Peste o treime dintre canadieni spun că nu mai există un centru politic și că se simt „orfani politici”, potrivit unui sondaj Angus Reid.

Peste o treime dintre canadieni sunt de părere că cele două mari partide politice ale țării, Partidul liberal federal și cel conservator, s-au îndepărtat de centru în ceea ce privește convingerile lor politice.

„Pe măsură ce partidele politice federale își aruncă unul altuia eticheta de « extremist », populația are din ce în ce mai mult impresia că acestea abandonează centrul spectrului politic”, notează Institutul Angus Reid pe marginea datelor revelate de sondaj.

Astfel, 36% dintre canadienii chestionați se descriu drept „orfani politici”, care consideră că toate partidele sunt „prea extreme”.

Aproape jumătate din cei care se definesc ca fiind de centru (47%) împărtășesc această opinie, în vreme ce persoanele care se autoevaluează ca aparținând înspre marginile din stânga sau din dreapta ale eșichierului politic sunt mai puțin înclinate să vadă partidele actuale ca fiind prea extreme.

48% dintre respondenți spun că Partidul conservator canadian (PCC) s-a deplasat fie „puțin” (19%), fie „mult mai mult” (29%) spre dreapta. Opinia că PCC a migrat spre dreapta în ultimii ani este mai prevalentă în rândul celor care se descriu ca fiind de stânga.

La polul opus, 43% dintre respondenţi spun că spun că Partidul liberal canadian (PLC) a migrat fie „puțin” (14%), fie „mult mai mult” (29%) spre stânga. Cei care se definesc ca fiind foarte de stânga au impresia că partidul merge spre dreapta (41%), în timp ce aproape la fel de mulți (38%) spun că partidul a rămas același din punct de vedere politic. Cum era de așteptat, părerea că liberalii au devenit de stânga devine aproape unanimă cu cât respondentul se află mai la dreapta spectrului politic.

În ceea ce privește Bloc québécois (BQ), un pic peste jumătate dintre cei chestionați (51%) afirmă că din punctul lor de vedere poziția acestei formațiuni politice a rămas neschimbată în ultimii ani. Printre cei care cred că BQ a cunoscut totuși o deplasare, mai mulți spun că direcția a fost mai degrabă înspre stânga (15%) decât spre dreapta (10%).

În același timp, 36% dintre cei intervievați spun că Nouveau Parti démocratique (NPD) și-a păstrat aceeași poziție politică și tot atâția (34%) că a virat mai spre stânga. Ca și în cazul PLC, cei de dreapta consideră că NPD a devenit mai de stânga și, deloc surprinzător, cei cu vederi de stânga sunt mai susceptibili să afirme că acest partid și-a conservat poziția. În cazul respondenților centriști, procentajele sunt egale: 31% văd un NPD mai de stânga decât cel de acum câțiva ani, și tot 31% spun că a rămas neschimbat.

Mulți cred că niciun partid federal nu le reprezintă cu adevărat opiniile

Opțiunile politice actuale constituie motiv de dezamăgire pentru mulți canadieni. Faptul că politica devine din ce în ce mai polarizată sporește sentimentul de nemulțumire vizavi de partidele politice federale.

Astfel, aproape jumătate (48%) afirmă că nu există un partid care să le reprezinte „cu adevărat” vederile.

Sentimentul acesta este mai pronunțat în rândul celor care se declară de centru (55%) sau mai mult de stânga (54%); el este mai scăzut sau chiar mult mai scăzut în rândul celor de dreapta (38%) și respectiv foarte de dreapta (16%).

Sondajul Angus Reid arată că doi din cinci conservatori (40%) și liberali (39%) declarați sunt de părere că la ora actuală nu au o opțiune care să îi reprezinte. În cazul suporterilor NPD procentul se ridică la 58%, iar pentru alegătorii BQ la 55%.

Cei mai mulți se declară de centru, cei mai puțini de dreapta

Când își descriu propriile convingeri politice, doi din cinci respondenți (39 %) – cel mai mare grup dintre cei chestionați – spun că se află „undeva la mijlocul” spectrului, între politica progresistă de stânga și cea conservatoare (cu „c” mic) de dreapta.

34% dintre canadienii intervievați s-au declarat de stânga, față de 24% ca fiind de dreapta.

Bărbații peste 54 de ani sunt mult mai predispuși să se descrie ca right-wing (38%), în vreme ce o majoritate de femei (53%) sub 35 de ani spun că aparțin stângii, iar cele peste 54 de ani centrului (47%).

În provincii, coloratura politică se aliniază cu felul în care, istoric vorbind, locuitorii și-au exprimat votul. În British Columbia și în Manitoba sunt mai mulți progresiști (41% și respectiv 39%), iar în Alberta și Saskatchewan mai mulți conservatori (37% și 41%). Majoritatea respondenților care s-au identificat ca fiind centriști se află în Quebec (47%).

Aproape jumătate (47%) susțin că ar trebui să existe un partid politic federal de centru. În cazul celor care se plasează în mijlocul spectrului politic procentul crește la 53%.

Un nou partid, Parti avenir canadien/Canadian Future Party, încearcă să se poziționeze ca o alternativă centristă. PAC a avut candidați la cele două alegeri parțiale din luna septembrie, de la Montreal și Winnipeg, însă numărul de voturi obținute a fost foarte mic.

Sondajul a fost efectuat online în perioada 29 august – 4 septembrie 2024, pe un sondaj reprezentativ randomizat de 1,602 adulți canadieni, membri ai Forumului Angus Reid. Spre comparație, un eșantion de probabilitate de această dimensiune ar avea o marjă de eroare de +/- 2 puncte procentuale, de 19 ori din 20.