Turneul Diversitate Culturală 2023 al asociației La Muse Héritage Musical din Montreal a inclus reprezentații la Sibiu (10 iunie), Blaj (12 iunie), Sighișoara (15 iunie) și Brașov (17 și 18 iunie).

Turneul, organizat de Ioana German prin intermediul asociației La Muse Héritage Musical, s-a bucurat de participarea mai multor artiști din Canada: Luzia Veiga – soprană, Brigitte Halloran – soprană, Jheinsen Montalvo – chitară, Răzvan Bezna – chitară, Beguentch Gueldyev – pian, precum și a membrilor corului La Muse dirijat de Ioana German. Li s-au alăturat soprana Irina Iftene și tenorul Liviu Iftene, ambii de la Opera din Brașov, și Andrei Cotelea – percuție.

Turneul Diversité Culturelle 2023 – Concert la Sala Oglinzilor (Forumul Democratic al Germanilor din România), Sibiu, 10 iunie 2023.

În programul turneului au fost incluse Misa Criolla de Ariel Ramirez și balada Erculean a compozitorului Iacob Mureșianu. La Brașov, pe lângă spectacolul cu aceste două piese, La Muse Héritage Musical a prezentat și un recital de soprană, pian și chitară cu compoziții de A. Ramirez, C. Gustavino și alții.

Turneul Diversité Culturelle 2023 – Concert la Catedrala Greco-Catolică Sf. Treime din Blaj, 12 iunie 2023.

Minunatele concerte au avut loc la Sala Oglinzilor din Sibiu (Forumul Democratic al Germanilor din România), la Catedrala Greco-Catolică Sf. Treime din Blaj, la Sala Primăriei din Sighișoara, la sala „Patria” a Filarmonicii din Brașov și la Centrul multicultural al Universității Transilvania din Brașov.

Acesta a fost al șaptelea turneu Diversité Culturelle al asociației La Muse Héritage Musical. Precedentele ediții au inclus concerte în Italia (2015), Grecia (2017), Spania (2018) și în Austria, Ungaria și Franța (2019). De asemenea, în 2013 și 2014, concertele au avut loc în România, în turnee care, ca și de data aceasta, au fost gândite și organizate de Ioana German ca un schimb cultural Canada-România.