De 1 Decembrie, în onoarea Zilei Naționale a României, Cascada Niagara va fi învăluită în culorile drapelului românesc. Niagara va fi luminată în roșu, galben și albastru grație Ambasadei României la Ottawa și emisiunii TV Noi Românii, realizată de Raul Dudnic, care au făcut demersurile necesare pe lângă Niagara Parks Commission.
Tricolorul va fi proiectat pe apele cascadei între orele 21:45 și 22:00. Puteți urmări în direct accesând acest link.
Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă situate la granița dintre Canada și SUA. Pe teritoriul american, în statul New York, se află American Falls și Bridal Veil Falls, iar în Canada, în Ontario, se află Horseshoe Falls, cea mai mare și mai spectaculoasă dintre cele trei.
Anul trecut, o româncă stabilită în Marea Britanie și aflată în vacanță în Canada, a primit acordul ca de Ziua României faimoasa cascadă să arboreze culorile Tricolorului. În februarie 2017, în timpul masivelor proteste din România împotriva OUG 13, Niagara canadiană a fost iluminată în roșu galben și albastru în semn de solidaritate cu sutele de mii de români ieșiți în stradă.