Frontiera dintre Canada și Statele Unite nu se va redeschide înainte de 21 iunie. Ea rămâne închisă tuturor călătoriilor non-esențiale, o măsură adoptată inițial în data de 21 martie.

 „Este o decizie importantă care va proteja populația de pe ambele părți ale graniței”, a declarat prim-ministrul Trudeau.

La ora actuală, Statele Unite se confruntă cu cel mai grav focar de COVID-19 din lume, înregistrând peste 1,5 milioane de cazuri și peste 90,000 de decese.

În Canada, numărul de cazuri se ridică la 78,500, iar cel al deceselor la 5,944.

Acordul de închidere a frontierei nu vizează comerțul și lanțurile de aprovizionare și nici lucrătorii, mulți din domeniul sănătății, care locuiesc în Canada și muncesc în SUA sau invers.

Este în continuare menținută măsura în virtutea căreia orice persoană care traversează frontiera în afara punctelor stabilite de trecere pentru a cere azil este întoarsă înapoi în SUA. Măsura are caracter temporar, pe perioada restricțiilor de călătorie la frontiera canado-americană. Reamintim că potrivit acordului Safe Third Country Agreement dintre cele două țări, o persoană care vine din SUA și se prezintă la un punct frontalier canadian este trimisă imediat înapoi, indiferent de motivele pentru care revendică protecție.

CITIȚI ȘI:

Frontiera dintre Canada și SUA rămâne închisă pentru încă 30 de zile, până pe 21 mai
Studiu | Impactul COVID-19 asupra alegerilor prezidențiale americane