Primul deceniu al mileniului III a produs una dintre cele mai profunde revoluţii, cea a noilor mijloace mass-media. Impactul lor este uriaş, la nivel cultural, în viaţa noastră de zi cu zi şi, evident, în ceea ce priveşte crearea şi distribuirea informaţiei.
Acum zece ani, BlackBerry şi iPhone nu existau. Nu puteam posta pe Facebook şi nu puteam să ne uităm la videoclipul artistului nostru preferat pe YouTube. Ce s-a întâmplat între timp este că noile tehnologii au permis democratizarea mass-mediei. Consumatorul a devenit producător de ştiri şi creator de conţinut. Facebook, YouTube şi Twitter au transformat felul în care o informaţie se formează şi se difuzează. Ceea ce până nu demult era rezervat jurnaliştilor profesionişti şi trusturilor de presă a devenit acum accesibil publicului larg, oamenilor obişnuiţi. Respectul şi credibilitatea în materie editorială nu mai sunt doar apanajul celor angajaţi de mari ziare, posturi de radio sau de televiziune. Informaţia ne aparţine, nimeni nu mai e în măsură să decidă pentru noi ce trebuie să auzim, să privim, să ascultăm sau să urmărim. Cum informaţia înseamnă putere, nu este deloc exagerat să afirmăm că asistăm la un transfer major de putere, de la marile corporaţii către individ.
Cu greu putem să ignorăm acum site-urile de social networking care au schimbat felul în care interacţionăm cu semenii noştri. Concepte precum socializare, prietenie, comunitate s-au transformat odată cu apariţia Facebook şi Twitter. Graţie lor putem fi în contact cu membri ai familiei, prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi, gratuit. Skype, accesibil oricărei persoane care se poate conecta la internet, ne permite să vedem şi să discutăm în timp real cu cineva aflat la celălalt capăt al lumii. Tot gratuit. Tehnologii precum Hulu permit la rândul lor vizionarea online gratuită a programelor TV.
Categoric, noţiunea de global village este realitatea noastră de zi cu zi. Mai mult, felul în care ne raportăm la autoritate este diferit – o putem contesta şi provoca mai uşor, căci conţinutul produs de utilizatorii noilor mijloace mass-media este dificil, dacă nu imposibil, de cenzurat.
Un bun exemplu este Iranul, cu disputatele sale alegeri prezidenţiale din acest an: în vreme ce guvernul şi-a putut exercita influenţa asupra mass-mediei tradiţionale, iranienii au reuşit să arate lumii întregi ce se întâmplă în ţara lor filmând manifestaţii de protest şi mitinguri ale opoziţiei cu telefoanele lor celulare şi postând apoi filmuleţele pe YouTube sau transmiţând ştiri precum o agenţie de presă via Twitter.
Noile mass-media sunt un aliat puternic pentru oricine ştie să le folosească, iar Barack Obama, câştigând anul trecut prezidenţialele americane, a demonstrat acest lucru cu prisosinţă. Aşa cum cu aproape o jumătate de secol în urmă Kennedy a beneficiat de aportul televiziunii, câştigând „războiul” de imagine, Obama a beneficiat de aportul dezvoltărilor tehnologice, câştigându-l pe cel al difuzării de informaţie.
Deceniile următoare ne rezervă probabil schimbări şi mai mari în felul cum vom interacţiona unii cu alţii, cum vom comunica şi mai ales ce vom comunica. Democratizarea mass-mediei este doar începutul şi partea cea mai bună a lucrurilor este că voi, şi eu, noi toţi, putem decide unde şi cât de departe ne va purta această revoluţie.
