar Morin vorbea despre raționalitatea lui Putin și aprecierea lui a fost validată, dar ironic în sens invers, datorită evoluției războiului, imprevizibilă în 2022. Putin nu era nicicum rațional atunci când, după eșecul de a cuceri întreaga Ucraină, credea totuși încă în șansele armatei sale de a o sili să capituleze printr-un război de uzură. În 2026, el știe că nu mai poate da înapoi, mulțumindu-se cu firimituri după ce a risipit în aventura sa războinică viețile a sute de mii de tineri ruși și și-a distrus economia. Abia acum ar fi așadar rațional!
Deznodământul e, desigur, în continuare cețos, cu multe variabile care pot modifica traiectoria războiului. Dar invazia, imaginată ca un marș alert din care rușii s-ar fi întors acasă cu brațele pline de flori, a devenit un dezastru militar ce a obligat Rusia să lupte mai mult de patru ani. Și aventura încă va mai continua!
Înțeleptul Edgar Morin – antifascist, anticomunist, antirăzboinic – era deja în noiembrie 2022 conștient de dilema care nici până astăzi, în 2026, nu a putut fi depășită: „Cu cât războiul se agravează, cu atât pacea este mai dificilă și tot cu atât mai urgentă.”
