Apariția dârelor albe pe cer stârnește adesea speculații și teorii ale conspirației legate de așa-numitele „chemtrails” – ideea că populația ar fi pulverizată din avioane cu substanțe chimice toxice. În realitate, fenomenul are o explicație științifică clară și bine documentată, notează Agence Science-Presse.
Printre adepții teoriei „chemtrails” se numără și cei care susțin că „dovada” ar sta tocmai în aspectul neobișnuit al unora dintre aceste urme.
Originea acestei teorii conspiraționiste
Teoria dârelor chimice (chemtrails) își are rădăcinile în anii 1990. Potrivit acesteia, avioanele comerciale ar pulveriza intenționat substanțe toxice în atmosferă, generând dârele albe vizibile pe cer. Termenul chemtrails provine din alăturarea cuvintelor englezești chemical (chimic) și trails (dâre sau urme).
Susținătorii acestei teorii admit totuși că o parte dintre dâre sunt formate pur și simplu din vapori de apă, așa cum explică legile fizicii. Însă mulți dintre ei susțin că urmele vizate de teoria lor au un aspect diferit sau persistă mai mult pe cer, idee intens propagată pe TikTok și Instagram.
Cum se formează?
Dârele de condensare (numite contrails în engleză) sunt, în esență, nori de gheață care iau naștere din gazele de eșapament ale avioanelor. Ele apar în momentul în care aerul cald și umed evacuat de motoare se amestecă cu aerul rece de la mare altitudine. Vaporii de apă se condensează rapid, apoi îngheață, formând o dâră fină de cristale de gheață.
Totuși, nu toate zborurile produc dâre de condensare, după cum explică specialiștii de pe site-ul National Air Traffic Services (NATS), principalul furnizor de servicii de trafic aerian din Marea Britanie. Pentru ca fenomenul să aibă loc, avionul trebuie să traverseze o zonă în care aerul este extrem de rece și umed. Aceste porțiuni de atmosferă, numite regiuni suprasaturate în gheață, se pot întinde pe sute de kilometri.
De altfel, avioanele care zboară la altitudini de sub 8.000 de metri nu produc astfel de urme, deoarece temperatura ambiantă nu este suficient de scăzută pentru ca vaporii de apă să înghețe instantaneu, precizează site-ul NASA.
Ce favorizează formarea lor?
Alți câțiva factori pot influența însă formarea și persistența dârelor de condensare, arată cercetătorii de la RMI, un institut de cercetare nonprofit axat pe tranziția spre energie curată.
De exemplu, posibilitatea ca o astfel de dâră să apară pe cer poate fi calculată printr-o ecuație din domeniul termodinamicii, cunoscută drept criteriul Schmidt-Appleman.
Numele provine de la fizicianul german Ernst Schmidt, care în anii 1940 a studiat fenomenul dârelor de condensare. Ulterior, pe baza cercetărilor sale, cercetătorul american H. Appleman a elaborat în 1953 o serie de grafice menite să prevadă formarea acestor urme — mai exact, nivelul de umiditate relativă de la care o dâră devine vizibilă pe cer. Pe scurt, dârele de condensare nu au cum să apară dacă aerul este prea cald sau prea uscat.
Dar asta nu e tot. Chiar dacă o anumită regiune din atmosferă oferă condiții prielnice pentru formarea cristalelor de gheață, procesul nu se declanșează în lipsa unor anumite particule – cele prezente în gazele de eșapament ale motoarelor de avioane. Prin urmare, apariția și persistența dârelor de condensare depind nu doar de starea atmosferei, ci și de caracteristicile tehnice ale motorului, explicau într-un articol publicat anul trecut cercetătorii de la Școala de Tehnologie Superioară din Montreal (ÉTS).
Sunt mai multe astfel de dâre pe cer decât în trecut?
Adepții teoriei „chemtrails” susțin că pe cer se observă tot mai multe astfel de urme. Totuși, multiplicarea lor se explică pur și simplu prin intensificarea traficului aerian, subliniază organizația Greenpeace într-un articol consacrat acestei teme. De altfel, încă din 2020, NASA estima că peste 90.000 de avioane brăzdează zilnic cerul la nivel global.
Această creștere a traficului explică și de ce dârele pot forma, uneori, forme geometrice pe cer. Acest aspect este determinat de rutele de zbor prestabilite prin sistemele naționale de gestionare a spațiului aerian, concepute special pentru a preveni riscul de coliziune între aeronave.
Ce explică aspectul lor diferit?
Diferențele dintre diversele tipuri de dâre, precum și durata lor de persistență pe cer, sunt determinate de variațiile condițiilor atmosferice. Cu toate acestea, fenomenul rămâne greu de anticipat din cauza fluctuațiilor mari de umiditate din aer, așa cum se arată într-un studiu publicat în 2022.
Dârele de condensare se evaporă rapid atunci când nivelul de umiditate este scăzut. În astfel de condiții, ele se disipă în doar câteva minute sau chiar secunde.
În schimb, atunci când umiditatea din atmosferă este ridicată, aceste urme pot persista ore întregi, rămânând vizibile pe cer mult timp după trecerea aeronavei. Mai mult, dacă direcția și viteza vântului rămân constante, dâra își poate păstra forma inițială perioade îndelungate.
De altfel, anumite substanțe din gazele de eșapament ale avioanelor, cum ar fi oxizii de sulf și hidrocarburile, pot contribui la persistența dârelor, încetinind topirea cristalelor de gheață.
În plus, atunci când o aeronavă pătrunde într-o zonă favorabilă condensării, dârele pot lăsa impresia că încep sau se termină brusc. În realitate, distanța dintre avion și punctul în care dâra devine vizibilă depinde de viteza aparatului, de rata de ardere a combustibilului, de densitatea aerului și de stabilitatea atmosferei – un calcul realizat pentru prima dată de Appleman în 1953.
Dârele de condensare pot forma nori
În anumite condiții, dârele de condensare persistă destul pe cer încât să se extindă și să creeze pânze de nori de tip Cirrus. Fenomenul apare atunci când aerul din jur este suprasaturat în gheață.
Astfel, în anumite culoare aeriene, gradul de acoperire cu nori poate crește chiar și cu 20%, estimează Agenția Americană pentru Protecția Mediului (EPA). De altfel, norii Cirrus rezultați din condensare sunt aproape imposibil de deosebit de cei naturali.
În concluzie, diversitatea de forme și persistența dârelor de condensare își găsesc explicația în legile fizicii, ale meteorologiei și ale termodinamicii. O bună parte dintre aceste variații pot fi anticipate chiar prin calcule formulate cu mai bine de jumătate de secol în urmă. Prin urmare, invocarea teoriei „chemtrails” este complet inutilă pentru a înțelege acest fenomen.
CITIȚI ȘI:
• Anatomia unui argument șubred
