După trecerea în revistă a dosarelor care au implicat pe foştii demnitari comunişti – şi vă reamintim că în afara soţilor Ceauşescu, niciunul dintre inculpaţi nu a executat integral pedeapsa primită – în acest articol vom sumariza dosarul Stănculescu-Chiţac.
Dosarele unora dintre „căpeteniile” Armatei au avut un traseu juridic deosebit de încâlcit: anchetele au durat ani în şir, iar odată ajunse în faţa judecătorilor, ele au fost restituite pentru completarea cercetărilor penale ori, în cazul în care s-au pronunţat sentinţe în prima instanţă, acestea au fost schimbate de instanţele superioare, pe parcursul căilor de atac prevăzute de lege. Cel mai renumit eşec înregistrat de justiţia română în cadrul dosarelor Revoluţiei este cazul Stănculescu-Chiţac. Foşti generali în armata comunistă, Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost implicaţi în organizarea şi coordonarea represiunilor de la Timişoara. Securistul Radu Tinu, acum un om de afaceri de succes, a afirmat în cadrul procesului de la Timişoara că principalul vinovat pentru reprimarea care a avut loc în acest oraş a fost generalul Victor Stănculescu, pe vremea aceea prim adjunct al ministrului Apărării Naţionale.
Anchetarea celor doi a început abia în anul 1996 şi s-a finalizat în 1997, când au fost trimişi în judecată sub acuzaţiile de omor deosebit de grav. Până la începerea anchetei, Chiţac, comandantul Garnizoanei Bucureşti înainte de ’89, a avut timp să fie ministru de Interne în guvernul Roman, ambasador în Turcia şi apoi pensionar liniştit. În ceea ce-l priveşte pe Stănculescu, după 1990 el a fost ministru al Economiei, apoi al Apărării şi ulterior consilier al firmei engleze Bali. În iulie 1999, cei doi au fost condamnaţi de Curtea Supremă de Justiţie la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Degeaba însă, pentru că Stănculescu a fugit din România, fiind dat în urmărire prin Interpol, iar Chiţac s-a aranjat rapid cu un certificat medical cum că nu suportă detenţia.
După ce în 2000 Iliescu s-a reinstalat preşedinte, în februarie 2001 procurorul general Tănase Joiţă a dispus suspendarea sentinţei, promovând recurs în anulare. Stănculescu s-a întors în România, climatul politic redevenindu-i prietenos.
Cercetarea în acest dosar a fost reluată în 2005, cei doi fiind din nou condamnaţi, doi ani mai târziu, tot la 15 ani de închisoare. Sentinţa a fost atacată cu recurs. La data de 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul celor doi generali, menţinând sentinţa de 15 ani de închisoare şi degradare militară pentru „omor deosebit de grav”.
Eliberat în mai 2009 din motive medicale, Stănculescu a fost filmat în august a.c. a în timp ce se afla într-un cazinou din Bucureşti, unde a petrecut mai bine de două ore la aparatele de joc. Ca urmare a acestei filmări difuzată în presă, în septembrie, Curtea Militară de Apel a decis reîncarcerarea sa. În schimb, magistraţii militari au hotărât eliberarea lui Chiţac pentru trei luni, tot pe motive medicale. Între timp, deţinutul Victor Athanasie Stănculescu participă la spectacole („Ultimele ore ale lui Ceauşescu” prezentat la Teatrul Odeon pe 10 decembrie 2009) şi mese rotunde şi găseşte timp să-şi şi plângă de milă prin presă, declarând ce teribil s-a simţit la procesul Ceauşeştilor: „La procesul soţilor Ceauşescu m-am simţit ca între două plutoane de execuţie”.