Până pe 7 aprilie vom putea explora arta într-o nouă lumină, grație acestui festival ce transformă Montrealul subteran într-o imensă galerie de artă contemporană.

Un eveniment marcant pe scena artelor vizuale din Canada, Festivalul Art Souterrain pune în valoare lucrările mai multor artiști contemporani, din Canada și din alte țări, prezentându-le în afara spațiilor tradiționale de expunere, precum muzee și galerii, în ideea de a face arta contemporană cât mai accesibilă publicului larg,

Festivalul transformă Montrealul subteran pe o distanță de 6 km, în care se află Centre Eaton, Place Ville Marie, Place de la Cité Internationale (OACI), Édifice Jacques Parizeau, Palais des Congrès, Centre de Commerce Mondial și Place Montreal Trust.

Ediția din acest an, a 16-a, intitulată Environnement Entends-tu?, este centrată pe mediul înconjurător și pe schimbările climatice. Curatoarele expoziției, Sonia Robertson și Heather Davis, se chestionează asupra poziției artiștilor vizavi de mediu și pun în lumină mai bine de 40 de talente locale și internaționale a căror demersuri artistice se înscriu într-o perspectivă socială și ecologică. Publicul este invitat să reflecteze la relația sa cu natura, la legătura dintre justiția climatică și inegalitățile sociale, la obiceiurile noastre de consum și la viitor.

Sunt prezentate instalații interactive și o bogată selecție de artă vizuală ce cuprinde fotografii, video și instalații sonore. Festivalul include și multiple activități, de la vizite ghidate, la ateliere de creație, vernisaje și show-uri, multe dintre acestea fiind gratuite.

Programul complet poate fi consultat la www.festival2024.artsouterrain.com.

CITIȚI ȘI:

Festival International du Film sur l’Art: Impactul noilor tehnologii asupra artelor