Asociația La Muse Héritage Musical invită publicul duminică, 23 noiembrie 2025, la Église Saint Édouard din Montreal, pentru concertul Nuit de Paix, o celebrare a muzicii de sărbători.
Pentru acest concert conceput ca un dialog între tradiție și sensibilitatea contemporană, asociația La Muse Héritage Musical propune un program în două părți, atent echilibrat între lirism și vivacitate. Prima parte explorează repertoriul clasic european, cu piese precum rafinatul Ave Verum de Mozart, delicatul Panis Angelicus al lui C. Franck și divina Ave Maria de F. Schubert, oferind publicului momente de grație și bucurie, dar și de profunzime lirică și contemplare.
Tot în prima parte este inclusă și piesa Thème et variations no 1 (Winter) a tânărului pianist și compozitor Matteo Chirilă, care s-a făcut remarcat în mediul muzical din Montreal, cel mai recent într-un recital susținut luna aceasta la Maison André-Bourbeau.
A doua parte este dedicată tradiției românești, aducând în prim-plan colinde și compoziții precum O, ce veste minunată, Legănelul sau La Vitleem. Ritmurile și armoniile autentice, uneori fine, alteori pline de vivacitate, evocă atmosfera festivă a sărbătorilor de iarnă din România. Aranjamentele muzicale propuse aduc o notă de originalitate, prin acompaniamentul unei mici orchestre, care îmbogățește sonoritatea tradițională și dezvăluie o expresivitate reînnoită.
Își vor da concursul sopranele Corina Maria Zosim, Felicitas Istoc și Maria Anca Grigoriu, acompaniate de pianistul Matteo Chirilă și de orchestra și corul La Muse, sub bagheta dirijoarei Ioanei German.
Concertul reușește să îmbine diversitatea culturală cu rafinamentul artistic, oferind un parcurs sonor care leagă tradiția europeană clasică de bogăția colindelor românești. Nuit de Paix promite o experiență ce aduce muzica aproape de suflet, invitând publicul să pătrundă în spiritul Crăciunului prin armonie, sensibilitate și frumusețe.
Nuit de Paix
23 noiembrie 2025, orele 15:30 – 17:00
Église Saint-Edouard
427 Beaubien Est, Montréal (metrou Beaubien)
Bilete: 25$ în prevânzare, www.eventbrite.com; 35$ la ușă
Info & rezervări: 450‑541‑1959.














































