Office de consultation publique de Montréal (OCPM) a publicat astăzi raportul său privind consultațiile publice pe tema existenței rasismului și a discriminării sistemice în competențele de la nivel municipal.

Reamintim că peste 22,000 de locuitori ai orașului Montreal au semnat o petiție prin care au cerut organizarea de consultări publice pe acest subiect, în virtutea dreptului de inițiativă stipulat în Charte montréalaise des droits et responsabilités. Peste 7,000 de participări în persoană și online s-au înregistrat pe durata diferitelor etape ale consultării, care, așa cum notează OCPM, a constituit cel mai lung și mai exhaustiv proces pe care acest organism paramunicipal l-a condus în cei 18 ani de existență.

Una din principalele concluzii ale raportului este că în ciuda unui discurs generos la nivel de principii, rezultatele sunt sub așteptări, căci Montrealul a neglijat de-a lungul anilor lupta împotriva rasismului și discriminării.

„Concluzia comisiei în urma analizei documentelor furnizate și a mărturiilor depuse este că nerecunoașterea formală a caracterului sistemic al rasismului și discriminării la care sunt supuse persoanele aparţinând minorităților rasiale și populaţiilor autohtone împiedică Primăria să se doteze cu instrumentele necesare pentru a combate în mod real problema”, a afirmat președinta OCPM, Dominique Ollivier.

Raportul amintește că în luna iulie 2019, administrația Plante, într-un răspuns oficial către OCPM, nu a recunoscut natura sistemică a rasismului și discriminării din cadrul competențelor sale.

Raportul prezintă 11 constatări și formulează 38 de recomandări menită să orienteze deciziile administrației municipale. Punctul de plecare pentru aceste recomandări este recunoașterea existenței rasismului și discriminării sistemice.

Acest lucru se va întâmpla chiar astăzi, când primărița Montrealului, Valérie Plante, va prezenta Consiliului municipal o declarație în acest sens, Primăria angajându-se în combaterea fenomenului. De altfel Valérie Plante și-a început conferința de presă ce a urmat publicării raportului OCPM subliniind că recunoaște această problemă.

Ea a anunțat, de asemenea, crearea, până în toamnă, a unui post de Comisar pentru combaterea rasismului și discriminării sistemice, a cărui prim mandat va fi „să dezvolte un răspuns transversal, coerent și de durată în lupta împotriva rasismului și discriminării sistemice pentru toate componentele orașului”.

În ceea ce privește poliția montrealeză (SPVM), primărița a amintit că un plan integrat cu indicatori și obiective măsurabile este în curs de a fi elaborat și că o nouă politică, cu reguli mai stricte privind interpelările făcute de poliție va fi făcută publică la începutul lunii iulie. În plus, Valérie Plante se declară în favoarea echipării ofițerilor de patrulare cu camere video portabile pentru a crește transparența și responsabilitatea poliției.

Reamintim că un raport SPVM publicat în octombrie 2019 a relevat că membrii comunităților de culoare, ai minorității arabe și ai populațiilor indigene au între patru și cinci ori mai multe șanse să fie interpelați de polițiștii SPVM, comparativ cu persoanele albe. Raportul evidențiază existența unei „discriminări sistemice” în cadrul forței de poliție din Montreal.

CITIȚI ȘI:

Medicul șef al orașului Ottawa: Rasismul este o problemă de sănătate publică
Polițiștii din Montreal vor fi echipați în curând cu camere video