Asociația Table Ronde sur l’Art de Mont-Royal (ArtTram) continuă și în această toamnă tradiția expozițiilor sale colective, evenimente care, de-a lungul timpului, au găzduit în mod constant talente de origine română.
Reunind lucrările a peste 40 de artiști sub tema apei – un motiv universal transpus în interpretări unice și variate – noua expoziție va avea loc în perioada 23 octombrie – 19 noiembrie la Biblioteca Reginald J.P. Dawson din Mont-Royal.
Ediția de față se bucură de participarea a cinci artiste de origine română, membre ale ArtTram și figuri binecunoscute publicului amator de artă din comunitate și nu numai: Doina Falcon, Daniela Fetea, Eva Halus, Maggie Romanovichi și Josette Wecsu.
Doina Falcon participă cu lucrarea On the Coast (acrilic pe pânză, 12”x12”). Tabloul surprinde îmbrățișarea dintre uscat și mare, conturând un peisaj în care culorile și texturile transmit întreaga emoție a momentului. Prin contrastul bine temperat dintre albastrul oceanului, ocrul cald al stâncilor și verdele vegetației, lucrarea reușește să creeze un echilibru subtil între forță și delicatețe. Apelând la tușe libere și accente expresive, artista urmărește să redea nu doar frumusețea tangibilă a locului, ci și acel profund sentiment de libertate și liniște simțit în fața naturii.
În paralel, Doina Falcon are în desfășurare o expoziție personală intitulată Memories of My Soul, ce poate fi vizitată până pe 6 noiembrie la Victor Rose Espresso Bar (15C Av. Cartier, Pointe-Claire, QC, H9S 4K9). Fiecare tablou este o călătorie prin amintiri și emoții transpuse pe pânză, o parte dintre lucrări având ca sursă de inspirație poeziile proprii ale artistei – un dialog în care culorile și formele continuă poveștile create inițial din cuvinte. Expoziția s-a bucurat deja de succes în rândul colecționarilor, lucrarea Roaming in Medellin, cea care a ilustrat afișul oficial al evenimentului, fiind deja achiziționată.
Daniela Fetea participă cu lucrarea Écarts d’eau (tehnică mixtă, 20”x16”), o compoziție care reflectă preocuparea constantă a artistei pentru complexitatea materială și plasticitatea texturilor. Fidelă unei viziuni plurivalente în care depășește granițele clasice ale picturii, ea îmbină acrilicul cu paste de modelat, nisip, elemente de colaj, cărbune, pastel, cerneluri și șabloane. Această stratificare iscusită de medii și tehnici îi permite să obțină o profunzime aparte și efecte expresive imposibil de atins printr-o singură modalitate de lucru. În lucrarea de față, dinamica și tactilitatea sunt orchestrate cu precizie prin utilizarea gelului, a pastei de modelat, a șabloanelor și a tehnicilor de imprimare.
Această densitate texturală este completată și nuanțată chiar de viziunea artistei asupra lucrării: „Între albastruri adânci, tonuri de verde pal și ocruri luminoase, un peisaj prinde contur și se destramă. Linii sinuoase, amprente și straturi de materie evocă trecerea apei, ocolurile ei și urmele pe care le lasă. Compoziția oscilează între densitate și transparență, asemenea unui țărm ale cărui contururi rămân de imaginat.”
Eva Halus propune o abordare subtilă și conceptuală a temei prin lucrarea EAU-délà de la Grâce (fotografie imprimată cu jet de cerneală, 19”x25”). Titlul este un joc de cuvinte în care prezența apei (eau) este scoasă în evidență grafic, oglindind fidel însăși filosofia vizuală a lucrării: elementul acvatic este sugerat discret doar prin prezența unei rațe care plutește și se depărtează de privitor, în timp ce una dintre labele sale se zărește sub oglinda apei.
Procedeul tehnic de imprimare Fine Art cu jet de cerneală oferă o fidelitate cromatică remarcabilă și o claritate net superioară fotografiei obișnuite, potențând capacitatea artistei de a surprinde grația pură a naturii. Este o creație rafinată în care tema apei este prezentată subtil, la fel de discretă în imagine pe cât este de inteligent ascunsă în însuși titlul său.
Pictorița Maggie Romanovici participă cu lucrarea Serendipity – Providence (ulei pe pânză, 24”x24”, 2025). Compoziția se situează la granița fină dintre abstracție și impresionism, evocând spiritul unui peisaj fără a-l defini cu o precizie rigidă. Artista își propune să surprindă un moment efemer din natură – lumina soarelui reflectată pe apă, ceața care se ridică ușor de pe un râu sau strălucirea reziduală a unui răsărit – invitând privitorul să întregească detaliile la nivelul propriei sensibilități. Așa cum mărturisește însăși artista, tabloul este „un suspin poetic – senin, plin de atmosferă și subtil captivant”.
Menționăm că între 16 și 22 noiembrie, Maggie Romanovici va avea o expoziție personală la Galeria L’Onyx (6400 Blvd. Monk, Montreal, QC, H4E 3H9), mai multe detalii despre acest eveniment urmând să fie anunțate în curând.
Josette Wecsu, pictoriță canadiană de origine română născută la Paris și absolventă a Universității Concordia, practică un stil realist cu fine accente hiperrealiste. Artista participă la expoziție cu lucrarea Lac aux Castors (ulei pe pânză, 20”x16”), ce înfățișează celebrul lac și binecunoscutul său pavilion – o veritabilă bijuterie a arhitecturii moderne. Pentru Josette Wecsu, natura rămâne însă o sursă inepuizabilă de inspirație și alinare, după cum mărturisește cu sensibilitate: „Fiecare anotimp îmi inspiră creativitatea artistică; natura, îmbrăcându-și rochiile în culori sau în alb de zăpadă, vindecă toate durerile inimii.”
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 29 octombrie, între orele 18:00 și 20:00, în sala de expoziții a Bibliotecii Reginald J.P. Dawson (1967 boul. Graham, Mont-Royal, H3R 1G9). Iubitorii de artă sunt invitați să descopere lucrările prezentate și să cunoască îndeaproape autorii lor, evenimentul desfășurându-se în prezența artiștilor expozanți. Mai multe detalii despre asociație și proiectele sale sunt disponibile pe www.arttram.org.
CITIȚI ȘI:
• „Atunci când pictez mă simt eu însămi”: Mona M. Ciciovan despre revenirea la pictură, premoniția din „Memoria apei” și donația sa pentru CHUM


















































