Sâmbătă, 17 septembrie, CANROCK vă invită la o seară acustică, în compania formației Lazy Boys și a artiștilor Gabrielle, Gabriel Samoilă și Joe Gaspar. Un spectacol în care adevăratele calități ale interpreților vor străluci.
Spectacolul din 17 septembrie de la Domeniul Roman din Berthierville are loc cu ocazia Hramului Bisericii Sfântul Pantelimon din Saint-Eustache (preot Vasile Trif).
ACOUSTIC este organizat de Iosif „Iotza” Draghici, cel care s-a aflat în spatele a două evenimente muzicale majore pentru comunitatea noastră, cu ecouri puternice și în România. Este vorba de spectacolul din noiembrie 2022 susținut în memoria chitaristului și compozitorului Adi Bărar, fondatorul și liderul formației Cargo, și de concertul CANROCK din luna mai a acestui an, care a reunit tinere speranțe și o serie de artiști români care și-au continuat cu succes carierele muzicale începute în România.
„Am fost contactat de consiliul bisericii Sfântul Pantelimon pentru a organiza programul artistic cu ocazia Hramului. M-am gândit ca anul acesta să fie ceva deosebit față de anii precedenți și așa s-a născut proiectul ACUSTIC. Este un spectacol în care se va cânta fără instrumente electronice sau tobe, doar cu instrumente acustice sau elemente de percuție, cum e în cazul muzicii folk sau a începuturilor muzicii blues”, spune Iotza.
„În cadrul unui spectacol acustic publicul are ocazia să descopere adevăratele calităţi ale interpreților, și la voce, și la instrumente, pentru că artiștii nu se pot ascunde în spatele efectelor și amplificatoarelor electronice. În ziua de azi, puțini se încumetă la asemenea apariţii”, a completat acesta.
La concertul din 17 septembrie va urca pe scenă o formație nou înființată, Lazy Boys, în componența căreia se află câteva nume ce probabil vă sunt deja cunoscute: Imre Nogradi – chitară și voce principală, Petru Cotnar – elemente de percuție, Dacian Iucu – contrabas și voce și Sasha Draghici – chitară și voce.
Alături de aceștia vor evolua artiștii Gabrielle & The Band și Gabriel Samoilă, iar sfârșitul serii îi va aparține lui Joe Gaspar, muzician consacrat atât în România, cât și aici în Canada, cei prezenți având ocazia rară de a-i descoperi vocea unică.
Mai jos, câteva cuvinte despre fiecare.
La cei 15 ani ai săi, Gabrielle poate să spună că menirea ei de a deveni cântăreață este evidentă. Cei ce o ascultă întăresc acest lucru fără ezitare. A început studiul vioarei din copilărie, însă marea ei forţă a devenit vocea, care trezeşte emoţii încă de la primele note intonate. Îi puteţi asculta înregistrările pe canalul său YouTube@Gabrielle G, iar la seara acustică din 17 septembrie veţi avea ocazia să o ascultaţi live.
Gabriel Samoilă se declară un „MARE împătimit al muzicii folk”. Născut la Sighișoara, oraş medieval și singura cetate încă locuită, un loc romantic cu străduțe înguste și case frumos colorate, Gabriel a descoperit chitara aici, în Canada, unde s-a stabilit definitiv în 2004.
Membru al trupei Lazy Boys, Imre Nogradi urcă din nou pe scenă pentru comunitatea română din Montreal, după ce a impresionat cu recitalul său de chitară solo la concertul CANROCK din luna mai, ținut tot la Domeniul Roman. „Mă consider un trubadur idealist, un visător care rătăcește printre strune, stihuri și… stiluri. Caut cu încăpățânare compania oamenilor faini, talentați și autentici”, mărturisește Imre.
„Eu am n-am treabă, bat la tobe, cu mici pauze”, spune Petru Cotnar, percuționistul formației și un veteran al rockului românesc canadian. „Copil, băteam în cratițe de le cădea smalțul; când am ajuns la tobe, stricam pieile de m-au botezat colegii « labă grea ». Au trecut anii, chiar mai mulţi decât aș fi crezut, și totuşi bucuria copilului ce dogea cratițele revine mereu, ori de câte ori mi se întâmplă să bat tobele înconjurat de talente. Aşa am înţeles că nu ne pierdem nicicând copilăria, dar câteodată mai uităm unde o ascundem”.
„Sunt un copil prins într-un trup ce-îmbătrâneşte”, se prezintă Dacian Iucu, completând ideea lui Petru Cotnar. „După o lungă întrerupere mi-am reluat nebunia odată ajuns în Quebec”, mărturisește acest chitarist autodidact, care a terminat școala de muzică (teorie și pian) în anii ’80.
Sasha Draghici, care la concertul CANROCK a urcat pe scenă alături de Tarabostes, se află la prima lui experienţă în domeniul acustic. Cum instrumentele acustice necesită efort ca să se facă auzite față de cele electronice, ideea de a participa la acest spectacol nu i-a surâs la început, însă primele repetiții l-au convins – de propriile capacități în a stăpâni instrumentul muzical și de frumusețea unei astfel de experiențe alături de artiști experimentați.
Îl veți putea vedea într-un duet cu Joe Gaspar, interpretând o piesa uitată – și destul de grea pentru un începător – din repertoriul blues.
Quo Vadis, Bega Blues Band, Crossroads și Cargo – iată numele formațiilor cu care Joe Gaspar a colaborat în România, în cazul trupei Quo Vadis fiind chiar unul din fondatori. Stabilit în Canada, la Ottawa, Joe a format Joe Gaspar Band în 2011, cu care a scos, ca solist și basist, două albume cu influențe blues-rock. Ca acustician, între 2002 și 2005 a fost parte a duo-ului Bogy & Joe, cu care a cântat în marile orașe ale României și a participat la Galele Radio București și Festivalul de Blues & Jazz București. În Canada, pe lângă multe apariții în diverse cluburi, Joe Gaspar s-a remarcat la festivalul Bluesfest din Ottawa, unde în 2010 a susținut un recital de o oră.
Concertul ACOUSTIC din 17 septembrie va fi prezentat de Adrian Ardelean, iar emisiunea de radio Ora Românească și ziarul Accent Montreal sunt parteneri media.
ACUSTIC
Sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 14:00
Domeniul Roman, 300 Rang Ste Philomène, Berthierville, J0K 1A0
Preț bilet: 55$ – meniu inclus, parcare gratuită
Info & rezervări: 514-296-8538