Oleg Pacaleu

Artista vizuală Daniela Fetea prezintă în această perioadă o nouă expoziție personală la Biblioteca Reginald J. P. Dawson din Ville Mont-Royal (1967 boul. Graham). Intitulată Matières sensibles, expoziția a debutat pe 9 ianuarie și va fi deschisă publicului până pe 5 februarie 2026, pe renumitul „Mur de l’Art” al instituției.

Expoziția reunește într-o simbioză unică lucrări în care materia, lumina și memoria se împletesc într-un dialog subtil. Vizitatorul este astfel invitat într-un spațiu interior al fragilității și al nuanțelor aproape imperceptibile.

Acest univers vizual este completat conceptual de poemul „Materii sensibile”, un text-reflecție care dezvăluie esența demersului artistic: fragilitatea materiei și lumina care o transformă.

Gabriela Busca


Serban Mihai Tismanariu

Pe suprafața tăcută a lucrurilor,
materia freamătă ușor.
O lumină fragilă o străbate
și totul se transformă.

Frumusețea se naște
acolo unde materia respiră,
acolo unde acceptă să se deschidă o clipă
și dezvăluie
ceea ce ochii noștri ating doar în treacăt.

Stilul Danielei Fetea se caracterizează printr-o explorare poetică a materialității, unde gestul pictural, textura și fotografia abstractă devin vehicule ale universului emoțional. Artista construiește o narațiune vizuală sensibilă, ce invită la descoperirea unei lumi situate dincolo de aparențe. Abordarea vizuală, discretă și intensă, urmărește să dezvăluie detalii vii, mai degrabă simțite decât descrise, oferind publicului o experiență deopotrivă senzorială și meditativă.

Daniela Fetea – „Jours de plaine”, tehnici mixte pe pânză, 20”x16”.

Acest univers se înscrie într-o sensibilitate contemporană, atentă la ritm și la ceea ce rămâne esențial, deși nerostit. Geneza acestui limbaj artistic își are rădăcinile în dialogul cu marii maeștri ai istoriei artei, după cum mărturisește însăși artista:

„Îmi găsesc inspirația în esența formelor tăcute ale lui Constantin Brâncuși, în dramatismul luminii lui Caravaggio, în emoția originară a lui Giotto. Din vibrația luminii lui Claude Monet păstrez mișcarea, din libertatea poetică a lui Marc Chagall – zborul, iar din profunzimea meditativă a lui Mark Rothko un spațiu de tăcere în care pictura nu se privește, ci se simte, devenind, încet, parte din noi.”

Prezența actuală pe simezele Bibliotecii Reginald-Dawson vine în continuarea unei activități susținute. Recent, Daniela Fetea a făcut parte dintr-o expoziție colectivă la prestigiosul edificiu Belgo, iar lucrările sale au fost selectate de Galeria Stewart Hall pentru Artoteca 2026.

Privind spre viitor, artista își propune să își consolideze prezența pe scena culturală din Montreal, plănuind totodată o serie de expoziții în Spania, Franța și România. Din punct de vedere creativ, demersul său va continua să exploreze materiale inedite și tehnici personale, rămânând fidelă preocupărilor sale constante: arta, călătoriile și dialogul cultural.

Repere biografice

Daniela Fetea

Originară din Oradea și stabilită la Montréal, Daniela Fetea este o prezență constantă în peisajul cultural local. Lucrările sale, regăsite în colecții private din America de Nord, Europa și Australia, au fost expuse în spații de referință precum galeriile Éclats 521 (Belgo), Stewart Hall, Lenoir, L’Espace, Jardins Millen sau CafArt. Recunoașterea de care se bucură în comunitatea artistică montrealeză este confirmată atât de premiile obținute, cât și de apartenența la asociații profesionale prestigioase, printre care Arttram, Artists in Montreal, Women Artists in Montreal și UAPMR.

Parcursul său artistic a început sub semnul vocației timpurii, la vârsta de 11 ani, sub îndrumarea profesorului Gheorghe Costea. Deși acea perioadă fertilă a fost marcată de expoziții personale și școlare, destinul profesional s-a orientat ulterior către o carieră solidă în domeniul sistemelor informatice. Ca arhitect de soluții, Daniela Fetea a operat mult timp în universul riguros al cifrelor și al structurilor logice, însă contactul cu arta a rămas o prezență constantă și profundă, o nevoie interioară care aștepta momentul reîntoarcerii.

Acest moment a venit în anii 2003–2004, marcând o revenire decisivă la creație. Artista a explorat intens tehnici și materiale diverse, de la acrilic, creioane și cerneluri pe pânză, lemn, sticlă sau hârtie, până la soluții experimentale precum fotografia abstractă pe hârtie fine art.

O latură distinctivă a tehnicii sale o reprezintă crearea de „piei” (peaux) – suprafețe rigide obținute prin suprapunerea unor medii transparente, clare, în care sunt inserate culori și alte materiale precum frunze, nisip sau scoici.


Artista explorează limitele și fragilitatea materialelor, căutând o esență dincolo de suprafață. Tablourile sale se construiesc prin acumulări și retrageri, într-un spațiu unde emoția se naște și se sedimentează profund. Această coerență a demersului artistic este hrănită și de o prezență activă în viața culturală a orașului – de la operă și teatru, până la jazz și artele vizuale – într-un dialog continuu cu arta contemporană și cu formele vii ale experienței artistice.

Pentru cei care doresc să descopere întregul portofoliu și să urmărească evoluția proiectelor sale viitoare, artista poate fi găsită în spațiul virtual la adresa danielafetea.com.

CITIȚI ȘI:

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Montreal