François Legault a confirmat astăzi în conferință de presă ridicarea restricțiilor de circulație în timpul nopții începând de luni, 17 ianuarie. La aceeași dată, școlile vor putea începe cu prezența elevilor în clase.
Potrivit INSPQ (Institut national de santé publique du Québec), numărul de cazuri de Covid și de spitalizări va începe să scadă în regiunea metropolitană Metropolitan. Vârful îmbolnăvirilor a fost deja atins acum câteva zile, spun experții. Drept urmare, primul ministru Legault a anunțat atât ridicarea restricțiilor de circulație, cât și începerea școlilor, în întreaga provincie, la data de 17 ianuarie.
Reamintim că începând cu 31 decembrie 2021, Quebecul s-a aflat sub o restricție de circulație între orele 22:00 și 5:00. O măsură similară a fost în vigoare între 8 ianuarie și 28 mai 2021. Quebec a fost singura provincie canadiană care a impus asemenea restricții. Anunțând, la sfârșitul anului trecut, această „măsură extremă pentru o situație extremă”, primul ministru a promis că atunci când situația din spitale se va ameliora, restricțiile de circulație vor fi primele ridicate.
Ziua de 16 ianuarie va fi și ultima duminică în care magazinele vor fi închise. Totuși, accesul în magazinele mai mari de 1,500 metri pătrați (Walmart, Costco, Canadian Tire etc.) va fi condiționat, începând din 24 ianuarie, de pașaportul vaccinal cu două doze, apoi cu trei doze. Excepție: farmaciile și magazinele care în principal vând alimente.
De asemenea, François Legault a precizat că va exista o dezbatere în Parlament privind contribuția pentru sănătate impusă persoanelor care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19 fără a avea un motiv medical întemeiat. Astfel, în februarie, guvernul va depune un proiect de lege în acest sens. Fără vaccinare, Quebec ar fi înregistrat aproape 900 de spitalizări pe zi și peste 3,000 de decese săptămâna trecută, estimează noul director național de sănătate publică, Luc Boileau.
Premierul a amintit și faptul că guvernul a implementat, începând de astăzi, diverse măsuri incitative, inclusiv salariale, pentru ca personalul din sistemul de sănătate să nu renunțe la locul de muncă. Aceste măsuri totalizează 500 de milioane de dolari.
Numărul angajaților din domeniul sănătății absenți din cauza Covidului a început să scadă, de la 20,000 la 15,000, pe măsură ce personalul care s-a îmbolnăvit în perioada sărbătorilor începe să revină la serviciu.
Privind debutul cursurilor în clase, ministrul Educației a specificat că începând cu săptămâna viitoare 3,6 milioane de teste rapide vor fi distribuite părinților prin intermediul școlilor. Operațiunea va fi repetată în februarie. În plus, vor exista teste rapide în școli, dacă elevii sau profesorii vor dezvolta simptome în timpul zilei, iar în anumite locuri, precum clasele specializate, vor fi distribuite și măști N-95.