Le Défilé du père Noël va anima din nou centrul orașului, după o absență de doi ani.

Unul din cele mai așteptate evenimente ale sezonului sărbătorilor de iarnă, Prada lui Moș Crăciun, revine anul acesta la Montreal. Peste 400,000 de spectatori sunt așteptați de-a lungul străzii Ste-Catherine (între străzile Guy și Jeanne Mance), unde se va desfășura cea de-a 70-a ediție a acestei parade.

Evenimentul va avea loc pe 19 noiembrie, de la ora 11:00. Accesul este gratuit.

Peste 500 de artiști și benevoli și 15 care alegorice, 100% electrice, vor defila pe parcursul a 1,5 km. Vor participa artiștii spectacolului Corteo al Cirque du soleil, trupa spectacolului Décembre de la Québec Issime, precum și două nume îndrăgite de cei mici: Atchoum și Henri Godon.

Parada va fi difuzată pe 20 noiembrie, de la ora 16:00, pe canalul TVA.

Le Défilé du père Noël a fost anulat în 2020 și 2021 din cauza măsurilor sanitare din timpul pandemiei de COVID-19.

Prima Paradă a lui Moș Crăciun din centrul Montrealului a avut loc în 1925, la inițiativa magazinului Eaton. Din 1995, evenimentul este organizat de Société de développement commercial du centre-ville.