În luna noiembrie, guvernul liberal Trudeau ajunge la jumătatea mandatului său. Un moment prielnic pentru a face un bilanț și a examina percepțiile publicului vizavi de reușitele și eșecurile de până acum ale acestei guvernări.
În noiembrie 2015, liberalii conduși de Justin Trudeau reușeau performanța de a ajunge de la a treia formațiune politică din Parlament la partidul de guvernământ, câștigând o majoritate confortabilă de fotolii parlamentare. Aproape un deceniu de guvernare conservatoare lua astfel sfârșit.
La doi ani de atunci, liberalii federali se găsesc la jumătatea mandatului. „Luna de miere”, deși lungă, a luat sfârșit. Multe din promisiunile de campanie au fost ținute, altele însă nu. Trudeau a avut momente de strălucire, dar și situații în care opinia publică l-a sancționat.
Un sondaj Angus Reed, condus între 10 și 12 octombrie 2017 pe un eșantion de aproape 1.500 de persoane adulte, care s-a aplecat asupra felului în care canadienii evaluează performanța liberalilor de când au preluat puterea, arată că 48% dintre aceștia consideră că bilanțul guvernului Trudeau este unul pozitiv. 45% nu sunt mulțumiți de performanța guvernului, iar 7% nu sunt siguri. Amintim că în 2015, PLC a câștigat alegerile cu 39,5%.
Tinerii par fi cei mai mulți și mai fideli suporteri ai primului ministru – o categorie care adesea afișează dezinteres pentru politică și este blamată pentru apatie și absență la vot. De asemenea, opinia femeilor vizavi de Justin Trudeau este mai favorabilă decât cea a bărbaților, iar această tendință se observă la toate categoriile de vârstă.
Care sunt succesele sale în ochii cetățenilor canadieni? Faptul de a prezenta un cabinet cu paritate la nivel de gen este apreciat de 70% dintre canadieni (17% nu au fost impresionați iar 13% nu sunt siguri). De asemenea, aproape 60% aprobă introducerea categoriilor de „identitate de gen” și expresie de gen” în lista motivelor de discriminare enumerate în Canadian Human Rights Act.
Cel mai mare succes, până acum, pare să fie micșorarea ratei de impozitare pentru clasa de mijloc, pentru cei cu venituri cuprinse între 44,700$ și 89,400$: 84% dintre canadieni sunt de acord cu această măsură (6% nu). În schimb, când vine vorba de propunerile guvernului privind impozitarea micilor companii, opinia publică pare foarte divizată: în vreme ce antreprenorii și micii proprietari de firme și-au exprimat îngrijorările și dezacordul privind intențiile guvernului, mulți dintre canadieni nu sunt siguri în privința acestor măsuri.
Decizia guvernului de a obliga provinciile să instituie o taxă pe carbon este o altă măsură care a întrunit suportul majorității populației (52%), însă cu câteva notabile discrepanțe regionale, Saskatchewan (67%), Manitoba (50%) și Alberta (59%) afișându-se majoritar împotriva acestei măsuri.
Și pe scena internațională prestația lui Trudeau se bucură de sprijin din partea canadienilor, 54% dintre aceștia considerând că grație lui reputația Canadei a crescut în lume (16% susțin contrariul, iar 30% sunt neutri sau nesiguri).
Care sunt eșecurile cabinetului Trudeau în ochii populației? Cel mai mare pare a fi deficitul bugetar. Liberalii au promis deficite „modeste”, de aproximativ 10 miliarde de dolari, pe durata mandatului lor. În bugetul pe 2016-2017, deficitul s-a ridicat la 17,8 miliarde de dolari, iar în următorul se așteaptă ca deficitul să se ridice la același nivel. Drept urmare, 70% dintre canadieni sunt în dezacord cu decizia guvernului de a rula deficite mai mari decât cele prevăzute inițial.
Acordarea de despăgubiri de 10,5 milioane de dolari lui Omar Khadr, fostul copil-soldat deținut la Guantanamo Bay, este una dintre cele mai controversate decizii ale guvernului, 59% dintre canadieni exprimându-și dezacordul (25% o susțin, 16% nu s-au hotărât cum să reacționeze). Trudeau însuși a declarat că plata acestor milioane l-a înfuriat, însă că decizia a fost necesară deoarece guvernul a încălcat drepturile unui cetățean canadian.
Dacă acum ar avea loc noi alegeri, pe cine ar vota canadienii? Liberalii și conservatorii sunt la egalitate în intențiile de vot, cu 35%, în vreme ce NPD se situează la 18%. Jagmeet Singh, noul lider NPD, este însă în creștere de popularitate, iar până la alegeri mai sunt încă doi ani – vreme îndelungată în politică.