Oleg Pacaleu

Călin Georgescu, câștigător al primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, anulat în 6 decembrie de Curtea Constituțională, a fost trimis în judecată în data de 16 septembrie de Parchetul General. El este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată.

În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra, pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică, împreună cu 20 de mercenari din gruparea sa, informează HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, în rechizitoriul de peste 300 de pagini, procurorii arată că a existat un „plan timpuriu și bine structurat” în jurul candidaturii lui Călin Georgescu:

„Această etapă incipientă a fost caracterizată prin demersuri discrete, orientate spre identificarea și consolidarea sprijinului politic, social și financiar necesar pentru susținerea unui proiect electoral de amploare națională.

Întrucât condițiile preliminare pentru o candidatură clasică nu puteau sau nu se dorea a fi îndeplinite în mod tradițional, având în vedere absența susținerii oficiale din partea unui partid politic major, s-a impus adoptarea unei strategii alternative de construire a unei infrastructuri electorale independente.

În această etapă de planificare, candidatul a întreprins demersuri pentru obținerea sprijinului unor persoane din diverse medii, prin aceste contacte fiind urmărită atât consolidarea unei rețele de influență, cât și identificarea unor potențiali finanțatori dispuși să asigure resursele necesare desfășurării campaniei electorale”.

Un rol semnificativ în conturarea strategiei electorale și în mobilizarea resurselor l-a avut Horațiu Potra.

Potra este un fost luptător în Legiunea Străină, președinte al Asociației Românilor care au activat în Legiunea Franceză (RALF), prin intermediul căreia intermediază contracte pe linia securității pentru personal și obiective, cu prepoderență în zone din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină. Este cunoscut pentru activitățile cu agenți de securitate (mercenari) desfășurate în Africa, respectiv antrenarea și pregătirea armatei locale din statul Congo, și pentru antecedentele sale penale (condamnat cu suspendare pentru deținere ilegală de arme de foc). Pe plan politic Potra a candidat la alegerile locale din municipiul Mediaș în cursul anului 2024 din partea Partidului Patrioților, iar la alegerile parlamentare a candidat din partea Partidului Social Democrat Independent.

„De asemenea, tot cu referire la profilul personal al inculpatului Potra Horațiu, persoană cu care inculpatul Georgescu Călin a înțeles să se asocieze în realizarea planului de a candida pentru cea mai înaltă funcție de demnitate publică, perchezitia informatică a relevat numeroase fotografii ce îl plasează pe Potra Horațiu atât la Moscova, cât și la Ambasada Rusiei, bilete de avion pe numele acestuia Dubai – Moscova (zbor operat de compania aeriană EMIRATES), precum si o confirmare pentru rezervarea unei camere pentru perioada 04.09.2024 – 06.09.2024, la Hotel St. Regis Moskow Nikolskaya Hotel, tot pe numele său, precum și căutări pe Google Maps ”Red, Bolotnaya Naberezhnaya”.

Toate aceste elemente puteau, fără îndoială, să se constituie în serioase semne de întrebare cu privire la natura și scopurile reale ale implicării sale în campania electorală, precum și asupra eventualelor influențe externe sau subversive care ar fi putut afecta integritatea procesului electoral”, notează Parchetul.

Procurorii mai spun că probele din dosar sugerează că persoanele din rețeaua lui Călin Georgescu „au analizat din timp posibilitatea recurgerii la acțiuni violente, într-un context de radicalizare ideologică, având ca scop destabilizarea ordinii constituționale prin influențarea de o manieră nepermisă a climatului electoral”.

Anchetatorii enumeră, în rechizitoriu, mai multe evenimente derulate în perioada 4-8 decembrie 2024, „definitorii în ilustrarea rolului persoanelor indicate, a coeziunii și a relevanței lor în economia faptelor”, precum și pentru conturarea imaginii de ansamblu asupra rețelei de susținători ai lui Călin Georgescu.

Astfel:

„La data de 15 ianuarie 2025, Burcea Marin (fost luptător în Legiunea Străină Franceză, coordonator al dispozitivului de protecție format din foști luptători ai Legiunii Străine Franceze , aghiotant și șofer al fostului candidat la prezidențiale – n.r.), a realizat un virament bancar din contul său personal către Munteanu Laurențiu Călin, gardă de corp a lui Georgescu Călin, vizând suma de 5.500 de lei, existând indicii că Georgescu Călin își plătește gărzile de corp prin aghiotantul său, Burcea Marin.

La data de 22 decembrie 2024, Burcea Marin și Potra Horațiu au avut o întâlnire la Hotel EPOQUE din București, situat pe Intrarea Aurora nr. 17C, discutând timp de câteva ore.

În aceeași locație, în data de 23 decembrie 2024, în intervalul orar 10:15 – 10:52, a avut loc o întâlnire între Georgescu Călin și Potra Horațiu.

La data de 20 ianuarie 2025, Burcea Marin a convenit cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România o întrevedere cu Georgescu Călin, aceasta materializându-se pe data de 21 ianuarie 2025 la sediul acestei misiuni diplomatice, în intervalul orar 11:55 – 12:36.

Două zile mai târziu, respectiv în data de 22 ianuarie 2025, Burcea Marin a realizat o deplasare în com. Albota, jud. Argeș, unde s-a întâlnit cu Petrescu Daniel, organizator al manifestației publice din 24 ianuarie 2025 din municipiul București, la inițiativa lui Georgescu Călin”.

„Ilustrativ pentru filosofia de acțiune a angrenajului constituit în jurul inculpatului Georgescu Călin și pentru sedimentarea concluziei că recursul la violențe reprezenta o opțiune viabilă este și faptul că, în timpul manifestației, participanții au părăsit locul declarat al adunării publice și s-au deplasat în Piața Victoriei, unde parte din aceștia au desfășurat timp de mai multe ore activități de provocare a forțelor de ordine în scopul generării unor acte de violență”, arată procurorii.

„Analiza conduitei electorale a candidatului Georgescu Călin a relevat un aspect esențial pentru înțelegerea modului în care a fost concepută și desfășurată campania acestuia: alegerea deliberată de a se înconjura de persoane cu un profil profund controversat, care nu doar că au fost tolerate în proximitatea sa, ci au fost învestite cu roluri active în promovarea candidaturii. Aceste persoane au oferit sprijin direct și constant pe toate planurile, de la mobilizarea electoratului și propagarea mesajului său electoral, până la gestionarea unor componente logistice ori de comunicare, devenind astfel actori relevanți în arhitectura campaniei”, mai arată procurorii în rechizitoriu.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.