Oleg Pacaleu

Adevărat reper al sezonului estival, concertul gratuit în aer liber al Orchestrei Metropolitane din Montreal, OM au pied du mont Royal, va avea loc anul acesta în data de 5 august. Publicul este așteptat de la ora 17:00 pentru un Picnic simfonic, și la ora 19:30 pentru concert.

Devenit o adevărată tradiție a verii pentru mii de locuitori ai orașului, concertul gratuit al Orchestrei Metropolitane (OM) de la poalele muntelui se înscrie anul acesta în festivitățile dedicate împlinirii a 150 de ani a parcului Mont-Royal. Prezentat în cadrul programului CAM en tournée, concertul va fi dirijat de renumitul Yannick Nézet-Séguin.

Pentru această ocazie, Orchestra a pregătit un program muzical plin de lumină, culoare și emoție. Pe scenă vor răsuna celebra Suită nr. 1 Peer Gynt de Edvard Grieg, recunoscută pentru atmosfera ei vibrantă, și Simfonia nr. 9 „Din lumea nouă” de Antonín Dvořák, un omagiu adus bogăției culturale a continentului american.

Gabriela Busca


Serban Mihai Tismanariu

Programul include și creația Montréal Cirque, o piesă comandată compozitoarei Ana Sokolović, care conectează concertul la spiritul locului, precum și piesa romantică Rêveries a compozitorului Guillaume Couture.

Concertul se va încheia într-o notă spectaculoasă, cu corul Les Petits Chanteurs du Mont-Royal și invitata specială a serii, Elisapie – o apreciată artistă inuită care aduce pe scenă un stil unic, ce îmbină muzica contemporană cu tradițiile Nordului.

Animație, gastronomie și o a doua scenă în aer liber

Anul acesta, concertul va fi precedat de un Picnic simfonic ce va debuta la ora 17:00. Pe lângă zona de relaxare, rulotele cu mâncare (food trucks) și instalațiile culinare specifice, organizatorii au pregătit o a doua scenă, la nord de Monumentul Sir George-Étienne Cartier. Aici va avea loc un program ce va include momente muzicale, activități interactive și ateliere artistice pentru toate vârstele.

Această a doua scenă se va transforma ulterior într-un ecran gigant pentru retransmiterea concertului. Astfel, cei care preferă o atmosferă mai relaxată, ferită de aglomerație, vor putea urmări spectacolul la distanță, păstrând în același timp calitatea experienței muzicale.

De notat că scena principală, amplasată ca de obicei la poalele muntelui, își va schimba puțin poziția în acest an, fiind orientată paralel cu Avenue du Parc.

Yannick Nézet-Séguin, „OM au pied du mont Royal”, 31 iulie 2025. FOTO: Facebook/Yannick Nézet-Séguin.

Yannick Nézet-Séguin: „He comes, he conducts, he is invited back” – The New York Times

Director artistic și dirijor principal al Orchestrei Metropolitane din anul 2000 – ansamblu față de care și-a luat un angajament „pe viață” în 2019 – Yannick Nézet-Séguin a preluat, în septembrie 2018, conducerea muzicală a prestigioasei Metropolitan Opera (Met) din New York. Director musical al Orchestrei din Philadelphia din 2012, el a devenit director artistic și muzical al acesteia în 2023, prelungindu-și contractul până în 2030. De asemenea, este Dirijor Onorific al Orchestrei Filarmonice din Rotterdam (pe care a condus-o între 2008 și 2018) și membru de onoare al Orchestrei de Cameră a Europei.

Printre numeroasele distincții care i-au fost acordate menționăm cinci premii Grammy: Cea mai bună interpretare orchestrală cu Simfonia nr. 3 de Florence Price alături de Orchestra din Philadelphia (2023); Cea mai bună înregistrare de operă cu lucrările Fire Shut Up in My Bones (2023) și Champion (2024), ambele compuse de Terence Blanchard și puse în scenă la MET; Cel mai bun album vocal solo de muzică clasică, realizat alături de celebra soprană Renée Fleming pentru Voice of Nature – Anthropocene (2023); și, cel mai recent, Cea mai bună compilație muzicală pentru coloană sonoră cu filmul Maestro, alături de London Symphony Orchestra (2025).