Schimbările climatice, sănătatea, economia, istoria dureroasă a comunităților indigene și prezentul lor adesea dificil reprezintă principalele chestiuni spre care se îndreaptă atenția canadienilor, înlocuind în topul priorităților răspunsul la situația generată de pandemia de COVID-19.        

Speculațiile că ne-am afla la aproximativ o lună de declanșarea unei noi campanii electorale federale se întețesc pe zi ce trece. Sondajele de opinie la fel.                

Astfel, în a doua jumătate a lunii iunie, mai multe firme de sondare a opiniei publice, precum Mainstreet Research, Abacus Data, Ipsos și Nanos Research, au publicat date care arată un avantaj considerabil al liberalilor în fața conservatorilor, între 10 și 12 procente. Research Co. plasa Partidul liberal canadian (PLC) la 8 procente diferență față de Partidul conservator canadian (PCC), în timp ce Léger a indicat o cursă mai strânsă, cu un decalaj de patru procente. 

Cea mai mică diferență între cele două principale partide de pe scena federală canadiană este însă dată de un sondaj Angus Reid, condus la jumătatea lunii iulie: 33% vs. 31% – practic, o egalitate statistică între PLC și PCC. Dar, chiar dacă avantajul liberalilor este mic la nivel național, el este concentrat în regiunile cheie, precum British Columbia și Ontario, unde liberalii conduc cu patru procente, și în Quebec, unde PLC face o competiție susținută Blocului québécois, aflându-se cu mult în fața conservatorilor.

Prioritățile canadienilor la ieșirea din pandemie

Dacă liberalii vor reuși să obțină o a treia victorie rămâne de văzut; cert este însă faptul că alegerile federale de anul acesta vor avea loc într-un moment excepțional în istoria Canadei. Ieșim dintr-o pandemie cu o magnitudine nemaivăzută de un secol, care ne-a dominat viețile timp de 18 luni. Pe măsură ce campania de vaccinare avansează însă – peste 72% dintre canadieni (populația totală) s-au vaccinat cu prima doză și mai bine de 63% au făcut-o și pe a doua – îngrijorările vizavi de COVID-19 încep să se estompeze, iar atenția populației se îndreaptă spre alte problematici – spre marile teme ale campaniilor electorale precedente, ce cu siguranță vor ocupa o parte importantă și în aceasta.

Gestionarea pandemiei a fost unul din punctele forte ale guvernului liberal în ultimul an și jumătate. În luna iulie, potrivit aceluiași sondaj Angus Reid, doar unul din cinci canadieni (19%) a identificat pandemia ca fiind o prioritate de top, o scădere considerabilă față de 45% în martie. Chestiunile care galvanizează la ora actuală opinia publică sunt mai degrabă schimbările climatice, sistemul de sănătate, redresarea economică și dimensiunea deficitului.                

La acestea se adaugă și problemele indigene, pe care din ce în ce mai mulți canadieni le consideră o prioritate, pe fondul descoperirilor rămășițelor a peste o mie de copii, unii cu vârste de doar trei ani, în morminte nemarcate de pe lângă sediile fostelor școli rezidențiale pentru indigeni. Aceste recente descoperiri au plonjat Canada într-o reflecție mai adâncă asupra trecutului său, asupra relațiilor prezente și nevoii de reconciliere cu comunitățile indigene.

Diferențe regionale și de afiliație politică

Îngrijorarea față de mediu nu se manifestă uniform în Canada. Deloc surprinzător, mediul și schimbările climatice nu se află în rândul primelor trei priorități ale albertanilor. Aceștia sunt preocupați de economie, sectorul energetic și deficitul federal. În Saskatchewan populația are aceleași trei priorități, într-o ordine puțin diferită: deficit, economie, energie și resurse naturale.

În toate celelalte provincii însă, mediul constituie o chestiune prioritară (top trei).

Prioritățile canadienilor variază și în funcție de preferințele lor politice. Economia și toate celelalte chestiuni legate de aceasta, ca deficitul sau taxele, se află în fruntea listei celor care își declară intențiile de vot pentru Partidul conservator. Suporterii liberali și ai Blocului québécois sunt mai sensibili la problematici precum viitorul serviciilor de sănătate, în vreme ce toți cei care nu au de gând să voteze cu conservatorii plasează schimbările climatice printre primele trei preocupări naționale.

Sondajul Angus Reid a fost condus online în perioada 14-16 iulie 2021, pe un eșantion reprezentativ randomizat format din 1,625 adulți canadieni.  

CITIȚI ȘI:

Alegeri federale în timpul pandemiei: Când, cum și ce spun sondajele?