Începând din 28 februarie, obligația de a recurge la un test PCR pentru a intra în Canada, testarea sistematică în aeroporturi la sosire și obligația de se izola până la primirea rezultatelor, precum și carantina pentru copiii sub 12 ani nevaccinați care călătoresc vor fi eliminate.
Aceste modificări privind măsurile sanitare la frontiere au fost anunţate într-o conferință de presă de ministrul federal al sănătății, Jean-Yves Duclos.
Astfel, de la sfârșitul acestei luni, călătorii vaccinați adecvat vor putea alege între un test PCR (efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării într-un zbor cu destinația Canada sau traversării frontierei terestre) și un test antigen (efectuat cu cel mult 24 de ore înainte). Acesta din urmă, care este mai puțin costisitor și mai accesibil, permite obținerea unui rezultat în doar câteva minute.
Nu este însă suficient ca testul rapid antigen să fie făcut acasă. El trebuie să fie autorizat în țara în care a fost efectuat și trebuie să fie administrat de un laborator, instituție de sănătate sau servicii de telesănătate.
Este important de reținut, așa cum precizează Luminița Stănescu de la agenția de voiaj Teo Travel din Montreal, că testele rapide făcute în preziua plecării nu sunt valabile doar 24 de ore înainte de sosirea în Canada sau de plecarea zborului de la escală spre Canada. Cu alte cuvinte, dacă avionul are întârziere și se scurg mai mult de 24 de ore de la efectuarea testului până la intrarea în Canada, acest lucru nu anulează valabilitatea testului antigen.
Testarea aleatorie la sosirea pe un aeroport canadian o va înlocui pe cea sistematică, iar persoanele selectate nu vor mai fi obligate să se autoizoleze până la primirea rezultatului, așa cum este cazul în prezent, când rezultatele pot fi transmise între 24 de ore și șase zile în unele situații.
De asemenea, copiii sub 12 ani nevaccinați nu vor mai trebui să stea timp de 14 zile în carantină atunci când revin în Canada dintr-o călătorie.
De la aceeași dată, 28 februarie, zborurile internaționale vor putea ateriza în toate aeroporturile canadiene, iar guvernul federal va ridica avizul de evitare a călătoriilor neesențiale în afara țării.
Pasagerii nevaccinați (cetățeni și rezidenți permanenți canadieni) vor trebui să se testeze în continuare la sosire și la opt zile după. De asemenea, ei vor trebui să efectueze o carantină de 14 zile.
Pentru a face dovada unei infecții anterioare, obligativitatea testelor moleculare este menținută. Rezultatul pozitiv trebuie să aibă cel puțin zece zile și cel mult 180.