Pe 14 mai, la Domaine Roman, CANROCK prezintă un concert cu trupele Les Tarabostes și Cargo Tribute Montreal, cărora li se vor alătura și alți câțiva artiști nord-americani de origine română.

Organizat de Iosif „Iotza” Draghici, concertul include piese originale, cover-uri din repertoriul românesc și internațional, precum și prezentarea DVD-ului Cargo Tribute Montreal cu spectacolul din noiembrie 2022 susținut în memoria chitaristului și compozitorului Adi Bărar, fondatorul și liderul formației Cargo.

CITIȚI ȘI: Les Tarabostes și Cargo Tribute Montreal, într-un nou concert CANROCK

Vor urca pe scenă artiști ale căror nume sunt deja cunoscute publicului românesc montrealez (și nu numai), precum și tineri aflați la început de drum muzical. Câteva cuvinte despre fiecare în rândurile ce urmează.

Începem cu un nume pe care iubitorii de blues-rock probabil că îl cunosc deja: Zsolt „Joe” Gaspar, un muzician consacrat atât în România, cât și aici în Canada.

Zsolt „Joe” Gaspar. FOTO: Bianca Nadeau.

Joe Gaspar și-a început cariera muzicală de la vârsta de 14 ani cu formația de copii Silvana, cu care cânta verile la tabăra de la Năvodari. Instrumentele atunci erau clapele și vocea. Chitara și basul au venit mai apoi, în anii studenției de la Timișoara, imediat după Revoluție, unde, după câteva experienţe muzicale cu trupe studențești, Joe Gaspar a format alături de Laci Farkas și Borbely Szilard trupa Quo Vadis. Cu Joe Gaspar ca solist vocal și basist, Quo Vadis a scos două albume power-blues-rock, a participat la festivaluri de renume și a avut numeroase concerte și turnee. Pe lângă Quo Vadis, cu care a cântat timp de 13 ani, până la plecarea în Canada, Joe Gaspar a colaborat și cu trupele timișorene Bega Blues Band, Cargo și Crossroads.

Stabilit în Canada, la Ottawa, Joe a format Joe Gaspar Band în 2011, cu care a scos, ca solist și basist, două albume cu influențe blues-rock. Piesele s-au bucurat de un bun ecou la nivel internațional, iar concertele lor sunt incendiare.

Alături de trupele Rocksnake și Fugly Dawgz, Joe a revenit la prima sa iubire, clapele, iar în toamna anului 2021 a fost invitat la Montreal să participe ca solist vocal și clăpar la evenimentul-tribut Adi Bărar, interpretând piese din repertoriul Cargo.

Ramon Radosav. FOTO: Bianca Nadeau.

Un alt nume sonor pe afișul acestui concert este cel al lui Ramon Radosav (vioară electrică și bas). Timișorean de origine, absolvent al Conservatorului din Timișoara și pasionat de vioară și rock, Ramon Radosav a colaborat cu mai multe trupe timișorene, ca Bastion, Cardinal, Amala, participând între 1988 și 1992 la numeroase concerte și festivaluri naţionale și internaţionale, printre care Tim Rock din Timișoara și Gitarijada din Serbia.

În 1992, alături de Cristian Șipoș, fondează grupul Ultimatum, în care activează până în 1996, câștigând numeroase premii la festivalurile rock naționale și editând două EP-uri (Triumph of Insanity și Cerebral Perversions în 1993 și respectiv 1995) și un LP (Among Potential States în 1996). Cu Ultimatum va urca în 1995 și 1996 pe locul întâi în topul Heavy Metal Magazin la secțiunea rock românesc.

Timp de cinci ani, între 1993 și 1998, a colaborat cu trupa Cargo, mai întâi ca violonist, iar apoi, din 1994 și ca basist. Cu Cargo a avut numeroase concerte, inclusiv în deschiderea unor trupe celebre precum Scorpions, Paradise Lost și Iron Maiden, și a participat și la realizarea a două albume: Destin (1995) și Ziua Vrăjitoarelor (1998).

Stabilit la New York, se alătură în 2003 grupului Kevorkian, cu care concertează în New York, Boston și pe întreaga Coastă de Est. Un an mai târziu trupa lansează albumul Immortality in Culture care intră în Top 10 albume death metal ale anului 2004.

În 2011 se află alături de grupul Demized într-un turneu american ce a inclus orașele New York, Chicago, Milwaukee, Kansas, Denver, Los Angeles, Albuquerque și Oklahoma. Din 2013 are multiple colaborări în proiecte de rock, jazz și muzică tradițională românească, dintre care amintim Roadrunners (New York), Vox Maris (Chicago) și Tarabostes & Cargo Tribute (Montreal).

Fondatorul trupei Les Tarabostes, Cătălin Ghioltan. FOTO: Bianca Nadeau.

Trupa Les Tarabostes, care va deschide concertul din 14 mai, va urca pe scenă într-o formulă nouă, cu câțiva membri foarte tineri. Les Tarabostes a fost fondată acum opt ani de Cătălin Ghiolțan (voce și chitară), cel care acum mai bine de un deceniu a înființat și corul Sf. Pantelimon, pe care îl dirijează și azi și cu care a scos în 2014 un album de colinde. Trupa a cântat în deschiderea concertului Phoenix de la Montreal, iar în noiembrie anul trecut a participat, alături de foști membri Cargo care trăiesc pe continentul nord-american, la concertul dedicat lui Adi Bărar.

Dan Oniță. FOTO: Bianca Nadeau.

Toboșarul trupei este Dan Oniță, originar din Câmpulung Moldovenesc. „Mi-au plăcut dintotdeauna instrumentele de percuție”, spune el, „însă pe vremea mea cine avea un set de baterie era mai respectat ca primarul. De fapt exista un singur kit, la casa de cultură, așa că eu băteam în cutii, găleți sau orice putea suna interesant. Eram înnebunit după Phoenix, Sfinx, Metropol și tot ce venea de la Europa Liberă, de la Pink Floyd la Manfred’s Man Earth Band.”

În Canada și-a realizat visul de a deveni instrumentist, cântând cu Inocents Abroad, „o trupă a unui român de un mare rafinament muzical, Cristi Tărtărău”, după cum mărturisește Dan Oniță. S-a alăturat apoi grupului montrealez Dogs Underground  și în final, invitat de Petre Cotnăreanu, a devenit membru Tarabostes. 

Cristi Șipoș. FOTO: Bianca Nadeau.

Cristi Șipoș, chitară, este originar din Oradea și cofondatorul, alături de Ramon Radosav, a trupei de progressive death metal, Ultimatum. Așa cum am menționat, formaţia timişoreană a participat la mai multe festivaluri în anii ’90 și a avut numeroase apariţii la radio şi TV. Cristi Șipoș s-a alăturat trupei Les Tarabostes în vara lui 2021.

Gabriel Nanu. FOTO: Bianca Nadeau.

La clape se află tânărul și talentatul Gabriel Nanu. „Întotdeauna am fost atras de muzică, fascinat de alb-negrul clapelor”, spune el. „Cred că pot să transmit mai multă emoție prin muzică decât prin cuvinte. Alături de băieții de la Tarabostes am cunoscut fascinanta lume a rockului românesc. Vă aștept la show!”

Andreea Ghioltan. FOTO: Bianca Nadeau.

Basista formației este o altă tânără speranță, Andreea Ghiolțan, care evoluează alături de Tarabostes din 2017. A studiat chitara bas timp de doi ani la școala de muzică Studio C și s-a numărat printre participanții la emisiunea muzicală Crescendo a lui Gregory Charles.

Sasha Draghici.

Cel mai nou membru al trupei este chitaristul Sasha Draghici, care a început să studieze acest instrument acum un an. Deși foarte tânăr, prestațiile sale au atins maturitatea care să îi permită să urce pe scenă alături de colegii lui din Tarabostes mult mai experimentați.

Denis Zoran Stoisin. FOTO: Bianca Nadeau

Pentru concertul din 14 mai, trupei Tarabostes i se va alătura și chitaristul Denis Zoran Stoisin. După propriile mărturisiri, Denis a crescut pe muzica de la Faith No More, Guns N’ Roses, Metallica, Overkill, Sepultura, pe care părinții săi o ascultau. „Debuturile” sale muzicale au fost alături de alți câțiva copii „la o baterie făcută din sită de făină cu scoici și niște farfurii de metal pe niște bețe de lemn, o chitară acustică cu trei corzi și una electrică fără amplificator”. Ajuns în Canada la vârsta de 15 ani, primește cadou o chitară copie Fender de la Future Shop și începe să învețe de unul singur piese de la Metallica. 

Protocol a fost prima trupă cu care a cântat (chitară ritm), între 2011 și 2012, în diverse baruri montrealeze, inclusiv la celebrul Les Foufounes Électriques. A devenit apoi chitarist solo la Powered by Death cu care a lansat demo-ul Plug It In în 2012 și un album complet intitulat It’s Only Getting Worse în 2015. După câțiva ani părăsește Powered by Death și înființează trupa Dizastra cu care a scos un EP, două single-uri și albumul Elder Sun (2019). Reîntors la Powered by Death, Denis se pregătește să înregistreze un nou album cu această formație.

Contactat anul trecut pentru a participa la concertul tribut pentru Adi Bărar, Denis spune că „experienţa și organizarea spectacolului din 20 noiembrie 2021 a fost și va rămâne cea mai frumoasă amintire. Din acest motiv – plus faptul că băieții sunt de nota zece – am decis să mai cânt cu ei și în viitor.”

Imre Nogradi.

Programul concertului CANROCK include și un recital de chitară solo al artistului Imre Nogradi, intitulat Rock la foc, căci se va desfășura în aer liber, în jurul unui foc de tabără. Absolvent al Școlii de Arte din Satu Mare, secțiile Canto și Chitară, Imre Nogradi – înainte de emigrarea în Canada, în toamna anului 2004 – evoluează pe scena folkului sătmărean, cu preluări și compoziții proprii, mai ales la evenimente folk organizate de folkiștii Octavian Bud și Emilian Onciu.

După stabilirea în Canada, în orașul Quebec, Imre Nogradi își continuă pasiunea pentru muzică, făcând parte din diferite formații corale: Corul Armonia din Quebec, Corul Gospel al Colegiului Campus Notre-Dame-de-Foy și Chœur polyphonique de Lévis. Alături de câțiva prieteni, este unul din membrii fondatori ai grupului Postliceenii de la Quebec, alături de care participă la diverse evenimente culturale, prilejuite de Zilele Culturii Române și de alte sărbători ale comunității române de la Quebec.

Pasiunea pentru muzică și sunet îl motivează la continuarea studiilor în două micro programe în cadrul Colegiului Campus Notre-Dame-de-Foy, unul în Sonorizare și înregistrare, al doilea în Compoziție muzicală și audio la imagine, ca de altfel și la participarea la diverse evenimente muzicale din diaspora românească din Canada.

Spectacolul din 14 mai va fi primul său concert pentru comunitatea română din Montreal.

CANROCK  
Sâmbătă, 14 mai 2022, ora 17:00
Domeniul Roman, 300 Rang Ste Philomène, Berthierville, J0K 1A0
Preț bilet: 50$ – meniu inclus, parcare gratuită
Info suplimentare: 514-296-8538